Reîncarnarea lui Shakespeare (8)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

Călătoriile lui Shakespeare (7)

„Oare reuşeşte altă operă ne-italiană să ne transporte în atmosfera Sudului strălucitor, lipsit de griji şi senin, aşa cum reuşeşte să o facă ultimul act din «Neguţătorul din Veneţia»?”, se întreabă John Welsley Hali. Cu toate acestea, alţi scriitori au susţinut probabilitatea ca Shakespeare să fi hoinărit pe întinsul continentului, sugerînd că el ar fi explorat apele din interiorul ţării şi din nordul Italiei, croindu-şi drum către Republica Veneţia. Un scriitor a emis chiar ipoteza ca Shakespeare să se fi alăturat unei trupe de comedianţi englezi în Germania şi, după cum am văzut, Terry chiar a retrăit ceva similar, ca membru al unei trupe de actori ambulanţi, în Italia.

Mai recent, cartea ,,Shakespeare in Venice”, apărută, în 2008, sub semnătura lui Shaul Bassi, conferenţiar la Universitatea din Veneţia, şi a scriitorului Alberto Toso Fei, argumentează că intuiţia şi cunoştinţele lui Shakespeare despre Veneţia au o „coloratură locală“ atît de autentică, încît nu se poate ca el să nu fi avut un contact nemijlocit cu ele (în locul ideii, acceptată universal, că Shakespeare citise extensiv şi, în acelaşi timp, adunase informaţii de la comercianţii italieni care lucrau în Londra). Se crede, de asemenea, că el avea o cunoaştere aplicată a limbii italiene.

Ciuma a lovit Londra în anii 1592-1594 şi, din nou, în 1603, obligînd teatrele să se închidă. S-a estimat că 10% din populaţia Londrei a murit numai în epidemia din 1592. Capătă sens să ne imaginăm faptul că dramaturgul a părăsit oraşul lovit de ciumă, întorcîndu-se pentru a scrie opere influenţate de călătoriile sale. Multe din piesele lui Shakespeare (aproximativ o treime) se petrec în Italia, sau fac referinţe specifice la evenimente ori locuri din această ţară, unele incluzînd detalii precise, care nu puteau fi într-atît de familiare decît cuiva care ar fi călătorit acolo. Acest aspect vine în susţinerea ideii că amintirile evocate de Terry, în timpul regresiei, ar putea fi reale. De asemenea, el a retrăit amintirile lui Shakespeare în Italia, în două momente diferite din viaţa autorului – în jurul vîrstei de 20 şi, apoi, la 30 de ani -, ceea ce corespunde celor două perioade ale epidemiei de ciumă din Londra elisabetană. Încă o dată, mi-e greu să cred că Terry ar fi putut avea cunoştinţă de toate aceste amănunte, care sînt cunoscute doar de specialişti în viaţa şi opera poetului, sau că el ar fi putut inventa asemenea detalii – extrem de plauzibile -, pur şi simplu accidental.

Pe lîngă această presupunere, care, probabil, nu reprezintă o dovadă faptică, dar care este greu de contestat, alte cîteva informaţii aduse de Terry par a fi corecte.

În timpul şedinţelor în care călătorea în străinătate, în jurul vîrstei de 30 de ani, Terry a menţionat că ar fi scris 3 piese: „Neguţătorul din Veneţia“, „Iulius Cezar“ şi „Hamlet“. Deşi datarea majorităţii pieselor lui Shakespeare rămîne un proces destul de dificil, specialiştii par să cadă de acord asupra faptului că opera lui se împarte în 4 perioade distincte din cariera sa de scriitor. Pînă la vîrsta de 25 de ani, a scris, mai ales, comedii, influenţate de modelele italiene. A doua perioadă a început prin 1595, cu tragedia „Romeo şi Julieta“, şi s-a încheiat în 1599, cu piesa „Iulius Cezar“. Din preajma anului 1600 şi pînă în 1608 a scris mai ales tragedii, inclusiv „Hamlet“, iar din 1608 pînă în 1613, majoritatea scrierilor sale au fost tragicomedii, sau poveşti de dragoste.

(va urma)

STEVE BURGESS

COMENTARII DE LA CITITORI