PRM e cea mai frumoasă minune care i se întîmplă Poporului Român, de 15 ani încoace! (2)

in PRM peste tot

Aceasta mi se pare dimensiunea fundamentală a Istoriei: ea este mai puţin o ştiinţă despre trecut şi mai mult o morală pentru viitor. Numai că studiul Istoriei fără studiul Religiei n-are nici o valoare. În toate, dar absolut toate evenimentele veacurilor sînt prezenţi îngerii lui Dumnezeu. Atunci cînd un conducător a făcut ceea ce era plăcut înaintea Domnului, el a fost ajutat şi o forţă miraculoasă l-a purtat spre biruinţă. Dimpotrivă, atunci cînd n-a mai făcut ceea ce era pe placul Domnului – cum se spune în Biblie despre David şi fiul său, Solomon -, indiferent cît de mare şi cît de iubit era acel conducător de supuşii săi şi de capete încoronate din alte zone ale lumii, el a pierdut şi a fost lăsat din braţe de Tatăl Ceresc. Repet, Istoria fără Religie poate reprezenta un coşmar permanent. În studenţia noastră, am învăţat un aforism al lui Karl Marx, care, referindu-se la imitarea lui Napoleon I de către nepotul său de frate, Napoleon al III-lea, care a dat şi el o lovitură de stat, a scris: ,,Istoria, cînd se repetă, devine ironică”. Dacă ar fi putut bănui Marx ce se va întîmpla, în Germania lui, după numai 50 de ani de la moartea sa, cu evreii, ar fi scris altceva, şi anume: ,,Istoria, cînd se repetă, devine tragică”. Şi mă refer, de pildă, la un îndemn al lui Platon, în ,,Republica”: ,,Să i se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine!”. Numai că acest adagiu a fost preluat de nazişti şi înscris, cu litere traforate, de fier, pe poarta lagărului de la Buchenwald: ,,Jedem das Seine!” – adică ,,Fiecăruia ceea ce i se cuvine!”, îndemn şi justificare de un cinism foarte crud. În ceea ce mă priveşte, deşi n-am dorit-o, am fost nevoit să le dau unora ceea ce li se cuvenea. Şi nu m-aş fi referit la asta, dacă dintr-o Informare care mi s-a înaintat ieri n-aş fi aflat că, în perioada aprilie-iunie 2005, partidul nostru şi-a micşorat efectivele cu 1.375 de membri. Cine erau aceştia? Nimeni alţii decît rătăciţii care l-au urmat pe Cornel Ciontu! Cei 40.000 de membri cu care se lăuda acesta au fost, în realitate, cu mici variaţiuni, doar 1.375! Restul, persoane semnate în fals şi morţi de prin cimitire. Numai nişte capete bolnave s-au putut gîndi la asemenea tertipuri macabre. Şi ce presiuni infernale s-au făcut pentru racolarea puţinilor membri adevăraţi! Astăzi, privind în urmă şi judecînd la rece, îmi dau seama ce frînă a reprezentat pentru mecanismele formaţiunii noastre gaşca lui Ciontu. Speculînd, cu viclenie, bugetul meu de timp limitat, volumul meu foarte mare de muncă, faptul că timp de 2 ani am pregătit şi am susţinut un doctorat greu, că am scris şi am tipărit mai multe cărţi, inclusiv în limbi străine, dar şi multitudinea de activităţi pe care le desfăşor pe mai multe planuri, inclusiv cele filantropice – acest Ciontu a căpătat o putere incredibil de mare şi, practic, începuse să controleze partidul, de la actele financiare pînă la politica de cadre. Mi-am dat seama de acest derapaj periculos, eram, în permanenţă, la curent cu ceea ce făcea aşa-zisa mea ,,mînă dreaptă”, dar nu aş fi crezut, în ruptul capului, că va îndrăzni să-şi depăşească modesta condiţie intelectuală şi omenească, să sară peste umbra lui şi să vrea să devină şeful partidului! Din vîrful stîlpului, fostul electrician a făcut un salt mortal tocmai în vîrful Crucii de pe Caraiman – caz unic de cascadorie politică! Dacă cineva mi-ar fi spus că va ninge în luna mai – aş fi crezut. Dacă altcineva m-ar fi informat că pe acoperişul Căminului Cultural din Cherleştii de Olt, ai tatălui meu, ar fi aterizat un OZN şi din el ar fi ieşit nişte umanoizi, cu nişte capete lustruite, ca ale lui Traian Băsescu şi Sebastian Bodu – poate că aş fi crezut şi asta. Minuni s-au mai întîmplat pe lume şi, cu siguranţă, se vor mai întîmpla. Dar niciodată n-aş fi crezut că mă sapă şi că nutreşte vise de mărire atît de maladive individul care pretindea că îmi e prieten, de 25 de ani, şi pe care
l-am scos din groapa anonimatului, după un oprobriu public de cîţiva ani, la care fusese supus, împreună cu alţi foşti nomenclaturişti, ajutîndu-l să devină deputat şi, mai apoi, vicepreşedinte al Parlamentului. Aşa ceva era de domeniul teatrului absurd!

(va urma)
CORNELIU VADIM TUDOR
(29 octombrie 2005, Sala Tehnic Club,
din Bucureşti; discurs rostit la Plenara Consiliului Naţional al PRM; ,,România Mare“,
nr. din 4 noiembrie 2005)

COMENTARII DE LA CITITORI