Pudelii ipocriți ai păcii

in Polemici, controverse

Asistăm în prezent la tatonarea reciprocă a celor două tabere existente în lume: gruparea SUA și, respectiv, gruparea Rusia. Locul de desfășurare a ostilităților pare să se fi decis a fi tot în Orient, nu în Ucraina, cum era de așteptat, sau în Coreea de Nord, cum poate că unii ar fi vrut să fie. Chiar dacă asistăm la declarații mai mult sau mai puțin belicoase din partea T.T. – Teheran, Trump – pe fond se aude rumoarea ipocriților, modul prin care toți își exprimă dezacordul față de un potențial război, indiferent unde se va purta. Nemții și francezii se opun dezgropării securii războiului, în timp ce Rusia avertizează că nu e bine ca SUA să atace Iranul, acest gest echivalînd cu o catastrofă.

În realitate, însă, cam toți vor război, o detonare a tensiunii internaționale existente. Atît Iranul, cît și SUA, Rusia și alți jucători, toți cei care acum se află pe tabla economică a lumii. Războiul comercial impus de americani, unul foarte fierbinte, jugul greu al sancțiunilor, blocarea accesului la piețele de desfacere, la cele de capital, la finanțare, la tot, toate acestea îi fac pe jucătorii importanți ai lumii să își dorească un cutremur social de o magnitudine mai mare, acest lucru fiind necesar, în opinia tuturor, pentru o recalibrare a piețelor, pentru noi oportunități de afaceri, pentru o reformă a relațiilor internaționale, fie ele de comerț, fie de drept,  în general, pentru lucruri mai bune. Ipocrizia, însă, îi împiedică să recunoască faptul că își doresc războiul. SUA sînt decise să intervină în Iran, dar se pare că încă nu se simt sigure pe ele, persanii fiind ceva mai deciși să lupte decît irakienii acum ceva timp, sau decît alte state, gen Serbia, Libia sau Yemen.

Există, însă, ceva neclar în Orientul Mijlociu, ceva ce îi face pe americani să rămînă pe poziții. Poate că Donald Trump, un om de afaceri la bază, nu un politician, își dorește o renegociere cu Iranul și obținerea de la statul șiit a unor avantaje economice și politice regionale. Poate că, militar vorbind, Pentagonul nu are toate atuurile în mînă, nu știe la ce să se aștepte odată ce încep ostilitățile, motiv pentru care se limitează doar la a spiona Iranul. Pe de altă parte, Iranul știe că sub sancțiunile impuse de America nu va putea supraviețui multă vreme, așa că, în lipsa unei alternative pacifiste, confruntarea armată rămîne singura variantă de a rezolva problema. Chiar dacă liderii de la Teheran declară că nu vor nici să negocieze, dar nici să fie război, ei știu că, în realitate, doar militar se poate tranșa problema. Trump este conștient că un război cu Iranul poate să îl văduvească de un nou mandat la Casa Albă, sau, dimpotrivă, să îl asigure. Prin urmare, în calitatea sa de om de afaceri, precum a dovedit-o în repetate ocazii, Trump nu dorește să riște chiar totul, dar începe să conștientizeze că nu are cale de ieșire din impas, alta decît renegocierea sau războiul. Cursa în care a intrat s-a închis, nu se poate retrage, nu poate ridica sancțiunile, nu poate face nici un pas înapoi. Jocul lui acum este unul singur: să spere că prin sancțiuni îi aduce la masa verde pe iranieni, și că va obține un alt acord mai favorabil SUA și Israelului, și, poate, chiar Rusiei. Să nu uităm că Iranul a comandat multe avioane de la Airbus, în timp ce Boeing a pierdut enorm cu 737 MAX. Cred că Iranul poate discuta cu SUA și are ce să ofere, doar că se pare că nu dorește să ,,plece genunchiul”, motiv care aduce multă iritare și indecizie la Washington. Totodată, poziția fermă a Rusiei de a nu se implica poate să fie, în fapt, o armă cu două tăișuri, fie pentru că rușii știu ceva ce SUA nu știu, fie pentru că Rusia va asista la bătălie, dar va ajuta Iranul, mai ales că există o cale de comunicare comercială directă între cele două țări, la Marea Caspică.

O altă problemă pe care Trump trebuie să o rezolve este cea legată de populația musulmană șiită din Irak și din alte state din Orient, precum și evoluția luptelor din Siria. Poate că, odată declanșat războiul cu Iran, SUA se vor vedea atacate din mai multe puncte, fie direct de armate regulate, fie de gherilele cunoscute ca fiind finanțate de Iran sau Siria. Este o situație complicată pentru președintele american, obișnuit mai mult să facă bani și mai puțin să omoare oameni.

Se pare că trăim o perioadă asemănătoare vremurilor premergătoare primelor două războaie mondiale, fie că vorbim de tensiunile de dinainte de Sarajevo, fie că vorbim de München 1938. Este evident că, în acest moment, toți își doresc război, tensiunea geopolitică fiind adusă la cote de aprindere, ultimii ani demonstrînd că dreptul internațional, dar și cel comercial nu mai sînt de actualitate. O mare reformă se impune la nivel global. Omenirea își dorește detensionarea situației, toți vor să se lămurească și să se tranșeze problema, fie spre un globalism total, fie spre o lume multipolară.

Nu există o cale a diplomației în această situație, toți jucătorii știu că, pe de o parte, dacă faci un zeu să sîngereze, nu mai crede nimeni în el, așa cum toți știu că este timpul ca marile puteri economice și militare să își rezolve divergențele. Și se pare că Iranul a fost ales ca punct de pornire, pentru că în Siria, cum mulți au crezut inițial, nu a fost să fie.

Marele joc pe care Kremlinul și Casa Albă îl desfășoară acum va avea drept rezultat o reformă profundă a tot ceea ce se întîmplă în plan internațional în acest moment. Războiul bate la ușă. Nu se mai pune problema ,,dacă”, acum toți se întreabă ,,cînd”.

Tano

Păreri și opinii