Războiul rece religios – 2014

in Lecturi la lumina ceaiului

 

Drepturile omului din lumea occidentală sînt inacceptabile pentru clerul ortodox. Democraţia de tip Westminster şi autonomia individului sînt considerate de acesta ca fiind păcate, întrucît preamăresc egoismul şi pun la îndoială atotputernicia Celui de Sus asupra vieţii. Contractul, concurenţa, motorul vieţii economice moderne lezează dragostea dintre fraţi, aşadar, sînt păcate. Bisericile ortodoxe, în primul rînd, clerul pravoslavnic, sînt, din punct de vedere sociologic, etno-religii creştinizate, care celebrează unitatea de nezdruncinat dintre neam, rit şi glia strămoşească.

,,Cine nu-i ortodox, nu-i român (!)“, spunea Nae Ionescu, ideologul Legiunii Arhanghelului Mihail. Ortodoxo-comuniştii au fost mai consecvenţi: au lichidat Biserica Unită cu Roma, din Transilvania, şi au reorientat, cu baioneta, 2.000 de biserici, spre Moscova. O revenire la normalitate e mai dificilă decît s-a crezut. În războiul religios al iugoslavilor, clerul sîrb îndemna la luptă

împotriva catolicilor şi musulmanilor. Aşa au venit la luptă şi sute de tineri greci şi ruşi. Chiar şi fără lansarea vreunui apel, la anexarea Crimeii s-au prezentat şi voluntari sîrbi. Armata ortodoxă din Ucraina de Est luptă, acum, împotriva catolicilor (fasciştilor?!) din Vest. Război rece, religios.

La comemorarea a 100 de ani de la izbucnirea primului război mondial, Chestiunea Orientală e, din nou, la ordinea zilei. Anul 1914. Expansiunea austriecilor catolici spre sîrbi şi alianţa turco-germană (calea ferată spre Bagdad) erau inacceptabile atît pentru panslavism/ panortodoxism, cît şi pentru interesele anglo-franceze. Ocuparea Constantinopolului de către ruşi era indiscutabilă!

Cine moşteneşte Imperiul Roman de Răsărit, Byzantin, Otoman? Această chestiune se pune din anul 1774, cînd ţarul rus, din a treia Romă, devine patronul ortodocşilor din Imperiul turco-musulman. El se consideră, şi astăzi, succesorul sultanilor. Occidentalii vor refacerea unităţii creştine, nu amînarea ei, cum se pare că vor pravoslavnicii. Papa Ioan Paul II nu a fost primit la Moscova sau Belgrad, iar, la Bucureşti, oferta sa de dialog e şi azi neglijată, cu consecinţe grave pentru cea mai săracă ţară din UE. Conflictele religioase au generat războaie mondiale. Anglo-saxonii sînt mereu învingători şi, azi, jandarm mondial. A urmat un război rece religios între ortodoxo-comunişti şi occidentali. Dacă pînă în 1989 exista, totuşi, speranţa refacerii unităţii creştine, şi, odată cu demontarea Cortinei de Fier, cea a rezolvării implicite a Chestiunii Orientale, din acest an, se pare că totul o ia de la capăt. Rusia lui Vladimir Putin, urmaşul împăraţilor romani de Răsărit, al sultanilor, intervine în războiul din Siria, anexează Crimeea, sprijină Armata ortodoxă, începe un război vamal. Toate acestea readuc, în mod paradoxal, în conştiinţa tuturor imperativul refacerii unităţii creştine. Occidentalii, ca de obicei, au interese divergente, pînă le ajunge funia la par. Între timp, musulmanii profită de dihonia din lumea creştină şi aspiră la refacerea Califatului, a Imperiului islamic. Tema merită toată atenţia, dar tratarea ei ar depăşi cadrul acestor cîteva remarci pe marginea conflictului religios al creştinilor şi al disputelor acestora cu privire la ideea refacerii unităţii lor. Toată speranţa lumii creştine, care s-a transformat într-o lehamite generală după anul de graţie1989, se pune, acum – atît în Est, cît şi în Vest – în Marele şi Sfîntul Sinod Panortodox de la Constantinopol/ Istanbul, 2016. Concepţia potrivit căreia religiile sînt paşnice este doar un aspect al ipocriziei anglo-mozaice, acel „political correctness“, al ateismului primitiv şi al psiho-speculaţiilor de tot felul. Partea pozitivă a vremurilor noastre este legată de existenţa unui armament nuclear sofisticat, care face greu de imaginat un război al marilor puteri, ca în secolele trecute. Pe de altă parte, pînă la refacerea unităţii creştine, conflictele religioase locale vor fi la ordinea zilei, între: israeliţi şi palestinieni; sunniţi şi şiiţi; catolici şi ortodocşi; catolici şi musulmani; budhişti şi musulmani; confucianişti şi tibetani; hinduşi şi musulmani ş.a.m.d.

(va urma)

Prof. dr. Viorel Roman,

Consilier academic la Universitatea din Bremen

COMENTARII DE LA CITITORI