Radiografia unui partid

in PRM

De curînd, sediul Partidului România Mare a fost spart, din el dispărînd mai multe obiecte şi documentete. Cine este în spatele acestei acţiuni încă nu se ştie, dar sînt fel şi fel de presupuneri. După plecarea prematură dintre noi a celui mai regretat politician din ultimii zeci de ani, Corneliu Vadim Tudor, partidul pe care el l-a înfiinţat, condus şi adus în prim-planul politicii româneşti, PRM, a căzut într-un con de umbră, generat, pe de o parte, de către falsul naţionalism al multor apropiaţi ai lui Vadim şi, pe de altă parte, de lipsa totală de materie cenuşie a altora.

Şi într un caz, şi în altul, s-a dovedit că foarte puţini sînt cei care s-au putut ridica la nivelul onest de sinceritate şi dragoste faţă de România, aşa cum Corneliu Vadim Tudor a fost. Pe măsură ce trec anii, lipsa lui din viaţa politică se simte tot mai acut, şi tot mai mulţi sînt cei care regretă dispariţia sa dintre noi, atît ca om, dar în special ca politician. Chiar dacă în timpul vieţii sale a reuşit să producă multă ură în rîndul celor pe care îi critica aspru de la Tribuna Parlamentului sau doar prin simpla luare de cuvînt, pe măsură ce timpul trece, imaginea lui de adevărat patriot se consolidează şi devine, pe zi ce trece, tot mai prezentă în conştiinţa acestui popor.

Din păcate, însă, cei care i-au urmat la conducerea partidului nu au reuşit să se ridice la nivelul celui care a fost Corneliu Vadim Tudor, pălăria care a căzut pe capul celor care încearcă să readucă partidul în zona de decizie politică dovedindu-se mult prea mare. După un Congres ratat şi două runde de alegeri, locale şi generale, PRM încă nu a reuşit să îşi găsească drumul spre Parlament, dovedind că este foarte greu ca toţi cei care erau obişnuiţi cu forţa intelectuală a Tribunului să îşi găsească în ei puterea de a accepta faptul că este nevoie ca Partidul să meargă mai departe şi să lase la o parte orgoliile atît de prezente, generate, pe de o parte, de o sensibilitate prost înţeleasa şi, pe de altă parte, de o lipsă acută de materie cenuşie la nivel local. Haosul generat de o conducere interimară dezastruoasă, în care un individ cu mult sub media partidului a reuşit să prostească şi să bage zîzanie în toţi preşedinţii de filiale, a adus mult minus partidului, atît la nivel de legalitate, număr de membri şi procent în sondaje. Cei care încă mai cred în PRM, stau şi privesc cum luptele intestine devin tot mai acute, cum legislaţia devine tot mai grea pentru acest partid şi cum blazarea pune stăpînire pe cei care au obosit să lupte contra celor care nu doresc nicicum ca acest partid să fie acolo unde i-a fost menit să fie – în zona decizională a politicii.

Din fericire, după doi ani de orbecăit prin beznă, tot mai mulţi sînt cei care simt că este nevoie ca partidul să renască, să redevină ce a fost odată, şi chiar mai mult decît atît. Am fost martor de curînd la revenirea la masa discuţiilor a multora dintre cei care renunţaseră să mai creadă în forţa acestui partid. Am reuşit să-i văd la aceeaşi masă pe cei care niciodată nu au trădat convingerea naţionalistă a PRM şi care cred cu tărie că este timpul ca Partidul România Mare să se reîntoarcă la valorile care l-au propulsat pe prima scenă a politicii.

Am văzut cum o mînă de oameni încearcă, cu legea în mînă şi cu bună-credinţă, să refacă ceea ce alţii au distrus, să declare că vor lupta în plan intern cu cei care doresc ca acest partid să nu renască. Am văzut hotărîre, am văzut tărie de caracter, am văzut legalitate. Am putut vedea o viziune comună, unitară şi constructivă în inima unor oameni care au decis că este timpul ca şantajul unor personaje de nimic să fie oprit, ca toţi cei care umblă cu minciuna să fie excluşi, iar cei care doresc ca PRM să se ridice la valorile care l-au consacrat, să fie primiţi cu braţele deschise la masa celor care reconstruiesc partidul. Poate că e timpul ca toţi cei care au minţile prea odihnite, cei care nu au făcut nimic altceva decît să ponegrească ceea ce alţii fac, ori să dea un pas înapoi şi să lase pe cei care vor, ori să se alăture celor care vor să facă ceva pentru partid.

Luxul de a sta pe margine şi a critica, fără să faci nimic, nu mai este o opţiune în Partidul România Mare. Alegerile se apropie, partidul are nevoie de revigorare, de o echipă legal recunoscută, de o viziune şi de un preşedinte. Timpul nu mai are răbdare cu cei care sînt naţionalişti în funcţie de interesele lor meschine. România nu mai are timp de pierdut, ţara asta are nevoie de oameni care îi doresc binele, care nu mai suportă cum este vîndută bucată cu bucată de către cei care o guvernează de mai bine de un sfert de secol.

Tano

 

51

 

COMENTARII DE LA CITITORI