Realităţi şi perspective

in Alte știri

 

 

Cel de-al doilea eveniment răsunător al anului trecut îl constituie alegerile de la 16 noiembrie, în urma cărora fostul primar al Sibiului s-a trezit preşedinte al României, tam-nisam, scos din pălăria scamatorilor politici autohtoni şi străini. Nu numai noi, românii, am fost uluiţi de o asemenea loterie electorală, ci şi mulţi lideri politici, analişti şi ziarişti de peste hotare. În ultima vreme a început să se mai risipească ceaţa care plutea în jurul acestui scrutin. Se vorbeşte, dar nu numai în cercurile politice româneşti, ci şi în cele occidentale, despre milioane de euro aruncate pe scrutinul din noiembrie, într-o cacealma riscantă, în baza căreia Klaus Iohannis a cîştigat potul cel mare. Se mai spune că unii căpşunari, zidari, şoferi şi alţi meseriaşi români din diaspora s-ar fi bulucit la urne, după ce patronii lor i-ar fi ameninţat că vor rămîne fără loc de muncă dacă nu vor merge la vot. La aceste „amănunte“ trebuie adăugate şi altele, la fel de picante: scandalul agitatorilor pedelisto-liberali din jurul secţiilor de vot din străinătate (deşi, numărul alegătorilor prezenţi la urne a fost de două ori mai mare decît la oricare dintre scrutinurile din anii anteriori); aportul Serviciilor Secrete, dar mai ales decizia Înaltei Porţi Occidentale, care, de 10 ani, nu mai vrea preşedinţi pămînteni în România, ci doar fanarioţi. În asemenea condiţii, este de înţeles de ce s-a resemnat Victor Ponta şi şi-a recunoscut eşecul înainte ca secţiile de votare să se închidă. Mai devreme sau mai tîrziu, deturnarea prin asemenea practici politice, total antidemocratice, a voinţei reale, pe care alegătorii au exprimat-o în primul tur de scrutin, va ieşi la iveală. Un prim semnal în această privinţă îl constituie recentele alegeri parlamentare din Grecia. Pronunţîndu-se împotriva măsurilor brutale de sărăcie, promovate, vreme de 5 ani, de neoliberali, alegătorii eleni au adus la putere Partidul Syriza şi alte două formaţiuni de stînga, care cer renegocierea şi reducerea împovărătoarei datorii a ţării. Victoria stîngii în Grecia a stîrnit, însă, o mare îngrijorare în Germania, care se teme că politica de rigoare bugetară, iniţiată de Angela Merkel în Uniunea Europeană, ar putea să fie pusă sub semnul întrebării. Îngrijorarea cancelarului german avea să crească după ce liderul Partidului Syriza, Alexis Tsipras, declara că „viitorul comun al Europei nu este cel al austerităţii“, iar prestigioasa publicaţie germană ,,Der Spiegel” întărea această apreciere, scriind că „strategia austerităţii a eşuat“. Probabil, o asemenea îngrijorare a manifestat Angela Merkel şi în cazul candidaturii lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale, întrucît actualul premier al României şi lider al unui partid de stînga nu agreează politica de austeritate. Pe cît a putut, în ultimii 2-3 ani, a reuşit să asigure creşteri economice. E drept, modeste, dar, oricum, creşteri. Ponta n-a avut greci la urne şi a pierdut scrutinul. Dar nici doamna Merkel n-a avut un sas la îndemînă, pe care să-l pună în fruntea guvernului de la Atena şi care să dea fuga de la Acropole la Poarta Brandemburgului, pentru a înştiinţa Cancelaria germană că nemulţumirle grecilor au fost anihilate, aşa cum, în urmă cu 2.500 de ani, bravul luptător elen alerga de la Marathon la Atena să anunţe victoria poporului său asupra perşilor. Cum, necum, în locul acelui conducător despotic, jucător titular în multe şi grele afaceri mafiote, la Cotroceni avem, astăzi, un alt diriguitor, aparent calm, moderat, care îşi măsoară fiecare vorbă pe care o rosteşte în public. Poate prea precaut. Unii confraţi cred că modestia şi precauţia lui Iohannis nu sînt decît nişte anticamere ale autocraţiei. Altfel, cum se explică atitudinea noului preşedinte, care declara, în primele intervenţii de după deschiderea urnelor, că vrea două mandate prezidenţiale, o nouă majoritate parlamentară, şefia Senatului şi a Camerei Deputaţilor, un guvern liberalo-pedelist şi, desigur, Serviciile Secrete şi Justiţia? Atît Klaus Iohannis, cît şi liberalii ştiu bine că nu pot obţine o majoritate parlamentară pe calea urnelor. De aceea, vor să realizeze acest deziderat prin negocieri „democratice“ cu traseiştii, ori cu sprijinul politic al DNA, care se străduieşte să zornăie, asurzitor, cătuşele către parlamentarii PSD. Încropeala politică liberalo-pedelistă se teme de alegerile din 2016 ca dracu’ de tămîie, dar şi de un scrutin electoral anticipat. După modul criminal în care s-a comportat faţă de cetăţeni, în perioade în care s-a aflat la guvernare, PDL nu mai beneficiază de nici un fel de simpatie în societatea românească. Fuziunea cu PNL nu-l va spăla de păcatele grele care îl apasă. Dacă la alegerile din 2012 abia s-au strecurat în Parlament, în bună măsură de pe locul 2, de această dată, PNL ar putea să piardă o mare parte din mandatele pe care le mai deţine. Liberalii nu au motive să se dea în vînt după alegeri parlamentare, temîndu-se de sancţiuni dure din partea electoratului propriu, care nu agreează alianţa cu portocaliii şi nici gestul liderilor liberali, de a se face preş la picioarele PPE, partidul pe cale să devină un gropar al UE. Aşa se explică de ce actualul copreşedinte al PNL somează, tot mai insistent, coaliţia aflată la guvernare să se retragă de bună voie, afirmînd, fără nici un temei politic ori logic, ci cu tupeu, că scrutinul prezidenţial a legitimat o altă majoritate.

(va urma)

NICOLAE DĂSCĂLESCU

COMENTARII DE LA CITITORI