Proclamația de la Țebea (1)

in Pentru împrospătarea memoriei

Iubiții mei frați români, există în această Țară cîteva locuri sacre, unde brazii sînt mai înalți, stejarii mai puternici, păsările mai săgetătoare, cerul mai limpede și mai albastru, iar inimile mai năvalnice. Acestea sînt sanctuarele de la Sarmizegetusa, de la Densuș, de la Mînăstirile Putna și Dealu, din Șcheii Brașovului, de la Mausoleul Mărășeștilor, de la Ip și Treznea, Păuliș, Oarba de Mureș și Carei. Un astfel de loc sfînt este și Țebea, unde rădăcinile Gorunului lui Horea împletesc o armură invincibilă pentru osemintele lui Avram Iancu. Ce minunată și dumnezeiască lucrare se săvîrșește aici, sub picioarele noastre, ce lanțuri ale generațiilor lui leagă verigile în adîncuri, pentru a nu se mai desface niciodată! Istoria, leoaică nebună și cu puii luați, ne-a făcut să nu știm unde se află mormintele lui Decebal, Glad, Menumorut, Ioan Vodă cel Cumplit, Horea, Tudor Vladimirescu, Nicolae Bălcescu și al Mareșalului Antonescu. Noi sîntem Poporul cu cele mai multe morminte lipsă, ceea ce arată urgia nemaipomenită pe care a trăit-o pe viu, fără anestezie, fiecare generație de români.

Mulțumită Bunului Dumnezeu, ne putem descoperi creștetele și ne putem face semnul crucii la mormîntul lui Ștefan cel Mare, la gropnița voievodală unde aruncă raze craniul unificatorului de Țară, Mihai Viteazul, la firida bisericească unde odihnește trupul descăpățînat al lui Constantin Brâncoveanu, la cripta străjuită de tei a lui Mihai Eminescu și, iată, la această mină de aur a mîndriei naționale, care e sălașul de veci al lui Avram Iancu. Așa cum Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul și asemănarea Sa, tot astfel Iancu a fost zămislit după chipul moților și asemănarea Munților Apuseni. V-ați uitat cu atenție la portretele martirilor Neamului Românesc? Ați văzut cît de frumoși sînt? Marțiali și impunători, au ceva din măreția icoanelor. Frumos e Ștefan cel Mare, frumos e Mihai Vodă, frumos e slugerul Tudor din Vladimiri, pictat de Theodor Aman după descrierile pandurilor, frumos e Luceafărul de ziuă al cugetului românesc, Mihai Eminescu, în toate cele 4 fotografii care s-au păstrat de la el, și frumos, neasemuit de frumos e Crăișorul Munților, Avram Iancu, cu ochii lui albaștri și mustața cît vrabia, cu dulama lui albă ca neaua și cu fluiera și pistoalele sclipind la cingătoare. Doamne, ce Neam de oameni frumoși la chip și la suflet ai plămădit aici, în coroana aurită a Carpaților și la Gurile Dunării! Ce Popor glorios ai reușit să creezi, înzestrîndu-l cu daruri alese, oferindu-i cel mai dulce grai de pe pămînt și chiar numele Romei nemuritoare! La Avram Iancu totul era frumos, începînd cu numele de botez, care era al Patriarhului biblic. Folclorul moților îl imortalizează astfel: „Pe Dealul Feleacului/ Merg carele tancului/ Nu merg cum merg carele/ Strălucesc ca soarele/ Boii-s cu coarne de ceară/ Om ca Iancu nu-i în Țară/ Boii-s cu coarnele-n spume/ Om ca Iancu nu-i în lume/ / Boii-s cu coarnele verzi/ Om ca Iancu nu mai vezi!”. Poporul era convins că el nu putea fi răpus decît de un glonte de argint, ceea ce arată că aburii de legendă l-au însoțit încă din timpul vieții. Pînă și adversarii săi îl descriu cu admirație, ca pe un comandant de oști înnăscut, care impunea respect. Un ofițer maghiar creionează astfel personalitatea acestui român falnic: „Moții consideră sfinte ordinele sale, inviolabile și strict obligatorii, Poporul său pătruns de un zel religios îl socoate trimis de la Dumnezeu. De aceea îl respectă și-l iubește. Apare între ai săi întotdeauna mai strălucitor decît alții, astfel că românii îl adoră fermecați. Încrederea aceasta și-a cîștigat-o prin caracterul său, prin judecățile drepte, prin sfatul și învățăturile pe care le răspîndea. Are ceva în ființa lui, o ținută inaccesibilă camarazilor săi, o măreție și o dibăcie pentru care e numit Craiul de către adepții săi”. Iar generalul rus Luders afirma: „Sufletul mișcării românești, Iancu, a cucerit încrederea nețărmurită și dragostea Poporului său. Oriunde se arăta era primit cu entuziasm, toate privirile se îndreptau către dînsul, iar Națiunea Română vedea în persoana lui pe eroul și ocrotitorul ei”.

(va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR

Discurs rostit la Țebea, la 12 septembrie 1999

Păreri și opinii