Război rece împotriva Rusiei, aprobat tacit de mass-media şi de establishmentul politic american

in Alte știri

Decizia Administraţiei Obama de a izola Rusia – într-o versiune nouă a mai vechii „stăviliri”, lansată de fostul preşedinte Harry Truman, după încheierea celui de-al II-lea război mondial – a fost primită cu un sprijin unanim din partea cercurilor politice şi a mass-media americane.

Viitorii istorici vor nota faptul că, la aproape un sfert de secol de la dispariţia Uniunii Sovietice, Casa Albă a declarat un nou război rece Rusiei şi că, într-un dispreţ total faţă de democraţia parlamentară – aşa cum pretindem că sîntem, nu s-a suflat un cuvinţel în public, ca să nu mai vorbim de vreun gest de împotrivire din partea politicienilor şi a presei americane. Administraţia Obama a anunţat acest nou război rece indirect, într-o relatare pe pagina 1 a ziarului „New York Times”, la 20 aprilie. Potrivit acesteia, Barack Obama ar fi ajuns la concluzia că „nu poate avea, niciodată, o relaţie constructivă” cu preşedintele rus Vladimir Putin, situaţie în care „îl va ignora pe stăpînul de la Kremlin” şi se va concentra asupra „izolării Rusiei, prin tăierea legăturilor ei economice şi politice cu lumea exterioară, şi transformarea ei într-un stat-paria”.

Pe scurt, scrie „New York Times”, Casa Albă a adoptat „o versiune modernă a mai vechii «politici de stăvilire», din vremea războiului rece”, pe care gazeta a prezentat-o ca o versiune foarte dură, extremă. Ei bine, comentariul din ziarul amintit nu a fost nici negat, şi nici abordat de Casa Albă! Nu există nici un precedent modern pentru această complicitate neruşinată a elitelor politice şi a presei americane, aşa cum se constată acum, într-un moment de cotitură atît de important. Acest război rece – cu epicentrul la frontierele Rusiei şi cu o desfăşurare necontrolată, fără reguli prestabilite pentru a evita dezastre, aşa cum s-a întîmplat în timpul fostului război rece – ar putea deveni chiar mai periculos decît cel precedent. Cu siguranţă, vom asista la o nouă cursă a înarmărilor nucleare şi, posibil, la o confruntare militară, avînd ca protagonistă Rusia, declanşată de nefericitul război civil din Ucraina (NATO şi Moscova mobilizează forţe la frontiere, iar Guvernul de la Kiev, ţinut în braţe de SUA, avertizează asupra unui „al III-lea război mondial”).

Iar toate acestea se întîmplă cu sprijinul, practic, unanim, bipartizan, sau cu indiferenţa lumii politice americane, de la dreapta la stînga, democraţi şi republicani, progresişti şi conservatori; cu suportul mass-media de top, cea care formează şi reflectă opinia făuritorilor de decizii politice, de la „New York Times”, „Washington Post”, „Wall Street Journal”, „The New Republic”, „The Weekly Standard”, şi de la televiziunile NBC şi Fox News, pînă la posturile de radio comerciale. Există cîteva excepţii, dar ele nu sînt luate în seamă de liderii de la Washington. Voi fi şi mai concret: nici unul dintre cei 535 de membri ai Congresului nu a exprimat vreo îndoială publică în privinţa noii „strategii de stăvilire, de tipul războiului rece”, adoptată de Casa Albă. De asemenea, nici unul dintre foştii preşedinţi americani, sau foşti candidaţi prezidenţiali care, pe vremuri, au pledat în favoarea unui parteneriat cu Rusia post-sovietică, nu a suflat vreun cuvînt. Cei care – puţini la număr – au apucat să spună ceva la vreo televiziune, la vreun post de radio, sau într-o gazetă, au arătat ca nişte eretici, iar, apoi, au fost reduşi la tăcere, de legiunile de „luptători” ai noului război rece. Ambele părţi aflate în conflict, Vestul şi Rusia, au nemulţumiri legitime.

Dar, înseamnă asta, cumva, că povestea părţii americane, despre evenimentele recente, nu ar trebui să fie pusă în discuţie? Că nimic nu este de crezut, din argumentele Moscovei, atunci cînd ea spune că, de 20 de ani, expansiunea NATO către Est a împins-o în colţ? Cînd afirmă că această criză ucrainiană a fost provocată de către Occident, în noiembrie trecut, pentru a aduce Ucraina în NATO? Că Occidentul, în februarie, şi-a încălcat înţelegerile cu fostul preşedinte Ianukovici şi că a instalat la Kiev un regim nelegitim, atît de anti-rus şi atît de tare luat în braţe de Washington, fără nici un discernămînt, încît Kremlinul a ajuns, imediat, la concluzia că trebuie să anexeze Crimeea, predominant rusească şi reşedinţa celei mai importante baze navale a sa? Viitorii istorici vor găsi, cu siguranţă, unele merite în argumentele Moscovei şi se vor întreba: de ce aceste argumente au fost pe larg dezbătute, de pildă, în Germania, dar nu şi în America? În aceste clipe, s-ar putea să fie, deja, prea tîrziu pentru dezbaterea democratică pe care elitele americane o datorează naţiunii noastre. Dacă este aşa, atunci costurile pe care le va plăti democraţia americană sînt evidente.

Stephen F. Cohen

COMENTARII DE LA CITITORI