Puşcăria comunitară (10)

in Lecturi la lumina ceaiului

…U.E., băăă!

Alegerile europarlamentare. Hăituit şi-n somn de „eroii” serialului, fac un looping şi, pentru un episod, vă propun un scenariu ciudat, dar perfect adevărat. Realizat din fotografii în clar obscur, în care contrastul este alcătuit din lumină, fum şi ceaţă. Chiar dacă amintirea nu este, întotdeauna, o armă împotriva prostiei. Sau a hoţiei. Ceea ce găseşti, cu prisosinţă, pe afişele electorale ale unor partide. „Votaţi eurocampionii!“, au scris liberalii lui Crin Antonescu, sub o poză de grup, în care afişează o mină tonică, şi „cineva” care a devenit un vizitator obişnuit al birourilor din Piaţa Berceni-Olteniţei, patronată de eurojegosul Traian Hojda. La ţărănişti te priveşte, cu un ochi scrutător, Popa Traian Raul, avertizîndu-te: „Cel care te reprezintă!”.

Fericite vieţuitoare cele care, cred ei, vor reuşi să păcălească fraierii, prezentîndu-le viaţa în elementele ei pozitive! O Românie integrată, total, în Europa, această a treia Europă, nu în aceea a lui Napoleon, nici în cealaltă, a lui Hitler. Adică ei vor deveni garanţii bunăstării neamului. Tema în sine nu este abordată, a mai fost dată pe „goarnă” de liberali şi ţărănişti. Imediat după 23 August 1944 a fost uns administrator, la „Dreptatea” ţărăniştilor, vestitul plutonier major Arsene Strîmbu, subaltern al nu mai puţin celebrului colonel Victor Precup, cel care, într-o Noapte de Înviere, a vrut să-l înlăture pe Carol al II-lea. Director era Constantin Hagea, iar şef de cabinet – George Păun, angajat, în acelaşi timp, şi la „Fapta”, unde secretar de redacţie era marele gazetar Toma Alexandrescu, tatăl „actualului” Horia. Mircea Damian, şi el la „Fapta”, i-a dat ultimatum lui Păun: ,,Alege, liberalii sau ţărăniştii!”.

Omul a ales „Dreptatea”, Mircea Damian avînd să moară în închisoare, după cea de-a treia arestare. Era perioada în care nici „ăia”, nici „ăilalţi” nu se sfiau să fure, jecmănindu-se chiar ei între ei. Pe Strada Lunii nr. 5, lîngă Restaurantul ,,Izvorul Rece” din Bucureşti, exista un Comitet al refugiaţilor ardeleni, condus de liberalul Dumitru Nacu. Într-o zi a dispărut o mare sumă de bani, dar nu oricum, ci cu tot cu casa de fier! Dincolo, la vechii lor parteneri „istorici”, Ion Mihalache tocmai trimisese, prin Popescu Mehedinţi, nişte orz pentru a fi distribuit, gratuit, ziariştilor. Săracii mînuitori ai condeiului, au fost păcăliţi de două ori: mai întîi li s-a cerut plata anticipat, că doar erau… gratis, apoi, cînd au mers la magazie să le ridice, boabele se făcuseră nevăzute! Erau vremurile cînd „vîrful” ţărănist Ioan Lup se întîlnea, la „Capşa”, la o cafea, cu generalul Mihalcea, şi-i pasa notele informative. Toate armele de vînătoare şi cizmele din piele pe care le avea acasă le primise de la Securitate, ca preţ al trădării. Nu era singurul, îl avea, ca frate de sînge, pe Ion Manea, încă de pe vremea studenţiei la Iaşi, aflat în fişierul Securităţii la capitolul „de-ai noştri”. Zici deţinuţi politici la fără frecvenţă şi treci mai departe, unde dai de Ion Lambru, preşedintele Organizaţiei Muncitoreşti a PNŢCD, după 1990, alt „torturat” pentru binele Poporului Român.

Aflat în lagăr la Rîmnicu Sărat, a căzut la pace cu aceştia. Cînd l-au pus în libertate, deţinuţii au fost aliniaţi în careu, cu noaptea în cap, comandantul ţipînd la ei: „Luaţi exemplu, aveţi în faţa voastră un reeducat!”. Dat pe „brazdă”, nea Ionică a finalizat discursul: ,,Cine n-o face ca mine, aici să-i putrezească oasele!”. Odată ce a semnat cu „băieţii”, şi-a schimbat şi numele: îl chema Ion Constantin, aşa cum a stat scris pe uşa apartamentului din Colentina pînă la moartea sa. Internat cu diabet la „Bagdasar-Arseni”, reeducatul, nebăgat în seamă de noua lui familie, nici de fiul său, ceasornicarul-jurist Virgil Lambru, a fost vizitat de autorul acestor rînduri. Dacă ar fi fost de faţă, întîmplător, un neutru, ar fi surprins o scenă antologică: un mare dobitoc (Ilie Costache) dîndu-i să mănînce, din vasele aduse de acasă, unui mare turnător, Ion (Constantin) Lambru. Şi-atunci, cum dracu să nu-i votezi? Oameni buni, puneţi parafa şi strigaţi din toţi rărunchii: …U.E., băăă! Însă nu doar lor.

Oraşul este plin de pozele kilometrice ale prepuţului Victor Ponta. Sigur că el o să… ponteze cu Alfred Laurenţiu Mihai, băiatul cu cioc din afişele PSD-ului. Nicidecum figură de musical, ci o mutră speriată, trădînd o imensă dramă sufletească, de parcă ar fi cîştigat Eurovisionul. Oricum, nici o poză de afiş electoral nu o bate pe aceea a PMP-ului, avînd şi un text super: „Ridicăm România!”. De la stînga la dreapta 5 fete, de la dreapta la stînga, tot 5. Oricum ai da-o, în mijloc rămîne madam Elena Udrea şi cocoşii care vor urma. Altfel, lozinca exprimă ceea ce ştie ‘mneaei mai bine să facă: s-o ridice. Pînă unde, asta-i altă poveste. N-are decît s-o ridice, pînă va fi şi ea ridicată, fiindcă, de la Băile Boghiş încoace pute rău de tot. Chiar dacă va anexa staţiunii Boghiş comuna Beliş, cu haltă la… pe Furiş! Coană Eleno, ţi-o spune băiatu’: dacă ajungi la Tîrgşor, va fi vai de fofoloanca matale, mai ales că, la cît eşti de tare-n gură…! Ehei, şi n-o să te poţi da donşoara Elsal Lil din filmul „Comoara lui Arne”. Chiar dacă vei avea revelaţia identităţii celui care te-a ucis politic: un neisprăvit amirosind a visichi, evadat din „Huliganul” lui Claude Lelouch.

(va urma)

Ilie Costache

COMENTARII DE LA CITITORI