Procurorul general, Tiberiu Niţu, a demisionat din funcţie

in Război corupției

Potrivit procedurilor, atribuţiile sale vor fi preluate de către prim-adjunctul său. În comunicat se precizează că demisia lui Niţu este un „gest de responsabilitate“. Demisia lui Tiberiu Niţu a fost deja înaintată preşedintelui Klaus Iohannis.

Reamintim că luni a avut loc o întîlnire între Klaus Iohannis, Dacian Cioloş şi Raluca Prună, în care s-au discutat inclusiv condiţiile în care Niţu poate fi revocat, după ce acesta a beneficiat de coloană oficială, deşi, potrivit legii, nu avea dreptul să fie însoţit de echipaje ale Poliţiei în deplasările sale.

Niţu: „Numele meu, asociat artificial cu o sitiuaţie de natură să aibă consecinţe“

Redăm, în continuare, fragmentul din comunicatul remis de către Parchetul General, în care se precizează că Niţu îşi înaintează demisia: „Cu toate că Raportul M.C.V. validează rezultatele activităţii mele în fruntea Ministerului Public, la fel şi datele din bilanţ, care vor fi făcute publice în cursul lunii martie, în condiţiile în care numele meu şi funcţia pe care o reprezint sînt asociate, în mod artificial, cu o situaţie de natură să aibă consecinţe asupra imaginii instituţiei pe care o conduc, am decis – ca un gest de responsabilitate şi onoare – să îmi depun demisia din funcţia de procuror general al Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie“, se arată în comunicat.

Cioloş: „Am cerut să fie analizate condiţiile în care poate fi revocat“

Premierul Dacian Cioloş a recunoscut că ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a participat la întîlnirea de la Cotroceni, dintre el şi preşedintele Iohannis, pentru a discuta despre cazul procurorului general Tiberiu Niţu, adăugînd că se analizează toate posibilităţile pentru a se găsi o soluţie. „Doamna ministru al Justiţiei priveşte şi analizează aceste probleme într-un mod foarte riguros. Nu ne putem permite să ne jucăm cu astfel de lucruri, nu există nici o procedură formală începută împotriva domnului Niţu. Am putea spune că sînt cîteva chestiuni care ar putea fi legate de integritate, pentru că este asimilat cu un demnitar, dar nu există, în momentul de faţă, din datele pe care le avem, o procedură care să fie lansată şi i-am cerut doamnei ministru să analizeze, conform legislaţiei, care sînt condiţiile în care, eventual, procurorul general să poată fi revocat şi să fie foarte clară şi pentru noi şi în dezbaterea publică şi, în funcţie de asta, vom lua o decizie“, a precizat Dacian Cioloş, într-o Conferinţă de Presă la Palatul Victoria.

REALITATEA.NET

COMENTARII DE LA CITITORI