RĂZBUNAREA SĂRACILOR

in Lecturi la lumina ceaiului

 

Motto: „Pace colibelor, război palatelor!“                                                     (CHAMFORT)

 

Mă bucur cînd bogaţii ajung la puşcărie

Spectacol de 5 stele, confetti, veselie.

 

Aplaudă săracii de sparg televizorul

Au şi uitat de foame, trăiască procurorul!

 

În cea mai mare parte, aceşti bogaţi sînt hoţi

Ţepari fără ruşine, şpăgari şi mafioţi.

 

Nici un român nu poate, din munca lui cinstită

Să facă miliarde în ţara pustiită.

 

Averea se ridică pe-un munte de cadavre

Pe licitaţii strîmbe, escrocherii, palavre.

 

Au limuzine scumpe, şi yacht, şi avion

Miliardarii ăştia de smoală şi carton.

 

Au vilă şi la munte, au vilă şi la mare

Ba chiar şi paradisuri de vis, peste hotare.

 

Ei îşi trimit odrasla la şcoală, în Apus

Dar beizadeaua vine mai rea decît s-a dus.

 

E bîtă avortonul şi n-are nici un rost

Dar cîtă aroganţă! Ce morgă de neam prost!

 

A studiat bitangul la Londra, sau New-York

Cum iese dintr-un vierme o namilă de porc!

 

Din treaptă-n treaptă sare, zburdînd prin ierarhie

Servicii Speciale şi Francmasonerie.

 

Aşa se naşte, iată, o pătură murdară

De îmbuibaţi ce nu au nici Dumnezeu, nici ţară.

 

Toţi s-au vopsit cu titluri şi cu patalamale

Dar, în realitate, sînt nişte animale.

 

Tot ce-au văzut în filme, imită prin saloane

Au ochelari de aur, fumează doar havane.

 

Însă dacă îi scuturi şi-i iei la bani mărunţi

Sînt puradei ce fură tacîmul pe la nunţi.

 

Pretind că-s caritabili, rînjesc la teledoane

Să ştie tot poporul că ei dau milioane.

 

Dar totul e o farsă, a doua zi dispar

Îi caută, în lacrimi, săracii în zadar.

 

Eu jur pe Cartea Sfîntă că am trudit din greu

Dar nu am fost în stare să pun nici leu pe leu.

 

Şi n-am muncit pe nasturi, şi nici pe aspirine

Dar i-am hrănit pe alţii, lăsîndu-mă pe mine.

 

Nu-mi pare rău, desigur, aşa eram dator

M-am pus, fără cruţare, în slujba tuturor.

 

Iar mîine de-o să fie la cer să mă ridic

Copiii mei, sărmanii, nu vor avea nimic.

 

N-am să le las nici aur, nici vile, nici moşii

Decît un nume care va creşte zi de zi.

 

Poporul îmi e martor că n-am nici o avere

Am doar credinţa-n Domnul, care îmi dă putere.

 

Iată de ce mă bucur cînd văd un om bogat

În zeghe şi-n cătuşe: atunci sînt răzbunat!

 

Îmi este răzbunată, de fapt, copilăria

Cînd a muşcat din mine, amarnic, sărăcia.

 

Cînd am mîncat untură pe pîinea cea prăjită

Pe plita tuciurie, de mama mea iubită.

 

Flori de salcîm, şi dude, şi zarzăre mîncam

Ce-i aia ciocolată? Ce portocale-n geam?

 

Purtam cu schimbul haine şi ghete, între fraţi

Stăteam la cozi la lemne şi la cărbuni uscaţi.

 

Umblam cu Pluguşorul şi Steaua-n mahala

Să facem bani de-o carte în vremea aia grea…

 

Aşa am strîns o ură pe veci neîmpăcată

Faţă de toţi ciocoii şi tagma lor spurcată.

 

Numiţi-o cum veţi crede – ură de clasă, poate,

Dar nu pot atfel, Doamne, şi n-ai de ce mă bate.

 

Nu vreau la nimeni răul, dar prea am dus-o greu

Şi azi mai am coşmaruri din acel timp ateu.

 

N-aş vrea să se întîmple, precum odinioară

Să rabde frig şi foame şi alţi copii în ţară.

 

Acum veţi înţelege de ce-i urăsc pe hoţi?

Le-aş confisca averea! I-aş împuşca pe toţi!

CORNELIU VADIM TUDOR

5 martie 2014

(Poezie din volumul „Pamflete Explozive“, aflat în curs de apariţie

la Editura Fundaţiei România Mare)

COMENTARII DE LA CITITORI