Reîncarnarea lui Shakespeare (19)

in Alte știri

 

 

Moartea lui Shakespeare

În ultima noastră şedinţă de regresie, i-am cerut lui Terry să se întoarcă la momentul morţii lui Shakespeare. În realitate, nu se ştie nimic despre cauza morţii dramaturgului, la vîrsta de 52 de ani, în data de 23 aprilie 1616. Se cunoaşte faptul că a fost înmormîntat, două zile mai tîrziu, la Biserica Sfintei Treimi din Stratford, lîngă Avon. Retrăirea acestui moment a fost, pentru Terry, destul de înceţoşată, dar asta s-ar fi putut datora faptului că resimţea simptomele fizice ale lui Shakespeare, pe patul de moarte: ,,Călătoresc de la Londra spre Stratford, traversînd doar oraşul Banbury. Nu mă aflu într-o trăsură, ci într-o căruţă mică. Simt că sînt bine cunoscut de comercianţii ambulanţi. E o călătorie lentă, în care traversez multe cătune mici. Am senzaţia că am părăsit Londra fiindcă mă simt îngrozitor de rău – sînt foarte bolnav. Faţa şi mîinile îmi sînt albe”.

Respiraţia lui Terry devenise înceată şi greoaie. Vorbea cu glasul stins şi uşor răguşit. După o pauză lungă, a continuat, cu o voce scăzută: ,,Sînt la marginea unui sat. Văd o biserică fără turlă, dar cu o clopotniţă pătrată. Numele de Sfîntul Gilles îmi vine în minte. Zăresc o căsuţă albă şi un rîu care şerpuieşte, undeva, în spatele ei. E şi un pîrîu, care se varsă în apele acelui rîu. Biserica se află de cealaltă parte a podului, la stînga. Căsuţa e aşezată în mijlocul vegetaţiei şi, din locul în care mă aflu, zăresc un deal, în vîrful căruia se înalţă un copac mare. Ceva s-a întîmplat acolo. Buza de sus şi jumătate din obraz mi-au amorţit. Mă întreb dacă nu cumva am avut un atac cerebral. E ca şi cum cred că pot să merg mai departe, dar stau întins pe jos, cu spatele sprijinit de peretele căsuţei, privind apa care curge în faţa ei. Am suferit un atac, aici, dar nu e o situaţie înspăimîntătoare. Soarele e sus, pe cer, la dreapta mea, deci va apune în spatele meu. Sînt singur, şi soarele dă roată cerului, îndărătul meu, iar eu nu mă pot mişca. Pur şi simplu, zac acolo. Simt o amorţeală în tot trupul, ca un soi de răceală, şi nu reuşesc să mă mişc. O femeie mă găseşte în starea asta. Nu mă poate ridica, aşa că se duce să caute ajutor. Un morar vine cu calul şi căruţa lui. Omul poartă pe cap o bonetă. El mă duce înăuntrul bordeiului şi mă aşează pe un pat de lemn. Un pat simplu, fără baldachin deasupra. Nu pot să vorbesc şi nici să mă mişc. Văd flăcările palpitînd în foc. E un şemineu mare şi lat, din cărămidă. Simt că partea stîngă a corpului meu este rece, dar răceala se împrăştie către degetele de la mîini şi de la picioare şi, acum, trece în cealaltă parte a corpului. Femeia de lîngă mine are vreo 40 de ani, iar părul ei e negru. Ea tot aruncă buşteni în foc, dar asta nu mă ajută cu nimic. Mă veghează şi plînge, dar eu nu pot spune nici un cuvînt. Sînt pe moarte acum. Mă gîndesc la Bridget Farnon. Lucrurile din jurul meu se transformă în alb”.

Terry a suspinat adînc şi, timp de cîteva minute, n-a mai scos o vorbă. L-am întrebat, apoi, cum se simte. Mi-a răspuns doar atît: ,,Împăcat”. Sfîrşitul sosise. Lebăda de pe Rîul Avon se stinsese.

Să fi murit, oare, Shakespeare în Banbury, sau în apropierea oraşului, din cauza unui atac cerebral? El îşi întocmise testamentul în martie 1616, aşa încît e posibil să se fi simţit rău încă de atunci. Din descrierea lui Terry, se pare că în momentul în care suferise acel atac fatal, în zona Banbury, Shakespeare se afla în drum către casa din Stratford. Acest scenariu ar avea, într-adevăr, o logică, deoarece se crede că dramaturgul a continuat să călătorească din Stratford spre Londra şi în ultimii săi ani de viaţă, deşi se retrăsese deja din lumea teatrului. Se ştie că, în 1614, se afla în Londra, însoţit de ginerele său. E interesant faptul că, în timp ce se afla pe patul de moarte, Shakespeare şi-a îndreptat ultimele gînduri spre Bridget, femeia pe care o iubise, dar alături de care nu îşi putuse petrece existenţa.

Astfel s-au sfîrşit, pentru Terry şi pentru mine, explorările în viaţa secretă a lui Shakespeare. Atît de multe dintre întîmplările pe care le retrăise el se potriveau cu faptele cunoscute de istorici, încît simt că amintirile lui contribuie, într-o măsură foarte mare, la înţelegerea celui mai mare geniu literar al Angliei. Cred că am reuşit, cu adevărat, să îl percepem pe Shakespeare ca fiinţă umană: un bărbat inteligent, stăpînit de energii creatoare, un pasionat de călătorii, de erotism, şi un mare iubitor de viaţă. Toate acestea le aflam prin intermediul lui Terry, o fiinţă cinstită şi sinceră, care nu citise nimic, în toată viaţa lui, despre Shakespeare. Cred, oare, cu adevărat, că el e reîncarnarea marelui dramaturg? Sigur că da. Cred, sincer, că povestea lui Terry vă va pune pe gînduri şi că, de acum înainte, veţi lua în considerare conceptul de reîncarnare, în existenţa fiecăruia dintre voi. Iar dacă experienţa relatată în aceste rînduri v-a stîrnit interesul cu privire la propriile vieţi anterioare, atunci cu atît mai bine.

Sfîrşit

STEVE BURGESS

COMENTARII DE LA CITITORI