Reîncarnarea lui Shakespeare (13)

in Lecturi la lumina ceaiului

Actorul ambulant (3)
În şedinţele următoare, Terry a retrăit amintirile lui Shakespeare în ipostaza de actor ambulant şi de dramaturg, aspecte care nu sînt, efectiv, cunoscute, în legătură cu viaţa sa. Cu toate acestea, ele se potrivesc foarte bine cu ceea ce istoricii cunosc despre acea perioadă. Mai întîi, Terry a descoperit că era din nou alături de Charles Worthy, desfăcînd un sul de pergament şi studiindu-i conţinutul, împreună cu el: „Privesc o hartă a Angliei de Mijloc, desenată de mînă, în care apar însemnate, cu un scris alungit şi spiralat, oraşele Stratford, Banbury, Oxford şi Gloucester. Harta se referă la locurile unde există teatre. Stau undeva, afară, privind peste dealurile care se întind la vest de Oxford şi la est de Gloucester. Privind peste dealurile rotunjite, pot să văd la kilometri întregi depărtare, în orice direcţie. Sînt cu Charles Worthy, susţinătorul meu, şi vorbim despre organizarea unor teatre pentru reprezentaţii în afara Londrei. El deţine mult pămînt, pe aici, prin împrejurimi şi numele său este, cu siguranţă, cunoscut în Gloucester – are legătură cu breasla negustorilor şi cu exportul. Are putere şi bani, şi girează pentru mine… Acum mă aflu într-o sală mare, cu multe ornamente, la un banchet. Pare că e vorba de o casă a breslelor de negustori şi comercianţi, şi cred că se află în Gloucester. Sala este bogat împodobită, semănînd mult cu interiorul unei biserici, şi este atît de mare, încît vocile noastre sînt însoţite de ecouri. Vorbim despre bani”.
Terry s-a oprit cîteva momente, după care a continuat: „Următorul oraş este Oxford. Cam acelaşi lucru şi aici, însă locul în care sîntem nu este la fel de spaţios şi de primitor: aici nu se află nici mîncare, nici băutură. Oamenii de la această întrunire sînt mult mai serioşi. Ne aflăm într-o clădire de dimensiuni decente, avînd o terasă care dă spre fluviu. Vorbim despre aducerea pieselor în afara Londrei, atunci cînd stagiunea se va încheia. Piesele vor fi puse în scenă în astfel de case mari şi nu într-un teatru… Acum sînt în Londra, pe malul nordic al fluviului, în apropierea Catedralei Sf. Paul. Mă aflu într-o încăpere mică şi le povestesc actorilor despre locurile în care vom merge. Printre ei sînt şi 3-4 pitici. Cu toţii sînt încîntaţi de acest proiect, pentru că asta înseamnă că vor mai avea, în continuare, de lucru”.
Terry povesteşte, apoi, un episod petrecut mai tîrziu, cînd turneul era în plină desfăşurare: „Văd un bărbat care spală caii, nişte cai mari, cu ajutorul cărora am transportat căruţele cu echipamentele necesare – recuzita şi alte lucruri de felul ăsta. Unul dintre băieţii din grup se numeşte Lucien. Am călătorit pe drumuri de ţară, îndreptîndu-ne spre Oxford. E seară acum, şi ne aflăm într-un sătuc, sau un orăşel, la jumătatea distanţei dintre Londra şi Oxford. Ne stabilim aici pentru a pune în scenă o piesă. Am petrecut toată ziua intrînd în prăvălii, în ateliere şi prin hanuri, spunîndu-le oamenilor că vom organiza o reprezentaţie. S-ar putea să fim în Windsor. Toată lumea stă într-o curte, şi un clovn merge de jur împrejurul oamenilor, pentru a colecta banii, făcîndu-i pe aceştia să-i arunce în pălăria lui ţuguiată. Cîţiva dintre bărbaţii actori sînt îmbrăcaţi în femei. Eu citesc de pe un pergament: «Welcome one, welcome all, to gaze on these actions in their all, you may laugh, you may weep, but please give kindly to help their keep” („Bine aţi venit, cu mic, cu mare, să priviţi spectacolul nostru cu încîntare; de veţi rîde, ori veţi plînge, vă rugăm, fiţi darnici, punga să nu o strîngeţi” – n.tr.)
Piesa e amuzantă, cu actorii care se adresează mulţimii, iar oamenii reacţionează. După reprezentaţie, bem cu toţii bere şi mîncăm. Actorii îmbrăcaţi în femei se tăvălesc pe jos de rîs. Stăm pe bănci vechi, lungi şi solide şi mîncăm porc picant şi pîine. Am jucat în piesă – a fost una din piesele mele. Trebuie să fi fost cu adevărat amuzantă, fiindcă în ziua următoare, în timp ce călătoream mai departe, toată lumea încă mai rîdea, amintindu-şi de noaptea trecută. Am impresia că scriu o piesă, în urma acestei vizite la Windsor. Mergem spre Oxford acum, traversînd un pod de piatră. Cînd ajungem acolo, organizăm încă un spectacol. Trebuie să improvizăm mai mult, fiindcă piesa are legătură cu armata romană, aşa că împrumut nişte pînze vopsite în violet şi în roşu rubiniu. Ne aflăm într-o casă mare şi folosim terasa din exterior pe post de scenă. Publicul stă afară. În partea dreaptă a terasei, unul din membrii trupei citeşte un text, spunînd publicului ce anume înfăţişează fiecare scenă. De această dată, atmosfera e mult mai formală, întrucît ne aflăm în faţa unui public invitat, format din oameni cu afaceri proprii. Acesta este ţelul turneului. Sîntem în spatele unei case care aparţine unui personaj înstărit. E o casă mare, din apropierea fluviului, cu ziduri de culoare albastru-verzui. Terasa e pavată cu dale şi are trepte care coboară pînă la nivelul ierbii. Fiindcă pavajul e făcut din piatră, aud ecoul paşilor soldaţilor, în timp ce merg pe scenă, dar şi cînd urcă treptele din cărămidă ale scării. E arşiţă, iar piesa durează vreo 3 ore. Cred că sînt mai mult de 100 de spectatori şi toţi stau aşezaţi. E muncă grea: sînt doar 15 oameni în companie şi fiecare are cel puţin cîte două roluri de jucat. Se schimbă în culise şi, apoi, urcă din nou pe scenă. Ne odihnim după vreo oră, apoi mai lucrăm o oră şi ne odihnim din nou. Terminăm piesa, dar am depus eforturi mari, astfel încît, în timp ce ne croim drum printre străzile înguste, ne simţim dărîmaţi de oboseală. Mergem mai departe, spre vest, pînă în Gloucester, cu căruţele şi caii noştri. Odată ajunşi la destinaţie, ne petrecem ziua mergînd prin Gloucester şi anunţîndu-i pe oameni despre spectacolele noastre. Cîţiva dintre actori sînt îmbrăcaţi în costumele de scenă, în timp invită publicul la teatru. E o vreme cam de septembrie-octombrie, şi cred că vom rămîne acolo ceva timp, probabil, o lună întreagă. De această dată, ni s-a pus la dispoziţie un alt fel de teatru pentru spectacolele companiei noastre. Trecem printr-o arcadă, sau o poartă, în afara oraşului, îndreptîndu-ne spre un amfiteatru. De fapt, e situl unui amfiteatru roman, pe latura de nord-est a Gloucesterului, unde dăm spectacole în aer liber. Adunăm banii de la spectatori, umblînd cu o traistă în timpul piesei şi invitîndu-i pe oameni să-şi pună obolul în ea. Unii dintre ei aduc mîncare (văd acolo pîine, lapte, bere şi carne de porc uscată)“.
(va urma)
STEVE BURGESS

COMENTARII DE LA CITITORI