Războiul sovietic în Afghanistan (1979–1989) (1)

in Lecturi la lumina ceaiului

Afganistanul este o ţară fără ieşire la mare şi este situată în Asia Centrală. 75% din suprafaţă este acoperită cu munţi colţuroşi, care se centralizează în Munţii Hindu Kush, al doilea lanţ muntos ca mărime din lume. Multe vîrfuri depăşesc 6.000 m înălţime. Cea mai mare parte a restului ţării este formată din cîmpii aride, care flanchează miezul muntos în nord, vest şi sud. Podişul sud-vestic este în mare parte pustiu, nelocuit, majoritatea populaţiei concentrîndu-se în văile fertile din jurul oraşelor Ghiuri, Bamian şi Jalalabad.

Afganistan înseamnă ţara afganilor şi s-a întemeiat la începutul Secolului XIX. Englezii au introdus primii denumirea de ţara afgană, aceasta transformîndu-se mai tîrziu în Afganistan, nume preluat şi de afgani. Cuvîntul afgan nu se înţelege în sensul de cetăţean al Afganistanului, ci se referă îndeosebi la poporul paştunilor – fiind denumiţi afgani numai în Persia şi India.

Numele Afganistan a fost folosit pentru prima oară în 1801, în Tratatul de pace dintre Anglia şi Persia, referitor la regiunile în care trăiau paştunii. O denumire foarte veche a regiunii unde astăzi se află Afganistan este Kabulistan. Pînă acum 2.000 de ani, existau regi în Ghazna, denumiţi Kabulshahi – regii din Kabul. Poetul Firdausi, de la curtea sultanului Mahmud din Ghazna, a scris acum 1.000 de ani foarte multe legende şi povestiri despre Kabulistan. Numele istoric cel mai cunoscut pentru această regiune este Khorasan.

Preambul

Invazia sovietică se înscrie în contextul războiului rece: deoarece SUA susţineau Pakistanul în faţa Indiei, care se dorea vîrful de lance al ţărilor nealiniate, URSS a susţinut Afganistanul, care avea, din 1919, revendicări teritoriale asupra regiunilor majoritar paştune din Pakistan, a căror achiziţie a permis Afganistanului de a nu mai avea enclavă, posedînd un acces direct la Marea Oman. Forţele afgane implicate au fost Partidul Popular Democrat din Afganistan, de orientare marxistă, susţinut de către forţele sovietice, care au luptat contra rebelilor islamişti mujahedini. Rebelii au fost susţinuţi de mai multe ţări, printre care şi Statele Unite ale Americii, Arabia Saudită, Pakistan şi cîteva state musulmane.

Dar, ca urmare a loviturii de stat din 1973, efectuată de prinţul Mohammed Daud Khan, Afganistanul s-a îndepărtat din ce în ce mai mult de Moscova. Pentru a evita pierderea de influenţă în regiune, URSS a decis să intervină, din 1978, în Afganistan, pentru a plasa aici un regim aflat sub ordinele sale. Acesta a întreţinut relaţii privilegiate cu URSS şi a început o serie de reforme colectiviste şi sociale (impunerea unui laicism de stat, alfabetizare, drepturile femeilor, reforme agrare etc.) care au făcut să contravină atît cutumelor conservatoare afgane, cît şi unei politici represive faţă de elite şi clasele mijlocii din ţară. Opoziţia aflată într-o continuă creştere a ameninţat regimul comunist de la Kabul, ceea ce l-a împins pe Leonid Brejnev (1906–1982) să intervină în Afganistan, în decembrie 1979.

Acţiunea Moscovei a fost urmarea unui lanţ de evenimente, a cărui primă verigă a fost lovitura de stat de la Kabul, din aprilie 1978. Atunci, un partid prosovietic, condus de Nur Muhammad Taraki, a răsturnat guvernul republicii şi l-a ucis pe preşedintele Muhammad Doud Khan, împreună cu întreaga lui familie. După semnarea unui tratat de prietenie cu noul guvern, Uniunea Sovietică s-a văzut pusă în situaţia de a sprijini un regim extrem de nepopular. Acest regim a fost înlăturat, în septembrie 1979, de dizidenţii din propriile rînduri. Aceştia l-au omorît pe Taraki şi pe cei apropiaţi lui.

Liderii sovietici şi cei americani s-au plasat pe poziţii opuse în ceea ce priveşte aventura afgană. Reprezentanţii Administraţiei Carter au văzut în aceasta o probabilă încercare a sovieticilor de a-şi extinde influenţa şi prezenţa directă în zona Golfului Persic şi de a ameninţa, astfel, echilibrul strategic existent. Leonid Brejnev, conducătorul Uniunii Sovietice, a susţinut, pe de altă parte, că se contura pericolul ca Afganistanul „să se transforme într-o bază militară pentru imperialism, pe flancul sudic al ţării noastre”.

Invazia Afganistanului de către URSS a provocat o vastă mişcare de protest printre guvernele pro–occidentale. Una din consecinţe a fost boicotul Jocurilor Olimpice de vară din 1980, de la Moscova. „Cea mai mare dezamăgire pentru mine personal – scria preşedintele Carter – a fost irosirea oricărei şanse de ratificare a tratatului SALT II”. Statele Unite au reacţionat cu un embargou asupra comerţului cu cereale, un boicot olimpic, un spor de cheltuieli pentru înarmare şi cu o atmosferă antisovietică pe toată linia. Pentru viitorul previzibil, tot ceea ce aducea ca destindere între marile puteri dispăruse cu adevărat.

Moscova a trimis Armata Roşie în Afganistan pentru a-l readuce la putere pe Babrak Kamal şi a justificat intervenţia sa prin dorinţa de a păstra regimul pe loc şi de a menţine calmul în Asia Centrală. La început, sovieticii au vizat, în principal, să se concentreze asupra centrelor de putere deţinute de regimul lui Amin: capitala şi marile baze militare. Dar, în paralel, trupele motorizate au intrat în principalele oraşe afgane.

Invazia

La 24 decembrie 1979, elemente ale diviziei 105 aeropurtată sovietică au debarcat în Afganistan, în timp ce trupele terestre au trecut frontiera pe podul de pontoane, peste Rîul de graniţă Amudaria. Două zile mai tîrziu, sovieticii au preluat controlul asupra Aeroportului din Kabul, blocînd aviaţia afgană şi bateriile de apărare antiaeriană. Alte unităţi militare au fost concentrate în zonele desemnate ale Kabulului, unde au primit sarcina de a bloca principalele obiective guvernamentale, unităţile militare afgane şi alte locuri importante din oraş şi din jurul acestuia.

În seara zilei de 27 decembrie, forţele speciale sovietice, în urma unui asalt care a durat 40 de minute, au capturat Palatul lui Hafizullah Amin. În timpul asaltului, Amin a fost ucis. Conform versiunii oficiale publicate de ziarul „Pravda”, ca urmare a unui val de furie a poporului, Amin, împreună cu complicii săi, a fost adus în faţa tribunalului poporului şi a fost executat. Instituţiile guvernamentale din Kabul au fost capturate de paraşutiştii sovietici. Planul Chtorm 333 – ,,Operaţiunea Praga” – prevedea intrarea în forţă a Armatei a 40-a sovietică, aflată sub comanda generalului Borissov.

(va urma)

DA

Conflictul coreean sau Războiul Uitat

Păreri și opinii