Rebeli, demonstranţi şi terorişti

in Polemici, controverse

În timp ce scriu acest material, în Venezuela e haos, lovitură de stat în plină desfăşurare. Ciocnirea civilizaţiilor are ca punct de pornire Caracas, de această dată. Şeful Parlamentului, un fel de Dragnea al nostru, a decis de capul lui să fie preşedinte în exerciţiu, dar cu girul Legislativului, şi să-l lase pe nenea Iohannis al lor în offsaid. Evident că fără sprijin direct de afară, micul „Dragnea“, că are doar 35 de ani, nu ar fi putut face faţă şi nu ar fi făcut aceast pas. Iohannis al lor, Maduro pe numele lui, se bucură de poziţia de preşedinte ales prin scrutin popular şi de susţinerea blocului răsăritean, respectiv Rusia, Turcia şi încă multe alte ţări. Am amintit Rusia şi Turcia din două moltive. Rusia, doar ce a încheiat cu Venezuela nişte exerciţii militare acum ceva timp, la finele anului trecut, dacă nu mă înşel, aşa că era de aşteptat ca SUA să reacţioneze. Iar Erdogan a simţit pe pielea lui ce înseamnă ca SUA să te vrea scos din joc, aşa că sigur nu doreşte să mai încurajeze astfel de lucruri. Probabil în perioada următoare vom asista la un Maidan „de Caracas”, prin care Maduro să fie extras de trupe speciale din ţară, sau poate că vom asista la calmarea situaţiei, ori, cine ştie, un alt conflict s-ar putea declanşa, aşa cum a fost cel denumit războiul din Golful Porcilor. Nu ştim. Armata sigur e încă de partea preşedintelui, aşa că jocurile rămîn deschise. Ăla mic, Dragnea al lor, Julio nu mai ştiu cum, stă ascuns deocamdată. 

Deci, dacă în Franţa, cîteva mii de persoane, zeci de mii, ies în stradă, şi cei care trebuie să reacţioneze spun că „numărul protestatarilor este mic, sub 1% din populaţie, aşa că nu reprezintă voinţa populară” – înseamnă că, aşa cum a declarat ministrul lor de Interne şi a închis gura tuturor, este adevărat. În schimb, dacă la Bucureştri, Kiev şi Caracas ies cîteva mii de persoane în stradă, un fel de #rezistenţi sau #maidanezi (aşa cum au declarat SUA şi Marea Britanie) şi dacă voinţa celor din piaţă contează, că sînt cîteva mii, zeci de mii, oricum sub 1% din populaţia cu drept de voţ a ţării, trebuie să ne conformăm doleanţelor acestora. Asta este, de fapt, democraţia, cînd ne convine nouă, e în regulă, cînd nu ne convine, nu e bine. Unde naiba mai este „dreptul“ ăla internaţional nu ştiu, dar clar este că va fi nevoie curînd de o schimbare, de o modificare, de o altă paradigmă a relaţiilor internaţionale. Pînă atunci, ne batem joc, îşi bat joc, unii cu agresivitate, iar alţii prin pasivitate.

Pe 2 octombrie 2018, un jurnalist critic al regimului de la Riad, cetăţean american, dacă nu mă înşel, a fost hăcuit aşa de profesionist de către reprezentanţii Riadului trimişi să „rezolve” problema, încît şi expertul în tortură, Mengele, cred că ar fi fost invidios. Turcia are dovezi clare, irefutabile în acest sens. Aţi văzut pe undeva, prin presa asta de rahat, internaţională, pe cineva care să se arunce în aer sau să îşi dea foc pentru că libertatea presei  a fost încălcată şi un jurnalist a fost hăcuit şi dizolvat în acid? NU! De ce? Pentru că banii au puterea de a astupa orice gură, mai ales cînd vin din partea unui regim care este pe cît de bogat, pe atît de primitiv. Cînd ăia te bagă, la propriu, la fiert, cum îţi închipui că alt jurnalist va scrie o ştire care va reflecta adevărul, mai ales că alternativa, şi pentru el, ar putea fi tot acidul sulfuric?! Dar AMERICA, marea AMERICA, ţara celor care luptă pentru oropsiţii sorţii, tace! De ce? Pentru că nici măcar ei, americanii, nu pot fi atît de ipocriţi încît să recunoască faptul că nu le pasă ce se întîmplă. Milioanele de dolari ale celor din deşert sînt mai importante decît principiile, aşa că lasă-l pe băiat să se ducă pe apa din canalizare, aşa cum a fost de fapt „evacuat” din reşedinţa consulului Arabiei Saudite din Istanbul, şi noi, stîlpii de veghe ai democraţiei, ne vedem liniştiţi de treabă şi mai destabilizăm un regim. Al Venezuelei, ca să fie clar. Apropo de Venezuela, credeţi că petrolul acestei ţări, că este extrem de bogată în astfel de resurse, a stat la baza acestui conflict deschis? Glumesc, sigur că da!

Dragă cititorule, sînt filme la care ne uităm şi vedem exact ce se tot întîmplă în viaţa reală. În filme, sînt rebeli care s-au născut să lupte cu sistemul corupt. Noi, cei care sîntem conectaţi la evenimentele actuale, ţinem cu Rebelii. Vă amintiţi de „Războiul Stelelor”? Acolo Rebeli, nu glumă. Vader era ăla rău, nu? Toţi îi iubesc pe cei care se opun sistemului şi, poate, fiecare, în sinea lui, doreşte să fie un rebel. Să lupte pentru Binele celor din jur, pentru familia lui, pentru ţara, statul, sau, cum era acolo, pentru planeta, sistemul solar şi galaxia lui. Acum trăim nişte vremuri în care Sistemul, acest Sistem nenorocit impus de nişte persoane iresponsabile, apasă puternic pe pedala schimbării regulilor stabilite după cel de-al Doilea Război Mondial şi după 1989. Totul este o imensă minciună, pornind de la exportul de democraţie al unora, pînă la sistemul financiar în care ne zbatem. Totul este, în realitate, o minciună, cel puţin la nivel macro, pentru că cel micro este încă lăsat să supravieţuiască. Vedem cum 1.000 de oameni schimbă guverne şi distrug natiuni, dacă sînt sprijiniţi de cine trebuie, sau cum alţi 1.000 de oameni, care poate că revendică aceleaşi drepturi ca şi primii, sînt de fapt consideraţi terorişti, daca nu ii sprijina cine trebuie. In Kosovo s-a oferit autonomie, ca asa a dorit lumea civilizata, dar in Crimea sau in Catalonia, nu. Legea dublului standard aplicata in prezent in lume nu este nici pe de parte ce ne trebuie noua, omenirii, acum. Dar si aici ca si la multe alte intrebari, timpul ne va raspunde.

SUA se află într-o mare criză de identitate, aşa cum, în general, se întîmplă cu toate marile puteri. Guvernele din SUA, dar şi din Uniunea Europeană si nu numai, se află sub asediul companiilor multinaţionale, care, în lipsă de piaţă de desfacere, au început să se lupte de terenuri străine, la propriu. Nu există în acest moment nimic care să poată fi considerat „inutil”. Tot ceea ce se întîmplă se reduce la factorul financiar. Lupta dintre Apus şi Răsărit este din ce în ce mai ascuţită, tensiunea dintre aceste două plăci este atît de mare, încît este doar o chestiune de timp pînă cînd un mare seism social se va declanşa, unul mare, cu magnitudine cel puţin 11 grade pe axa Trump – Putin, şi atunci am speranţa că doar Dumnezeu mai poate să ne ajute, pentru că democraţia şi valorile occidentale sau orientale sigur nu ne vor ajuta.

Tano

Păreri și opinii