PRM e cea mai frumoasă minune care i se întîmplă Poporului Român, de 15 ani încoace! (1)

in PRM peste tot

Doamnelor şi domnilor,
Stimaţi colegi,
permiteţi-mi să vă urez ,,Bun Venit!” la lucrările ultimei Plenare din acest an a Consiliului Naţional al Partidului România Mare. Ne-am văzut de mai multe ori în 2005, dar am sentimentul că întîlnirea de azi e cea mai importantă de pînă acum. ,,Norocul îi ajută pe cei îndrăzneţi!” – spunea un scriitor al Antichităţii. Iar noi am îndrăznit. Am îndrăznit să ne urmăm drumul. Am îndrăznit să fim altfel decît restul clasei politice. Am îndrăznit să fim patrioţi – într-o vreme în care parcă e o ruşine să mai fii patriot. Am îndrăznit să fim cinstiţi – într-o epocă dominată de structuri de tip mafiot, cînd oamenii corecţi rezistă din ce în ce mai greu într-o colectivitate, fiind ori compromişi, ori eliminaţi. În fine, am îndrăznit să fim oameni liberi într-o ţară care nu e liberă – iar acest paradox va fi studiat, cu siguranţă, de istoricii viitorului.
De fapt, noi, cei de la PRM, sîntem asemănători Rezistenţei franceze, apărînd şi slujind Idealurile Naţionale, cu orice risc. În afară de noi, nu mai vorbeşte nimeni de respectarea demnităţii naţionale. În afară de noi, toată lumea tace, ca peştele, în legătură cu teritoriile etern româneşti Basarabia şi Bucovina de Nord şi cu imperativul istoric ca acestea să revină la Patria-Mamă. În afară de noi, nimeni nu are curajul să ceară, deschis, lichidarea Mafiei, care a devalizat Patrimoniul Naţional şi a contribuit la prăbuşirea nivelului de trai al românilor pînă la limita cea mai de jos a suportabilităţii umane. Acesta e fenomenul cel mai interesant, din ultimii ani: nu împărţirea clasei politice în stînga şi dreapta, în Opoziţie şi Putere, ci naşterea şi distanţarea continuă a două tabere: de o parte, tabăra îmbuibaţilor, a mercenarilor, a combinagiilor, a şmecherilor care cad mereu în picioare, a laşilor de profesie, care şi-au smuls propria şiră a spinării, ca la peştii fierţi în saramură, şi au azvîrlit-o la gunoi, renunţînd la identitate pentru nişte nenorocite de avantaje; iar de cealaltă parte, tabăra românilor adevăraţi, a oamenilor cu frică de Dumnezeu, care n-au uitat educaţia primită de la părinţii şi dascălii lor, care nu sînt siliţi să mintă şi să recurgă la mişcări contorsioniste, ca să-şi justifice comportamentul, care pot merge printre semenii lor cu fruntea sus, fără teamă că îi afuriseşte lumea. Partidul România Mare e cea mai frumoasă minune care i se întîmplă Poporului Român, de 15 ani încoace. Am să dau un singur exemplu, dintr-o multitudine: maniera în care am abordat noi, cei de la PRM, valurile succesive ale inundaţiilor din acest an, cînd ne-am dat şi haina de pe noi, iar senatorii şi deputaţii noştri au donat salariile pe luna iulie la sinistraţi – şi bătaia de joc a celorlalte formaţiuni politice, cărora nici nu le-a păsat de tragedia acelor compatrioţi nefericiţi, lăsîndu-i şi acum, în prag de noiembrie, să doarmă în ploaie şi frig. Modelul comportamental pe care l-a impus, încă de la întemeierea PRM, în iunie 1991, triumviratul care a fondat partidul – Eugen Barbu, Mircea Muşat şi cel care vă vorbeşte – a avut o sămînţă de cel mai bun soi, care a durat şi a dat rod bogat.
În ceea ce mă priveşte, eu nu fac nici un efort special de a fi patriot şi integru. Pur şi simplu, mă gîndesc la ,,morţii noştri, scumpii noştri morţi” – de care vorbea istoricul Vasile Pârvan, în capodopera sa, ,,Memoriale” – încerc să mă transpun, fulgerător, în locul lor, în mentalitatea lor, în aura lor şi să aflu cum s-ar fi comportat ei în situaţia dată. Ar fi făcut Alexandru Ioan Cuza o avere nemuncită? Ar fi abandonat Iuliu Maniu Ardealul? Ar fi trădat Hasdeu, sau Alexe Mateevici, ori Pan Halippa Basarabia? Dar Eminescu, Luceafărul călăuzitor al fiinţei naţionale, ar fi închis ochii la umilirea şi ticăloşirea românilor şi s-ar fi ghiftuit, nepăsător, la Bolta Rece sau la Hanul lui Manuc, cu lăutarii după el? Niciodată! Iar atitudinea lor a ieşit, de mult, din zona unui simplu comportament uman, devenind reper moral şi fapt istoric.

(va urma)
CORNELIU VADIM TUDOR
(29 octombrie 2005, Sala Tehnic Club,
din Bucureşti; discurs rostit la Plenara Consiliului Naţional al PRM; ,,România Mare“, nr. din 4 noiembrie 2005)

COMENTARII DE LA CITITORI