PROSTIA LUI STALIN – EŞECUL LUI PUTIN

in Polemici, controverse

S-a spus şi se mai spune despre I.V. Stalin că a fost un mare strateg şi viclean politician, care la Conferinţa de la Yalta, din 4-11 februarie 1945, a reuşit să-i păcălească pe Roosevelt şi Churchill şi să instaureze o nouă ordine mondială… În realitate, nu a păcălit pe nimeni. Aliaţii atlantici, săturaţi de războiul cu Germania hitleristă, s-au folosit de Armata Roşie drept carne de tun pentru ocuparea Berlinului şi la provocările lui Stalin au răspuns prin Planul Marshall şi politica economică şi militară a Cortinei de Fier, declanşînd războiul rece, cursa înarmărilor şi teroarea atomo-nucleară, prin bombardamentele de la Hiroshima şi Nagasaki. Cum au răspuns Stalin şi URSS la aceste acţiuni bine dirijate de SUA şi Europa Occidentală?… Prin aceleaşi metode utilizate înainte de atacul fascist împotriva URSS, din 22 iunie1941, adică: propagandă mincinoasă, teroare la nivel maxim, crime politice, lagăre de muncă forţată, simulacru de justiţie, dirijism economic în favoarea aparatului de stat represiv şi birocratic, exploatarea la sînge a muncii salariate, construcţii megalitice, dar mai ales prin învrăjbirea naţiunilor aşa-zise socialiste cu cele rămase în Lagărul imperialismului anglo-franco-american, care, după opinia bolşevică, era muribund şi în putrefacţie… După zeci de ani de confruntări, Imperialismul în cauză, folosindu-se şi de Calul troian Gorbaciov, în anul 1989, a dat lovitura de graţie sistemului mondial socialist. Astfel, teoria stalinistă a omului de tip nou, pritocită de propagandistul lui Stalin, Andrei Jdanov (1896-1948), s-a dovedit a fi un fiasco, la fel ca multe alte bazaconii puse la cale de dictatorul de la Kremlin şi de acoliţii săi. În primul rînd, el, Stalin, a fost orice, dar numai om de tip nou nu! Răspopit, spărgător de bănci, conducător bolşevic sîngeros în Războiul civil, la Ţariţîn, conducătorul URSS şi al PCUS (1922-1953), dictator cumplit, care şi-a înlăturat adversarii prin crime oribile, cu o viaţă de familie dezordonată, care a dus la eliminarea fizică a soţiei sale, Nadejda Aleluieva,  şi un îmbătrînit în rele prin siluirea celor mai frumoase şi celebre artiste sovietice, vezi cazul Liubov Orlova, interpreta cîntecului „Şiraka strana maia rodnaia…“, în traducere liberă însemnînd „Marea mea patrie în care m-am născut“… Dar de ce îi plăcea lui Stalin aşa de mult acest cîntec naţionalist, tocmai lui, care voia să apară în ochii lumii ca un internaţionalist proletar? Răspunsul îl aflăm în politica externă a URSS din anii 1939, 1940 şi 1941. Folosindu-se de gogoriţa Revoluţiei mondiale comuniste, care era gata să izbucnească în condiţiile agravării relaţiilor dintre marile puteri capitaliste, Stalin a apreciat că sosise momentul ca, prin mijloace diplomatice şi militare, să-şi pună în aplicare planul de refacere a graniţelor fostului imperiu ţarist în cadrul URSS. Totul a început prin semnarea înţelegerii de neagresiune între Germania nazistă şi URSS, la Kremlin, în prezenţa lui Stalin, la 23 august 1939, aşa-numitul Pact Ribbentrop-Molotov. Conform acestei înţelegeri, Hitler a atacat Polonia la 1 septembrie 1939, declanşînd al II-lea război mondial, iar Stalin a atacat statul polonez la 17 septembrie 1939, desfiinţîndu-l, prin încorporarea teritoriilor estice poloneze la RSS Belarus şi RSS Ucraina. Prin această acţiune, Stalin s-a dovedit, pe termen lung, un prost politician, deoarece a amestecat populaţii diferite catolice şi ortodoxe, care, sute de ani, s-au urît reciproc şi consecinţele istorice se văd astăzi în războiul civil din Ucraina, declanşat de fasciştii catolici ucrainieni în februarie 2014, cu sprijinul CIA. Dar Stalin nu s-a oprit din paranoia lui şi, la 30 noiembrie 1939, a atacat Finlanda, cu intenţia de a o anexa la URSS. Războiul de iarnă ruso-finlandez (1939-1940) a fost un dezastru pentru Armata Roşie, comandată prosteşte de K.E. Voroşilov. Sute de mii de morţi şi nici o victorie notabilă. Mareşalul finlandez Mannerheim i-a servit o lecţie usturătoare lui Stalin, pe care, în paranoia lui, dictatorul de la Kremlin nu a înţeles-o. În cele din urmă, schimbîndu-l la comandă pe Voroşilov cu Mareşalul Timoşenko, URSS, stat agresor, a obţinut un tratat de pace cu Finlanda, prin care i-a smuls acestei ţări nordice, regiunea Karelia, din apropierea Leningradului… asigurînd, în acest fel siguranţa strategică a oraşului lui Petru cel Mare, cu preţul pierderii prieteniei paşnicului popor finlandez. Pe termen lung, criza finlandeză din 1940 a fost iarăşi o mare prostie din partea lui Stalin. Astăzi, în condiţii total schimbate, Finlanda, stat membru al UE şi al zonei euro, ţine seama de conflictul diplomatic dintre Federaţia Rusă şi NATO, cauzat de criza ucrainiană, face pregătiri de război?! În acest fel, frontiera finlandeză, dintr-una a convieţuirii paşnice cu Federaţia Rusă, a devenit una a nesiguranţei şi o ameninţare potenţială la adresa bazelor militare ruseşti de la Murmansk şi Arhanghelsk. Dar în anul de foc 1940, Stalin nu gîndea la viitor, ci cum să mai facă noi rapturi teritoriale, în timp ce la Kunţevo, Liubov Orlova îi şoptea la ureche cîntecul „Şiraka strana maia rodnaia“. Prilejul de a lărgi graniţele URSS a venit imediat în primăvara şi vara anului 1940. La 10 mai 1940, trupele germane au atacat Belgia neutră şi au surprins armata engleză şi pe cea franceză, care au scăpat de distrugere prin retragerea rapidă la portul Dunkerque. Nemaiavînd soluţii de continuare a războiului, Franţa capitulează la 10 iulie 1940. După acest succes imens, Hitler nu mai are decît un singur duşman serios, Anglia! Pentru a pregăti debarcarea în insulele britanice, aviaţia germană declanşează războiul aerian împotriva RAF. La concurenţă cu Hitler, Stalin încalcă grosolan dreptul internaţional şi, în 18 iunie 1940, anexează Ţările Baltice: Estonia, Letonia şi Lituania, pe care le transformă în republici sovietice. Şi pentru ca tacîmul să fie complet, printr-un rapt teritorial, anexează la URSS, la 28 iunie 1940, regiunea Basarabia, parte a României, Ţinutul Herţa şi Bucovina de Nord, de asemenea teritoriu istoric românesc. A fost ultima mare prostie politică a lui Stalin. Pentru a-şi justifica aceste crime, gruzinul inventează minciuni, susţinînd că moldovenii nu sînt români, că vorbesc limba moldovenească, la care se potriveşte mai bine alfabetul chirilic şi, culmea vicleniei, în 1812, ei s-ar fi refugiat de bună-voie, în massă, în Imperiul Ţarist. La trecerea a 26 de ani de la evenimentele din 1989, din URSS, care prin glasnosti şi perestroika gorbaciovistă au destrămat colosul aservit Moscovei, minciunile staliniste mai au încă susţinători în Republica Moldova. Aceştia sînt încurajaţi în blasfemia lor de declaraţia lui Vladimir Putin, care consideră Pactul Ribbentrop-Molotov ca un factor pozitiv, care a amînat timp de 2 ani atacarea URSS de către Hitler. Dar aceasta este iarăşi o mare minciună, fiindcă, pe bază de documente, s-a demonstrat că Hitler nu ar fi declanşat al II-lea război mondial împotriva Vestului, dacă nu ar fi fost asigurat de Stalin în Estul Europei. Nu vrem să-i dăm sfaturi lui Vladimir Putin ce să facă şi ce să nu facă! Un fapt este însă sigur: refacerea URSS în Secolul XXI după idei staliniste nu mai este posibilă. Rămîne doar nostalgia cîntecului „Şiraka strana maia rodnaia“…

Florin Iordache

COMENTARII DE LA CITITORI