(Pro)Testul unei naţiuni

in Polemici, controverse

Înainte de a acuza că ne este frică să ieşim în stradă, vă rog să vă întrebaţi dacă, la rîndul vostru, o să o faceţi. Înainte de a spune că sîntem laşi, să vă gîndiţi de ce noi nu sîntem ca alţii, de ce nu avem curajul să protestăm cînd, de fapt, undeva, în suflet, asta ne dorim. Să strigăm în gura mare că nu ne este bine, să facem ceva să fim auziţi. De ce multe naţiuni o fac şi noi nu? Prin presă şi prin diverse alte locuri se vechiculează cuvinte grele: opinia publică, conştiinţa civică, glasul poporului etc. Fel şi fel de nulităţi folosesc aceste cuvinte ca să-şi evoce capacitatea de eliminare a vreunui duşman politic. Ei spun astfel de prostii, se folosesc de glasul unei naţiuni adormite, şi calcă ferm pe grumazul ţării ştiind că tu, Popor Român, eşti imobilizat în faţa televizorului şi injectat cu doza zilnică de frică.
Noi nu ieşim în stradă pentru că vom fi decăzuţi la nivel de nebuni. Noi nu ieşim în stradă pentru că mulţi nu o vor face şi vor rîde cu gura pînă la urechi de măscărici. Noi nu ieşim în stradă de frică. Dar nu de frică de „organele” de opresiune ale Puterii, nu! Nouă ne este teamă că imaginea noastră va fi terfelită de către cei altfel decît noi.
Cei laşi nu vor face decît să rîdă de tine, chiar dacă undeva, în acel suflet mic, au o mică îndoială în ceea ce priveşte corectitudinea gestului lor. Spiritul românesc pare a fi mort. Noi, ca naţiune, sîntem compromişi, şi asta nu din cauza comunismului. Dezbinarea este cauza!
Sîntem morţi ca naţiune, doar că încă nu ştim asta. Sîntem morţi ca societate, doar că încă nu înţelegem acest lucru. Poate să vină o mie de triburi să ne facă rău, noi ne ascundem după frustrările noastre şi plîngem pe la colţuri. Cine nu plînge va avea grijă să meargă şi să se vîndă ieftin la noii stăpîni. De fapt, noi rîdem de noi, dar sîntem prea orgolioşi să recunoaştem asta. Se ştie că un om cu cît este mai prost, cu atît orgoliul lui este mai mare. Nu-l duce capul la mai mult, nu-l ajută mintea să înţeleagă. Am ajuns să cred că noi, ca naţiune, sîntem un neam de orgolioşi. Leoparzi după gard, dar mieluşei afară. Noi, ca naţiune, aşa cum am tot spus, am început în ’90 prin „nu ne vindem ţara” şi am sfîrşit prin a da totul pe degeaba. Noi, românii, de fapt nu avem nici cea mai mică încredere în noi, românii. Cu execepţia anului 1990, cînd în fiecare week-end lumea venea la minting, România nu a fost niciodată o zonă în care poporul să protesteze. Interesele niciodată nu converg spre acelaşi punct şi din acest motiv, printr-o „aleasă” educaţie a celor care ne păstoresc destinele, încrederea oamenilor unii în alţii a fost şi este aprig erodată de către mentalităţile unei naţiuni aflate într-o adîncă recesiune spirituală.
În prezent, toţi vor doar să supravieţuiască şi nimeni nu mai are încredere în nimeni, cu atît mai mult în sistem. Serviciile fac legea în România, şi tot Serviciile dictează cine şi cît guvernează. Nu mai cred de multă vreme în inocenţa SRI, şi nici în puterea de seducţie a SIE. Noi sîntem doar baterii care trebuie să alimenteze gaşca de la conducere.
Noi nu avem verticalitatea pe care o naţiune o cere. Sîntem o ţară fadă, condusă de hoţi, hăituită de capitalul străin şi îndatorată pentru 200 de ani de azi înainte. Pozăm în mari patrioţi. Nu, nu sîntem. Ne bucurăm cînd moare capra vecinului, şi tot noi mergem şi îi transmitem condoleanţele. Încercăm să ne păcălim zilnic şi ne dăm exemplu cu ’89. Cine mai crede sau cine a crezut, în ’89, că noi am făcut revoluţie, ori este ignorant, ori este bîtă la nivelul materiei cenuşii. Ne este comod să ne dăm eroi, atît timp cît sîntem acasă, în fotoliu. Ne este comod să facem băşcălie şi să strigăm că sîntem laşi. Da, sîntem laşi, sîntem comozi şi avem un instinct de conservare peste medie. Nu sîntem luptători decît dacă ne intră cineva în curte şi ne pune familia în primejdie. Mai luptăm zonal doar dacă facem parte din gaşca de interlopi, sau cine ştie ce clasă socială – taximetrişti, de exemplu – pentru vreo decizie imbecilă a Guvernului.
Mor români în spitale din cauza sistemului ticălos. Mor oameni pe străzi că marcajele sînt proaste, tot din cauza sistemului ticălos. Mor oameni nevinovaţi călcaţi de beizadele, mor oameni pentru că sistemul nu-i ajută. Noi ne bucurăm că nu ni
s-a întîmplat nouă şi mergem mai departe. Nu ne pasă de ei, aşa cum nu ne pasă de nimeni altcineva, ne pasă doar de noi şi de cei din cercul apropiat. Pe cine vrem să minţim? Pe cine vrem să păcălim? Nu, nu sîntem eroi, nu sîntem decît un neam de orgolioşi, atît! Vorbim mult şi ne plîngem la fel de mult.

TANO

COMENTARII DE LA CITITORI