PRM trebuie readus în paginile revistei „România Mare“

in Polemici, controverse

Prin bunăvoinţa dvs., vreau să-mi exprim un anumit punct de vedere despre felul în care PRM este văzut în judeţul Dîmboviţa şi, probabil, în întreaga ţară.

În primul rînd, să mă prezint: sînt cel pe care aţi avut amabilitatea să îl inseraţi în paginile revistei la rubrica „Mîndru că sînt PRM-ist“. Numele meu este Neculae Popescu, din comuna Motăeni. Scrisoarea mea de la acea dată era trimisă din Spania, unde eram împreună cu familia. Am omis să menţionez în acea scrisoare că deţin revista din anul 1991, că am participat la numeroase întruniri cu membrii marcanţi ai PRM, la Conferinţele pe ţară, la Congresele PRM, la marşul organizat de regretatul Vadim împotriva fraudării alegerilor.

Pentru a nu vă răpi prea mult din timpul dvs., vă voi relata ceea ce m-a făcut să vă adresez această scrisoare. În revista „România Mare“, la care sînt abonat, nu aveţi nici o rubrică din care să reiasă că Partidul România Mare nu a dispărut (aşa cum doresc mulţi duşmani de-ai noştri) şi să se evidenţieze efortul depus de multe filiale PRM din ţară pentru continuarea doctrinei PRM.

Vă rog să faceţi cunoscute în paginile revistei faptele săvîrşite de Escu (Popescu) şi acoliţii lui, de a împiedica buna activitate a filialelor PRM, de a da afară membri PRM după bunul plac, de a vinde anumite filiale şi de a încheia alianţe politice fără aprobarea Biroului Permanent.

Dacă veţi considera necesar, aşa cum a solicitat şi dl. Vasile Cerlincă, preşedintele PRM Suceava, vom veni la sediul central al PRM, din Bucureşti, pentru a vă ajuta să-i înlăturaţi pe impostorii care vor, pe nemuncite, să-şi însuşească conducerea unui partid pe care Tribunul Vadim l-a dus la cote înalte.

Cu deosebită consideraţie,

Neculae Popescu,

preşedintele Filialei PRM, comuna Motăeni, jud. Dîmboviţa

Nota redacţiei: Vă mulţumim pentru scrisoarea adresată revistei noastre. De-a lungul vremii aţi regăsit în paginile revistei articole şi avertizări referitoare la faptele contrare legii, săvîrşite de actuala conducere a PRM. Din păcate, relaţia existentă între cele două entităţi – partidul şi revista – conduse timp de un sfert de secol de Corneliu Vadim Tudor, a fost întreruptă prin refuzul partidului de a păstra revista aproape.

COMENTARII DE LA CITITORI