Recviem pentru Tribunul Vadim!

in Editorial

Iatã cã s-au scurs 6 luni de la trecerea în veşnicie a Tribunului, marelui poet şi om de suflet Vadim Tudor. Ce repede trece timpul şi cît de uşor trecem noi prin el! Se vede cu ochiul liber cã, fãrã Vadim, România şi poporul sãu au devenit mai vulnerabili, cã politicienii, conducãtorii de tot felul, oamenii de afaceri corupţi, trãdãtorii de ţarã şi de neam muşcã din România, o sfîşie, în complicitate cu forţe oculte mondiale. Se mai furã încã din România, cum spunea Tribunul, pentru cã au mai rãmas multe de furat: * Resursele naturale; * Identitatea naţionalã; * Valorile Poporului Român;
* Independenţa şi suveranitatea naţionalã;
* Integritatea ţãrii, valori de referinţã sfinte, la care marele poet se raporta continuu în creaţia, viaţa şi munca sa.
* Întrebare: Cine mai apãrã acum aceste valori?
* Rãspuns: Spiritul şi existenţa de dincolo ale marelui Tribun.
Vadim a fost uitat? Desigur, NU! Noi stãm mãrturie. Doar vorbitorii de ocazie care au ţinut discursuri politice formale la înmormîntarea Poetului, pentru credit electoral, l-au uitat pe Vadim şi acum se luptã între ei pentru putere.
Între timp, a avut loc Congresul PRM, în condiţiile cunoscute, la care s-a ales un nou preşedinte, persoanã înãlţatã sau controversatã de presã şi politicieni, dar care încã nu s-a poziţionat definitiv şi credibil în fruntea partidului şi se pare cã nici nu a promovat insistent şi complet idealurile şi crezul marelui Tribun.
Ne-am despãrţit cu greu de bunurile şi artefactele marelui poet, înstrãinate de familie, dar înţelegem situaţia grea în care aceasta se gãseşte, la care asociem şi problemele ziarelor şi cîinilor moşteniţi. Sigur, ne lipseşte Vadim, el ne era azi mai necesar ca oricînd, în actuala conjuncturã politicã din România, marcatã de o crizã perpetuã, cauza principalã a tuturor neajunsurilor.
Vocea lui Vadim ar fi stabilizat situaţia politicã şi ar fi pus la locul lor pe toţi politicienii, de dreapta şi de stînga, laolaltã şi deopotrivã.
Tunetul din glasul sãu crea panicã în rîndul corupţilor şi hoţilor, provoca cutremure în procuraturã, justiţie şi viaţa social-politicã. Iatã cã efortul şi previziunile lui politice şi sociale se adeveresc, prind contur şi dau rezultate. Cad, rînd pe rînd, politicieni corupţi, senatori, deputaţi, miniştri, judecãtori, procurori, iar Laszlo Tökes îşi pierde, pe drept, Ordinul Steaua României, pe care i l-a conferit, pe nedrept, „jucãtorul politic şi corupt” – Bãsescu. Sîntem siguri cã Vadim ne vegheazã şi ne apãrã în continuare, de dincolo, iar premoniţiile lui, privite ca un blestem, stau ca o anatemã deasupra unor politicieni cunoscuţi, duşmani ai marelui poet, şi asupra familiilor lor, care ştiu acest lucru, se tem de el, chiar şi în veşnicie, şi aşteaptã lovitura divinã definitivã, în care Vadim este trãsnetul şi pilonul principal. Vadim şi-a iubit şi îşi iubeşte, şi dincolo de mormînt, în continuare, partidul, publicaţiile, prietenii şi semenii lui, aceastã iubire fiind raţiunea lui de a fi şi motivaţia muncii şi luptei sale continue. Vadim nu se va lãsa, el luptã în continuare, dar de aceastã datã va învinge sigur, totul şi pe toţi, pentru cã el îl are acum de partea sa pe Dumnezeu.
Credem acest lucru cu sfinţenie, pentru cã el ne-a dat dovada acestei realitãţi, prevestindu-şi moartea, în celebrul de acum poem „Ultima cafea”.
Sîntem alãturi de marele Tribun, îi continuãm lupta, dupã posibilitãţile şi capacitãţile noastre, îi aducem un pios omagiu de recunoştinţã şi îi depunem, cu toţii, cei care au crezut şi credem în el, un jurãmînt de credinţã veşnicã, precum şi angajamentul cã nu-l vom uita niciodatã, în munca, viaţa şi trãirile noastre.
Vadim trãieşte prin noi şi prin creaţiile sale şi va rãmîne viu în conştiinţa colectivã a românilor ca singurul politician care s-a angajat, cu tot ce a avut el mai bun, într-o luptã surdã pentru protejarea vieţii şi destinului omului de rînd, ale românului obidit de „ciocoii noi şi pribegi aduşi de vînt”, cum spunea omologul sãu, marele poet George Coşbuc.
Dumnezeu sã-l odihneascã, pe iubitul nostru Vadim, acum şi în vecii vecilor, Amin.

Dipl. ec. Petre Rãcãnel,
preşedinte Federaţia Societatea Civilã Româneascã

COMENTARII DE LA CITITORI