Reîncarnarea lui Shakespeare (15)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

Actorul ambulant (5)

După o pauză, Terry a continuat zîmbind: „Ar fi trebuit să aibă loc un spectacol, dar toată lumea s-a îmbătat. E toamnă şi se apropie sfîrşitul sezonului de cules. Vremea încă nu s-a răcit şi în oraş e o sărbătoare mare. La tot pasul sînt grătare pe care sfîrîie bucăţile de carne puse la fript şi căni cu cidru din abundenţă. Toate sînt aduse de oamenii din zonă şi sînt oferite gratis. Noi doar mîncăm şi bem. Simt în nări un miros puternic de friptură de porc şi de cidru, combinat cu cel emanat de fîn şi de animale. A doua zi dimineaţă sîntem cu toţii mahmuri. Tot ce ne dorim e să bem apă rece. Nimeni nu e interesat de spectacol, aşa că ne încărcăm în căruţe costumele, carnea friptă şi băutura de cidru. Damigenele sînt rotunde, ca un bulb, şi au fundul plat. Plecăm şi sîntem iar pe drum, de data asta, îndreptîndu-ne spre Windsor. Intrăm în castelul de acolo, ca să punem piesa în scenă. Sîntem murdari cu toţii. Ni se aduc nişte cîrpe şi apă ca să ne putem spăla. În piesă nu e nevoie de noi toţi. Spectacolul se va ţine la capătul unei săli mari, iar publicul va fi format numai din nobilime, oameni de la curte şi alţi asemenea. Verona e numele care îmi tot vine în minte. Cineva explică fiecare scenă înainte de a fi jucată, iar asta pare să elimine timpii morţi. Trebuie să îi ţinem în priză“.

Pe parcursul şedintelor de regresie, am notat toate cele de mai sus, cuvînt cu cuvînt, în timp ce Terry îşi retrăia amintirile, în transă. Cu toate acestea, nu am fost foarte atent la detalii, gîndindu-mă că ideea unui Shakespeare în postura de membru al unui grup de actori itineranţi ar fi fost o posibilitate, dar nimic mai mult. Abia cînd am început să cercetez mai atent amintirile lui Terry, am fost şocat să descopăr că ele reprezentau o posibilitate reală. După cum am menţionat mai devreme, există documente care atestă faptul că, în perioada elisabetană, companiile de actori mergeau în turnee de-a lungul şi de-a latul ţării. E greu de spus dacă Terry retrăise una dintre excursiile întreprinse de actorii majestăţii-sale (se crede că Shakespeare ar fi făcut parte din rîndul acestora), sau, mai degrabă, experienţa vreunui turneu – necunoscut pînă în prezent – al trupei ,,The Lord Chamberlain’s Men“ (la care se ştie că ,,marele Will“ a fost director, în 1594).

După şedinţă, l-am întrebat pe Terry cîţi ani credea să fi avut Shakespeare în timpul turneului de mai sus, iar el mi-a zis că avea 35 de ani. Dacă amintirile lui Terry sînt reale şi turneul în zona centrală a Angliei chiar a avut loc, pare probabil ca acesta să se fi petrecut înainte de deschiderea Teatrului Globe, din 1599. Ne putem imagina că, din moment ce trupa ,,The Lord Chamberlain’s Men“ e posibil să fi avut, la Londra, propria sală de spectacole, actorii ei ar fi jucat, în principiu, acolo, în acea incintă modernă, în loc să se înhame la corvoada de a merge în turneu, suportînd toate neajunsurile ce însoţesc o astfel de întreprindere. Este adevărat că epidemia de ciumă, din 1603, a închis teatrele din Londra, aşadar, e posibil ca turneul să fi avut loc atunci, ca rezultat al acelor împrejurări, dar eu bănuiesc că el s-a petrecut în anii de dinaintea inaugurării Teatrului Globe.

Încă o dată, o parte din detaliile oferite de Terry corespunde cu ceea ce este efectiv cunoscut. Spre exemplu, faptul că rolurile feminine erau jucate de bărbaţi deghizaţi. Or, se ştie deja că, în perioada elisabetană, femeilor nu li se permitea să apară pe scenă. De asemenea, la finalul spectacolului în aer liber, din Windsor, Terry a amintit de Verona, ceea ce ar putea fi o referire la piesa lui Shakespeare ,,Cei doi tineri din Verona“.

(va urma)

STEVE BURGESS

COMENTARII DE LA CITITORI