Realităţi şi perspective (1)

in Alte știri

 

Noaptea de Revelion. Stăm în jurul mesei pline de bunătăţi, cu paharele ridicate, ca să-l primim cum se cuvine pe 2015. Ciocnim pentru viitor, mereu încrezători în el. Privesc pe geam spre mai bine, dar mă simt apăsat de gîndurile de ieri. Mi se pare că printre blocurile din jur fuge, speriată, umbra anului trecut. Deschid fereastra şi arunc, după el, o petardă, ca să-l alung mai repede din viaţa mea şi a ţării. A fost un an nefast. Ne-a văduvit de atîtea mari valori umane şi ne-a chinuit cu dictatura pînă-n ziua de Ignat. Am avut, totuşi, noroc: satrapul nu s-a proptit în scaunul prezidenţial pînă la miezul nopţii. A plecat cu cîteva ore mai devreme. Dar, am rămas cu multe-n urma lui. În anul de care ne-am despărţit, a continuat sarabanda parlamentarilor şi a miniştrilor la DNA. Justiţia a dictat mai departe sentinţe grele, pe bază de telepatie, sau alte argumente potrivnice ştiinţei Dreptului, ceea ce a făcut ca România să rămînă, mai departe, viţelul de la porţile Schengenului. Dincolo de noianul evenimentelor pe care le-am trăit, două sînt momentele care au marcat, cu adevărat, fizionomia lui 2014, dar şi pe a noastră: 16 noiembrie, cînd au avut loc alegerile prezidenţiale, care au dus la apariţia, surprinzătoare, a unui nou cîrmaci al ţării, şi 21 decembrie, cînd s-a produs retragerea de la Cotroceni a celui mai groaznic dictator, de care românii au avut parte în decursul existenţei lor. Le aşteptam cu înfrigurare, sperînd ca ele să ne deschidă noi orizonturi. Din păcate, la cîteva săptămîni după noaptea în care necazurile şi speranţele noastre se balansau, indiferente, în cumpăna timpului, aveam să constat că, la rîndul său, 2015 nu-i decît o prelungire a predecesorului său. În zilele de Crăciun, ne mîngîiam cu palida satisfacţie că, la five o’clock, rudimentul politic nu mai iese din colivie, ca să ne-ndrunge, hăhăind, verzi şi uscate. Dispăruse cucul din cuibul-palat, însă pecinginea urîcioasă a băsismului continua să roadă trupul ţării. Este greu de crezut că societatea noastră se va debăsifica de azi pe mîine, de vreme ce atîţia români, nu numai uneltele, dar şi victimele lui Traian Băsescu, se despart de acest dictator nu cu ura şi repulsia pe care le merită, ci cu uitare şi indiferenţă, iar unii cu nedisimulată mîhnire. Este jalnic să constaţi că mulţi dintre cetăţenii de rînd ai acestei ţări dau uitării, cu atîta uşurinţă, suferinţele groaznice pe care le-au îndurat în ultimii 70 de ani, de pe urma regimurilor dictatoriale. Dar mai grav este să auzi un fost parlamentar, un venerabil profesor universitar, cum este Gheorghe Dumitraşcu, suspinînd după ultimul dictator al României. Nu ştiu ce l-o fi apucat (de fapt, nici domnia sa nu ştie), dar iată cum zugrăveşte distinsul intelectual cîrmuirea din ultimul deceniu: „Preşedintele Băsescu a fost altfel de preşedinte (altfel decît ceilalţi doi). Însă, cretinismul celei mai mari părţi a clasei noastre politice a făcut ca întreaga Istorie a preşedinţiei sale să fie sfîşiată de scandaluri, de demiteri, de incertitudini, de război veşnic între Palatele Victoria şi Cotroceni. Afirm, şi în acest cadru, că, dacă Ion Iliescu a fost un om de stat al deceniului, Traian Băsescu a fost un om de stat în adevăratul sens al cuvîntului, pentru deceniul său. Cînd Istoria se va limpezi, va recunoaşte marile merite pentru Statul Român, pentru români în ultimă instanţă, ale marelui «căpitan de vas» pe mări şi oceane şi pe oceanul numit politica românească“. Este greu de spus cînd şi cît de mult se va limpezi aventura politico-piraterească a lui Traian Băsescu. Ce isprăvi a lăsat în urma sa, ca să i se pomenească numele cu recunoştinţă? Nimic! Absolut nimic! În schimb, domnule profesor, prezenţa la Cotroceni, timp de 10 ani, a lui Traian Băsescu, se legitimează ca un deceniu al expansiunii corupţiei la cele mai înalte cote, al dictaturii şi al cătuşelor, al sentinţelor politice partizane, al scandalurilor care depăşesc mult amploarea luptei de clasă de odinioară, într-un cuvînt, un deceniu al dezastrului naţional. De numele lui Traian Vodă cel Cumplit se leagă dispariţia Flotei navale româneşti (a cincea din lume ca tonaj), criminala afacere ALRO, retrocedarea ilegală a peste 100 de case din Bucureşti, vînzarea unei părţi din Parcul Bordei, achiziţionarea, pe căi mafiote, de către fiica sa, a moşiei de la Nana, a casei din Strada Mihăileanu şi a altor imobile, precum şi a unor terenuri intravilane. Departe de a epuiza lista fărădelegilor patronate de acel „om de stat în adevăratul sens al cuvîntului“, ne vom reaminti că tot Traian Băsescu a amputat, cu de la sine putere şi nejustificat, salariile de mizerie ale bugetarilor şi a ciuntit pensiile şi ajutoarele sociale, care nu asigurau decît agonia celor nevoiaşi.

(va urma)

NICOLAE DĂSCĂLESCU

COMENTARII DE LA CITITORI