Proclamaţia de pe Cîmpia Turzii (3)

in Pentru împrospătarea memoriei

7) Integrarea socială rapidă a ţiganilor, pentru binele lor şi al societăţii. În situaţia recidiviştilor înrăiţi şi a bandelor care nu vor să muncească şi trăiesc numai din tîlhării vom decreta izolarea acestora în colonii special amenajate, unde nu vor duce lipsă de nimic, dar n-au decît să se fure şi să se bată între ei. Atragem atenţia comunităţii internaţionale că problema ţiganilor nu este numai a României, ci şi a Occidentului, în egală măsură. În eventualitatea că România va fi împiedicată să aplice Legea şi să-şi facă ordine în propria bătătură, Partidul România Mare va deschide graniţele şi-i va expulza pe ţiganii delincvenţi exact în Ţările care se prefac că nu mai pot de grija lor. Nu de alta, dar să simtă pe propria piele cum se trăieşte sub ameninţarea permanentă a unor brute primitive, care agită topoare şi săbii Ninja, atacînd trenurile, şcolile, casele oamenilor bătrîni, lăsînd numai bălţi de sînge în urma lor şi îndoliind mii şi mii de familii pe an. Nu sînt rasist, am ajutat în viaţa mea un mare număr de ţigani nevoiaşi, dar este de datoria noastră să oprim transformarea României într-o şatră.

8) Scoaterea în afara Legii, în 24 de ore, a organizaţiei fasciste U.D.M.R. şi expulzarea din România a celor mai radicali agitatori ai săi. N-avem nimic împotriva nici unei minorităţi, îi preţuim ca atare şi pe maghiarii cinstiţi şi muncitori care s-au stabilit pe meleagurile noastre în timpul ultimelor migraţii, dar tot ceea ce le cerem ungurilor este să fie loiali Statului Naţional Unitar Român. Cui nu-i place, n-are decît să plece unde vede cu ochii. Să mai rămînă cîţi am botezat eu! Am să-i dau cu capul pe horthyşti de harta Ţării pînă o vor învăţa pe de rost şi vor pricepe că aici e România, iar Ardealul a fost, este şi va fi de-a pururi românesc!

9) Militarizarea judeţelor româneşti Harghita şi Covasna şi reinstaurarea, cu orice preţ, a autorităţii Statului Român. Acestea au fost supuse unui regim diabolic de epurare etnică şi de maghiarizare forţată, devenind o enclavă a Budapestei. În inima României nu are ce căuta o asemenea anomalie! Nici un stat din lume, care se respectă, nu permite aşa ceva!

10) Declanşarea pregătirilor pentru reunificarea efectivă, pe cale paşnică, a Ţării, prin unirea cu Basarabia şi Bucovina de Nord.

Acestea sînt problemele reale, concrete, ale Poporului Român. Aceasta este, vorba lui Vasile Pârvan. „datoria vieţii noastre”. Eu am rostit astăzi, cu voce tare, ceea ce gîndiţi voi, cu toţii, dar n-aveţi curajul s-o spuneţi sau n-aveţi unde s-o spuneţi. Nu vă temeţi. Eu nu vă duc la război. Dar nici în genunchi nu mai putem sta, e prea mult, drama se transformă în tragedie, se răsucesc morţii în pămînt şi ne blesteama. „Cine vrea să fie vierme, să nu se mire dacă va fi strivit!” – scria filosoful german Immanuel Kant. În faţa ticăloşirii Patriei noastre, vom striga şi noi, ca Mihai străbunul, BA! Acelora care ne amăgesc cu o iluzorie integrare euro-atlantică, dacă vom renunţa la Ardeal, le vom striga BA! Fraţilor, mergeţi pe la casele voastre şi spuneţi tuturor doar atît: m-aţi văzut, m-aţi auzit, sînt teafăr şi nevătămat. Nu mă mai întrebaţi de ce nu apar niciodată pe postul public de Televiziune: el este ocupat de un comando de agenţi străini, dar îl vom elibera noi, n-aveţi nici o grijă. Pentru voi şi pentru copiii voştri, am să spulber pleava care sufocă România, ca pe făina orbilor! Nu vă fie teamă, cu noi este Dumnezeu! Cu mine li s-a înfundat, am să-i calc în picioare ca pe struguri în vremea „mustului care fierbe”!

Vreme de sute de ani, turcoaicele îşi speriau copiii care nu erau cuminţi cu ameninţarea „Vine Ghiaurul”, adică românul Mihai. Atîta spaimă le intrase în oase. Ei, bine, sute de ani de acum încolo amintirea mea îi va înfricoşa pe toţi cei care înfometează, şi umilesc, şi tîlhăresc Poporul Român! Îngăduiţi-mi să-i blagoslovesc cu un blestem, fiindcă văd că de vorbă bună ei nu pricep. Trăznetele şi ploile de pucioasă să cadă pe capetele acestor venetici şi acelor „cozi de topor” care îndrăznesc să creadă că Ardealul n-ar fi românesc, care fură ca-n Codrii Vlăsiei, care cred că România e ca o stînă fără păcurar şi fără cîini. Doamne Dumnezeule mare, dă-le plăgi biblice din Cer, bate-i, Doamne, cum ştii Tu mai bine şi aruncă-le sămînţa în cazanele Iadului, fiindcă n-au milă de Popor şi umblă cu minţile rătăcite! A venit vremea ca România să mai fie condusă şi de români! Nu-mi trebuie mult timp: într-un an de zile, voi face ca România să renască, după care pot să mă lichideze komisarii străini. Nu-mi e frică de moarte, pentru că eu am îmbrăcat, de bunăvoie, „cămaşa morţii”. Atîta doar vă rog, pe voi, cei peste 7.000 de participanţi la această ceremonie, să aveţi grijă de copilaşii mei.

Îţi sărut dreapta, Mihai Vodă! Un bărbat falnic ca tine se naşte o dată la 500 de ani. Tu şi mort valorezi mai mult decît cele 15.000 de prostituate politice care vînd Ţara la străini. Executorii tăi testamentari au fost Brâncoveanu, Horea, Tudor Vladimirescu, Avram Iancu, Mareşalul Antonescu! Trăiască România Mare, liberă şi îmbelşugată, acum şi în vecii vecilor!

Îngăduiţi-mi, dragi prieteni, pentru că atît de rar ne vedem şi atît de puţin mă aflu în mijlocul vostru, din pricina programului încărcat pe care îl am, să dau citire unui poem pe care l-am scris în anul 1986 şi l-am închinat gloriosului voievod şi sfetnicilor săi cu luceferi între coarne.

Cerbii lui Mihai Viteazul

Lumînarea-şi arde rodul

într-un cort dinspre Carpaţi

făureşte Voievodul

carte către împăraţi

Tremură-n lumina moale

pe pereţii cei săraci

umbra trupului în zale

trup frumos ca un copaci

Plini de ambră şi răşină

pe un trunchi de brad trudesc

grămăticul de latină

şi acel de grai nemţesc

Ar mai vrea un pîlc de oaste

archebuze, proviant

singur îi e greu s-adaste

vin puhoaie din Levant

Şi-a primejduit cetatea

dar nu din trufii lumeşti

e în joc creştinătatea

inimii evropeneşti

Şi-a lăsat zălog feciorul

casa, traiul liniştit

înaintemergătorul

scrie pohta ce-a pohtit

Iar apoi mai dă citire

îndreptînd cîte puţin

vîntură nisip subţire

pe cerneala de arin

Iată pumnul cît o ghioagă

pe sigilii s-a-ndoit

ceara roşie se-ncheagă

peste şnurul plumbuit

Ştie că-i deşertăciune

ştie că-i zadarnic tot

poate numai o minune

îl va smulge din complot

Nici margrafii, nici neferii

n-or să sune galbeni grei

s-or uni condotierii

pizmătareţi şi mişei

E secată vistieria

două scule, trei ducaţi

vulturi lacomi ca urgia

fură aur din Carpaţi

Iese-n noapte Domnitorul

ce înalt e şi măreţ!

Luna-şi scînteie izvorul

în surguciul lui de preţ

Doarme tabăra smerită

bruma cade sănătos

toţi războinici de elită

în şiac şi merinos

Ce loviţi mai sînt de soartă

i-a legat acelaşi crez –

ca o lubeniţă spartă

focul dulce e la miez

Vrea să dea onorul straja

dar Mihai se-ncruntă blînd

ce să tulbure el vraja

oastei sale somnolînd?

E atît de singur Domnul

cui să spună jalea lui?

De-l va părăsi şi somnul

l-au trădat şi-aşa destui

Simte răsuflări în ceafă

zvon de îngeri militari

scapă smulsă din agrafă

mantia cu blănuri mari

Se întoarce şi se-nchină

vede cerbii, fericit

în valtrapuri de lumină

cine-a zis că au pierit?

Împletiţi în coarne grele

precum crengile de fag

fruntea li-e bătută-n stele

coama arde ca un steag

Peste blana lor brumată

trece Domnul palma grea

îi sărută şi-i desfată

rouă-n pumni le dă să bea

Ei o sorb dintr-o suflare

îl petrec, îl amăgesc

şi se pierd toţi trei în zare

pe-un drumeag dumnezeiesc

Îndărătul lor se-aprinde

praf de puşcă prin poieni

trec copiii cu colinde

de la Mare-n Apuseni

Se trezeşte bivuacul

ţipă-n scorburi huhurezi

magic mai începe veacul

mai că-ţi vine să nu crezi!

Care-i Domnul? Care-s cerbii?

plîng oştenii deşteptaţi

înghiţiţi de flancul ierbii

s-au topit îngemănaţi

Iar de-atunci nu se mai ştie

ce s-o fi făcut cu ei

cică-ntr-o legendă vie

i-au zărit nişte femei

Pe la Turda, prin cîmpie

se-nălţau la cer, toţi trei!…

 

 

Sfîrşit

 

 

CORNELIU VADIM TUDOR

(21 august 1998, la Monumentul de pe Cîmpia Turzii)

COMENTARII DE LA CITITORI