Războiul pentru Adevăr

in Polemici, controverse

Imediat după Revoluţie, România a fost atacată informaţional, pe diverse nivele, pornind de la banalul „nu ne vindem ţara” şi ajungînd, acum, în prezentul pre-apocaliptic al războiului fierbinte cu Rusia. Pentru a distruge România, a fost nevoie de puţin timp şi ceva presă favorabilă. Opinia publică a fost încătuşată în propria teamă, iar responsabilitatea ei a fost transferată unor grupuri bine definite, intelectuale, irigate financiar de către cei interesaţi. Este simplu şi eficient, dat fiind faptul că, în prezent, România nu mai este un stat, conform Constituţiei, ci doar o ţară teleghidată de la distanţă de către personaje care nici nu vor exista vreodată oficial, şi asta pentru că ele sînt cele care scriu istoria de fapt. Democraţia românească, în aceşti 28 de ani de existenţă, a reuşit să distrugă prin lovituri precise însăşi identitatea noastră, ca români. Prin cîţiva formatori de opinie şi cîteva trusturi de presă, au reuşit să dizolve naţiunea română şi să ne alunge de pe aceste meleaguri.

Războiul pe care românii îl poartă de ani de zile este dus împotriva Bunului-Simţ, sentiment care, pe zi ce trece, devine tot mai de nerecunoscut, tot mai marginalizat şi total în dezacord cu linia trasată de către cei care luptă ca ţara asta să fie din ce în ce mai furată, mai minţită şi distrusă psihic, că material încă mai e de luat.

Dacă la începutul anilor ’90 mesajele care erau redate cu obstinaţie şi care au dus la distrugerea totală a industriei, educaţiei, sănătăţii şi agriculturii aveau la bază neajunsurile comunismului, în prezent, sperietoarea războiului este capul de afiş al presei româneşti, în colaborare cu stăpînirea justiţiei şi a instituţiilor de forţă, fără de care nu se poate să ocupi o ţară pe timp de pace. Lăsînd la o parte Justiţia, care nu este independentă şi nici nu are să fie vreodată, mergem la alerta de război cald pe care presa noastră extrem de liberă de responsabilităţi o flutură zilnic, mărind presiunea pe instituţiile statului pentru a cumpăra armament în neştire şi a cheltui bani, foarte mulţi bani, pe ceva ce este evident că nu ne este de nici un folos, indiferent dacă va fi pace sau război. Poate că românul va înţelege cu adevărat cît de mult îl costă achiziţiile militare de amploare pe care guvernanţii le fac, atunci cînd va ştii că ele se regăsesc în toate creşterile de taxe, impozite, accize şi alte instrumente de tortură fiscală pe care le simţim din ce în ce mai acut pe pielea noastră.

Sînt mulţi cei care se întreabă de ce noi, românii, am distrus industria de apărare a ţării, existentă pînă în anii ’90, de ce nu achiziţionăm armament în sistem offset, aşa cum fac alte ţări, gen Turcia şi Polonia, de ce luăm rachete şi avioane vechi, şi cum de mai plutesc fregatele luate de la BAE Systems acum zece ani. Românul se întreabă ce vom face cu cele trei submarine cînd Pandele, zis şi Delfinul, stă la mal din 1994, fără baterii, din ce bani şi ce taxe vom mai achita ca să ne luam coverte, bărci de salvare şi alte jucării vechi, dar foarte scumpe pentru o ţară depăşită total de tehnologie, ale cărei resurse se încăpăţînează să nu se mai termine. Românul se mai întreabă ce va face el dacă totuşi dorinţa presei se va împlini şi are să fie război cu Rusia. Pentru că sperietoarea deceniului II al mileniului XXI este Rusia, pe ea a căzut măgăreaţa acum şi pînă nu explodează mămăliga, se pare că aşa are să fie.

Dacă e să ne raportăm la Bun-Simţ, un război cu Rusia va fi total, devastator şi cam fără învingător. Noi, în acest război, să zicem că vom participa cu rachetele cumpărate din SUA, Germania şi Israel. Avem blindatele moştenite în ’89, dar şi cele din Elveţia, apărarea antiaeriană constă în… nimic acum, dar vom avea Patriot de la americani. Muniţia, în cazul în care vom fi atacaţi, se va consuma în cîteva zile, urmînd să primim alta, şi aşa mai departe. La un cost de 1,5 milioane dolari/rachetă, o să avem de dat o grămadă de bani pentru război, sute de ani după… victorie. Că nu avem cum noi, NATO, să nu îi batem pe ruşi, mai ales că avem o armată antirusă de mare angajament pe… Facebook. Devastator are să fie!

Să revenim, aşadar, la războiul care va ajunge pe Prut sau pe Nistru, depinde acum, sau, cum zicea Băsescu, la Gurile Dunării, că Rusia asta îşi doreşte, să ajungă să pescuiască morun la Sulina, nu să aibă Bosfor sub control, aşa cum orice putere militară reală doreşte. Şi pentru ca reţeta dezinformării să fie completă, se va pune la punct o flotă a Mării Negre, care să ne apere de ruşii cotropitori, asta în timp ce Turcia, cel mai capabil stat militar şi membru NATO, cooperează cu Rusia în Siria, achiziţionează armament rusesc, şi Putin şi Erdogan stau la taclale ore în şir la telefon. Noi, românii, însă, care sîntem mai deştepti decît toată planeta la un loc, ne vom războii cu ruşii de unii singuri, pentru un motiv pe care sigur îl vorm scorni în viitor, şi îi vom învinge la masa verde, pentru că pe teren îi putem bate doar prin neprezentare.

În timp ce Occidentul îşi creşte colaborarea economică cu Rusia, noi ne înarmăm şi îi aşteptăm să ne atace. OMV deţine 15% din cel mai important zăcămînt rusesc de gaze naturale, Germania şi-a dat ok-ul pentru Nord Stream II, prin Turcia va trece Souh Stream, iar Franţa face eforturi să recupereze terenul pierdut cu Rusia. Dar ei sînt, de fapt, proştii! Nu ştiu, de fapt, ce îi aşteaptă, pentru că noi, românii, am ales să ne înarmăm ca să le ţinem piept cîteva ore pe litoral, la o bere. Am ales din anii ’90 să ne cedăm pieţele de desfacere din fostul spaţiu sovietic în favoarea italienilor şi a altor state occidentale prietene. Noi am ales să rupem punţile economice cu Rusia şi China, şi să ne dăm viteji pe Facebook, în timp ce ţările partenere din UE îşi dezvoltă permanent relaţiile cu aceste state. Este de rîs, dacă nu ar fi de plîns. Este cea mai mare bătaie de joc pe care ţara asta şi-o asumă şi nu face nimic, nu pentru că nu ar ştii care este, de fapt, adevărul, ci pentru că cei care ne conduc au toate pîrghiile în mînă: presa, justiţia şi serviciile.

Să revenim la război. Putin a anunţat ce fel de arme deţine Rusia. Există un mit apropo de Rusia şi de sistemele ei militare, care se aplică şi la americani. Dacă au făcut public ce au, nici să nu ne gîndim ce au de fapt şi nu cunoaştem noi. Pentru analiştii militari, anunţul că Rusia deţine rachete propulsate cu un motor nuclear este de departe cel mai important anunţ de la inventarea bombei atomice încoace. Astfel de rachetă, dacă este cu adevărat operaţională, descalifică din start orice sistem de apărare antiaeriană, inclusiv sperietoarea noastră de la Deveselu. O rachetă care practic are o rază de acţiune nelimitată, care poate face orice în teren, şi care se poate lansa cu o aşa viteză, aduce în altă zonă de discuţii un potenţial război. Şi Statele Unite ştiu bine asta. Ca şi întreaga Europă. Atunci de ce ne tot înarmăm noi, românii? Pentru că industria americană de armament trebuie să vîndă. Pentru că, în general, industria de armament trebuie să supravieţuiască. Şi dacă nu este posibil un război, atunci să speriem lumea că are să fie şi, între timp, să facem zeci şi zeci de exerciţii militare cu nume pompoase, ca să consumăm muniţie şi ca să ne refacem stocurile.

Pînă în 1990, România avea capacitatea de a produce în ţară cam tot ce însemna armament convenţional. Nu de înaltă tehnologie, dar aproape. Acum nu mai avem nimic. Industria de apărare a fost lăsată la vatră, pentru că un război nu se cîştigă de fapt pe cîmpul de luptă, ci la cît de mulţi bani se obţin de pe urma lui. Adevăraţii cîştigători ai oricărui război din această lume sînt, de fapt, cei care îl finanţează, nu cei care îşi varsă sîngele. Aşa a fost mereu şi aşa are să fie încă mulţi ani după ce noi, cei de acum, vom fi oale şi ulcele.

Tano

 

Fenomenul „Divertis“

COMENTARII DE LA CITITORI