Recuperarea după artroplastia de şold

in Sfatul medicului

Doctor ortoped Tarek Nazer, medic specialist ortopedie şi traumatologie, specialist în chirurgie artroscopică, leziuni sportive şi proteze personalizate. Medic ortoped cu experienţă de cinci ani în unele dintre cele mai mari spitale din Anglia. Timp de doi ani a lucrat cu Phil Hirst, medicul echipei  Manchester United.

Artroplastia şoldului este o intervenţie chirurgicală care presupune înlocuirea articulaţiei normale cu una artificială, şi aici ne referim atît la capul femurului, cît şi la cavitatea cotiloidă aparţinînd osului bazinului.

Procesul de recuperare începe imediat postoperator, însă e necesar a fi continuat pînă cînd se poate reveni la vechile activităţi. Colaborarea cu un kinetoterapeut este esenţială, exerciţii specifice putînd fi făcute sub îndrumarea acestuia, ceea ce grăbeşte mult procesul de recuperare.

Obiectivele kinetoterapiei: – refacerea forţei musculare, reeducarea articulaţiilor şi reînvăţarea mersului normal.

Contracturile musculare şi anchiloza articulaţiei determină limitarea mobilităţii şoldului protezat. Pentru a putea folosi articulaţia normal este nevoie de gimnastică de recuperare. Exerciţiile de recuperare postoperatorii au şi rolul de a reduce riscul apariţiei complicaţiilor. Mobilizarea şi exerciţiile musculare ale membrelor inferioare favorizează circulaţia sîngelui prin membre şi scad riscul de a face cheaguri de sînge (tromboflebite, embolii), cresc forţa musculară şi coordonarea şi scad astfel riscul de a cădea, evitînd fracturile sau luxaţia protezei, iar prin mobilizarea precoce scade riscul de apariţie a infecţiilor pulmonare şi urinare şi a escarelor.

După intervenţie, pacientul trebuie să meargă zilnic. Iniţial, etape scurte (10-15 minute), pe distanţe scurte, de cîteva ori pe zi, apoi creşteţi gradat timpul şi distanţa deplasării. În primele 3-4 săptămîni de la intervenţie, pacientul poate folosi bicicleta statică.

Recuperarea este la fel de importantă ca şi intervenţia chirurgicală în sine, de aceea este necesar să se înceapă imediat post-operator.

www.artroscopiedegenunchi.ro

Recuperarea după proteza de genunchi

COMENTARII DE LA CITITORI