REÎNCARNĂRI CARE NE TAIE RESPIRAŢIA (5)

in Alte știri

În anii ‘20-’30, Ian Stevenson a avut un predecesor în India, pe dr. R.B. Syam Sunderlal, care, la acea vreme, a condus mai multe anchete, la cererea maharajahului din Bharatpur.

Un copil, care purta numele predestinat de Prabhu (brahman), încă de cînd a învăţat să vorbească, povestea că avusese numele de Harbux, că fusese brahman, într-o viaţă anterioară, şi că locuise în satul Hatyori, în provincia Bharatpur. Mai spunea că avusese 4 copii (doi fii şi două fiice), precizînd numele acestora şi oferind numeroase detalii despre viaţa şi situaţia fiecăruia. A furnizat, de asemenea, amănunte despre împrejurimile casei în care locuise – unde existau nişte puţuri, o fortăreaţă, un iaz – şi despre vecinii săi. La cererea dr. Sunderlal, cînd avea 4 ani şi jumătate, copilul a fost dus în satul unde susţinea că şi-a trăit ultima încarnare. S-a aflat că, într-adevăr, în acele părţi existase un brahman pe nume Harbux, care murise în urmă cu 5 ani. Toate detaliile furnizate de micul Prabhu au fost verificate şi adeverite. Copilul a găsit, singur, locul vechii sale case, deşi, între timp, aceasta fusese dărîmată, iar drumul pînă în acolo era deosebit de anevoios, aşa cum îl descrisese copilul. S-a verificat şi faptul că băiatul nu avea cum să fi fost informat în legătură cu acele fapte şi că nu putea exista vreo legătură între cele două sate.

Un caz nu mai puţin interesant este acela al unui indian, fiu nelegitim, pe nume Chida, din satul Mhowa, din provincia Gwalior, a cărui iubită era fiica unui brahman din acelaşi sat. Văzînd cu ochi răi această legătură, brahmanul a reuşit să aranjeze lucrurile în aşa fel încît bărbatul să fie acuzat de furtul unor saci poştali. A fost emis, aşadar, un mandat de arestare pe numele acestuia. Avertizat de iubita sa, Chida a fugit şi s-a ascuns în viroagele din apropierea rîului care traversa provincia. După cîteva zile, prin apropiere a trecut un negustor ambulant, pe care Chida îl cunoştea. El i-a dat omului 5 rupii, rugîndu-l să cumpere un clopoţel sacru, pe care să-l ofere, în numele său, templului închinat zeului Shiva. Numai că, la foarte scurt timp, Chida a fost ucis de un agent de poliţie. Atunci, negustorul a considerat că este dezlegat de misiunea ce i se încredinţase, întrucît Chida nu mai avea nevoie să aducă ofrande zeilor, aşa că nu a mai cumpărat clopoţelul şi a ţinut banii pentru el.

Cinci ani mai tîrziu, negustorul a ajuns într-un sat vecin, unde s-a prezentat la o familie de brahmani, pentru a le vinde marfă. Cînd a intrat în casă, toată lumea l-a întîmpinat cu bucurie, dar copilul familiei, în vîrstă de 4 ani, s-a apropiat de el pe furiş, i-a luat cîteva lucruri şi a fugit cu ele. Alertaţi, toţi cei ce asistaseră la scenă au pornit în urmărirea băiatului. Cînd negustorul l-a ajuns din urmă, copilul s-a dezvinovăţit, spunînd că nu făcuse altceva decît să recupereze ceea ce era al lui. Îşi amintea, mai spunea el, că, într-o viaţă anterioară, i-a dat bani unui negustor pentru a cumpăra un clopoţel. Or, adăugă micuţul, acesta din urmă s-a folosit pe nedrept de bani. Incidentul a făcut mare vîlvă în sat şi în împrejurimi. O bătrînă s-a dus să-i facă o vizită băiatului. Aceasta era mama lui Chida, pe care copilul a recunoscut-o numaidecît. Ea l-a dus în satul ei, iar micuţul a găsit, fără ezitare, casa în care locuise pe vremea cînd numele lui era Chida.

Cazul pe care îl prezentăm în continuare a fost raportat şi verificat de către doctorul Sunderlal. Kashi Ramm a fost omorît de Chhotey Lai, din satul Nonenta, iar după săvîrşirea faptei, criminalul i-a tăiat victimei sale degetele de la mîna dreaptă. La cîtva timp după aceasta, în satul Risapur, din apropiere, s-a născut un copil al cărui trup purta toate urmele de violenţă pe care Kashi Ramm le suferise în momentul cînd fusese omorît: degetele de la mîna dreaptă îi lipseau, avea dureri mari de coaste, de parcă i-ar fi fost rupte şi, cînd a învăţat să vorbească, a povestit că păstra amintirea vieţii sale precedente şi a dramei care i-a pus capăt.

Dr. Sunderlal a observat şi a studiat pe o perioadă mai îndelungată comportamentul copilului, care povestea numeroase amintiri din timpul încarnării sale anterioare. Medicul a constatat că aceste amintiri se estompau, pe măsură ce băiatul creştea. Cele mai multe dintre afirmaţiile acestuia au fost verificate şi adeverite.

În lucrarea ,,Le Chemin des nuages blancs” (Calea norilor albi), un bărbat de origine germană, devenit călugăr budist sub numele de lama Anagarika Govinda, povesteşte o întîmplare foarte ciudată. În timpul unei şedinţe de spiritism, răspunzînd întrebărilor unui tînăr lama, masa a indicat un nume latin, care evoca vag, în memoria călugărului, pseudonimul unui scriitor german mai puţin cunoscut marelui public. La ceva vreme după aceea, pe cînd lama îi citea unuia dintre prieteni fragmente dintr-un roman scris de el în adolescenţă, ascultătorul său l-a oprit şi i-a povestit că un autor din secolul trecut a scris un roman asemănător, dar că acesta nu-l terminase, pentru că a murit de tînăr. Numele său era cel care fusese indicat de masă, în timpul şedinţei de spiritism.

Mai tîrziu, Govinda a întîlnit, la Capri, un savant german, care îşi fixase privirea asupra lui, părînd uluit de chipul său. Lama a aflat de la stăpîna casei că acel bărbat era specialist în viaţa şi opera scriitorului german decedat şi că fusese izbit de asemănarea dintre tînărul lama şi un portret al scriitorului, la acea vîrstă.

Coincidenţele, foarte apropiate în timp, se ţineau lanţ. Cînd tînărul lama a primit operele „sosiei“ sale şi le-a citit, a rămas uimit să regăsească în ele propriul său stil şi să descopere cîteva pasaje, identice cu cele scrise de el 100 de ani mai tîrziu: „Cu cît citeam mai mult, cu atît îmi dădeam mai mult seama de faptul că gîndurile şi sentimentele mele cele mai intime se găseau acolo, exprimate prin exact aceleaşi imagini şi cuvinte pe care obişnuiam să le folosesc. Dar, ceea ce m-a suprins în mod deosebit a fost faptul că, acolo, regăseam, în cele mai mici amănunte, de parcă ar fi fost o reflexie în oglindă, nu doar lumea imaginaţiei mele, ci şi ceva mult mai important, care se raporta la ceea ce eu cunoscusem ca operă a vieţii mele actuale: o percepţie mitologică asupra gîndirii şi culturii umane, culminînd cu o viziune magică asupra Universului“.

(va urma)

SYLVIE SIMON

COMENTARII DE LA CITITORI