Renașterea Patriei (4)

in Pentru împrospătarea memoriei

Nu cred că în Europa civilizată s-au mai petrecut asemenea scene de coşmar, cu necuvîntătoare care rodeau zăbrelele din fier ale stabilimentelor, după care erau azvîrlite în cazane uriaşe, fierte şi scoase cu cangea, ca într-un iad animalier, care avea nevoie de un Dante modern. Ştiu oameni care au suferit cumplit în faţa televizoarelor şi, prin telefoane şi scrisori adresate revistelor noastre, „România Mare” şi „Politica”, s-au întrebat dacă mai ne putem numi noi, românii, un Popor creştin şi civilizat?! Ulterior, aveam să aflăm cu toţii că lichidarea celor 72 de combinate de creştere a păsărilor, a porcilor şi a bovinelor a fost o condiţie impusă prin Acordul ASAL, semnat de Guvernul României cu Banca Mondială. Aşadar, crimă cu premeditare! De ce? Pentru ca România să devină din exportatoare – o importatoare de carne. Imediat, au fost micşorate taxele vamale pentru importurile de alimente, după care s-a trecut la fazele următoare ale înrobirii noastre alimentare: abandonarea campaniei agricole, retragerea tuturor subvenţiilor din agricultură, vinderea la străini a celor mai importante fabrici de pîine, distrugerea mecanizării, prin falimentarea Uzinelor Tractorul din Braşov şi Semănătoarea din Bucureşti. 

Am insistat mai mult pe dezastrul programat din agricultură şi zootehnie, fiindcă efectele sale se văd imediat şi au consecinţe incalculabile asupra fibrei biologice a Poporului Român. Din aşa-zisa „terapie de şoc” teoretizată de periculosul diversionist Jeffrey Sachs de la Universitatea Harvard din S.U.A., toate cele 40 de Ţări unde s-a aplicat, inclusiv România, s-au ales numai cu „şocul”. În numeroase Ţări ale lumii, cum sînt Guatemala şi Peru, au avut loc revolte populare şi gherile pe deplin justificate. Prin asemenea practici sfidătoare, care înfurie sute de milioane de oameni din toată lumea, F.M.I.-ul şi Banca Mondială nu numai că nu-şi vor atinge scopurile, dar vor reuşi cîteva contraperformanţe care vor marca negativ procesul de intrare în Mileniul III: 1) Va creşte xenofobia în Ţările folosite drept cobai; 2) Se vor compromite ideile de economie deschisă şi de capitalism; 3) Vor muri, efectiv, oameni de foame, Poporul Român va deveni un Popor de vegetarieni iar efectele pe termen lung vor fi incontrolabile. Noii noştri guvernanţi l-au studiat cu temeinicie pe Lenin. Dacă acesta adresase copiilor patetica formulă „Învăţaţi! Învăţaţi! Învăţaţi!” – chiriaşii de la Palatele Cotroceni şi Victoria şi-au fixat, drept profesiune de credinţă, deviza „Lichidaţi! Lichidaţi! Lichidaţi!” Concomitent cu lichidarea agriculturii şi a zootehniei, actuala Putere de la Bucureşti, instalată şi păstrată cu sprijin străin, a procedat la distrugerea unor alte ramuri importante ale economiei naţionale: mineritul, petrochimia, siderurgia, turismul, industria de armament. Economia României se află într-o fază de colaps nedeclarat, realitate alarmantă, care reiese şi din blocajul financiar de aproape 40.000 de miliarde de lei – dublu faţă de acela înregistrat în toamna lui 1996 şi pe care Emil Constantinescu se angajase, cu aerul său studiat-marţial, că îl va rezolva. Într-o formă comprimată, pe înţelesul tuturor, ceea ce se numeşte atît de bombastic „Reformă” este o falimentare totală a economiei româneşti. Aici se cască uriaşa „gaură neagră” prin care s-au scurs miliarde de dolari cîştigaţi, prin muncă şi creativitate, pînă în decembrie 1989, de Poporul Român. Tragedia României a început atunci cînd n-a mai fost privită ca o Ţară, ci ca o Piaţă. Poporul Român nu trăieşte, ci supravieţuieşte. În condiţiile în care avem cea mai penibilă clasă politică din Istoria Modernă a României, cu mult sub prestaţia fanarioţilor, nu-i de mirare că o Ţară creştină, ca a noastră, a devenit raiul pedofililor străini, al traficanţilor de arme, al valutei false, al reţelelor internaţionale ale prostituţiei şi drogurilor. Asediul împotriva Poporului Român este permanent şi atroce. Nu-mi face nici o plăcere să o spun, dar nimic nu merge bine în România. Justiţia nu mai e Justiţie, Sănătatea nu mai e Sănătate, învăţămîntul nu mai e învăţămînt. Iar cele 2 instituţii fundamentale ale Statului, Biserica şi Armata, abia dacă se mai ţin într-un fir de păr şi mare minune să nu se prăbuşească una peste alta. Dar în pofida acestor realităţi alarmante, Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria continuă să trăiască într-un „dolce farniente”. Euforia domnilor Emil Constantinescu, Victor Ciorbea şi compania se aseamănă, pe undeva, cu exuberanţa orchestrei de pe Titanic, scufundat de iceberg în 1912 – cu cît marele transatlantic lua apă mai vîrtos şi se adîncea în apele învolburate ale Oceanului, cu atît muzicanţii cîntau mai cu foc! Dacă moţii le spun nedemnilor guvernanţi că n-au bani de pîine, că prin şcoli le îngheaţă copiii de frig şi că sînt complet izolaţi de civilizaţie, imediat li se răspunde că vor primi telefoane celulare. Aşa ceva mă face să mă gîndesc la o întîmplare tragi-comică – pe vremea foametei din 1946, americanii au trimis 2 vapoare cu alimente, în Portul Constanţa, dar armata rusă de ocupaţie a furat tot ce se putea fura, lăsînd numai lamele de gumă de mestecat; împărţit la ţăranii din cîteva comune ale Moldovei, chewing gum-ul a ajuns să fie topit şi frămîntat cu mestecăul în… mămăligă, iar bieţii oameni, în naivitatea lor, au crezut că fac bulz! La fel, dacă pensionarii se plîng că nu le ajung banii nici măcar două săptămîni dintr-o lună, dacă studenţii mănîncă zilnic covrigi şi eugenii, dacă ţăranii sînt terorizaţi de Mafia Pieţelor, dacă bolnavii sînt înnebuniţi că seceră vîntul sălbatic prin spitalele fără geamuri, unde caloriferele ţin loc de frigidere şi viceversa, şi că nu există nici aspirine, iar singura hrană e ceaiul – vin guvernanţii noştri, convoacă repede o Conferinţă de Presă şi ne împuie capul cu imaginea tot mai bună pe care ar avea-o România în lumea largă, fiindcă Bill Clinton, şi Jacques Chirac, şi Helmut Kohl altă treabă nici nu au, ei dorm în fiecare noapte cu imaginea României sub pernă, nici nu se discută, vorba lui Emil Constantinescu, să fie clar, uitaţi-vă în ochii mei, călugărul Vasile ştie Contractul de 200 de zile, cine-o rîde şi-o vorbi vai de capul lui va fi! Ca mîine, în şcolile noastre nu se va mai preda Istoria României, ci Istoria Imaginii României. În realitate, aşa-zisa „imagine bună” se datorează faptului că exact acea „echipă de zgomote” care reclama Ţara, timp de 7 ani, acum a ajuns la Putere. În tentativa disperată de a ţine în frîu nemulţumirile populaţiei şi de a semăna panică în oasele oamenilor, „monstruoasa coaliţie” a găsit de cuviinţă să comită un act de o josnicie fără margini. E vorba de simularea în seara zilei de joi, 6 noiembrie, a unui atac aerian asupra Bucureştilor. Nici măcar trupele sovietice de ocupaţie, pe vremea cînd executau manevre comune ale Tratatului de la Varşovia, nu şi-au permis o asemenea provocare. Toată lumea, inclusiv actualii guvernanţi, declară că nu există riscul ca România să fie atacată de cineva. Atunci de unde ideea asta sinistră, de a vui Capitala de sirene, de alarme, de clopote de biserici, de rafale de mitralieră, de explozii, totul pe un fundal apocaliptic, de incendii regizate de mintea rău vătămată a unui Nero dîmboviţean? Explicaţia e una singură: populaţia trebuie ţinută în stare de şoc, să nu care cumva să ridice capul, să iasă în stradă, să răstoarne Puterea, fiindcă iată ce o aşteaptă! Spre marea mea uluială, Puterea actuală a trecut de la şantajul cu străinătatea la adevărate demonstraţii de forţă, la odioase spectacole de sunet şi lumină care, aviz amatorilor, oricînd pot ieşi din faza butaforiei şi potemkinadei. Unde, în Europa, s-a mai petrecut aşa ceva? Au ajuns, oare, guvernanţii noştri atît de iresponsabili încît să-şi permită luxul de a cheltui zeci de miliarde de lei pe simulări de atacuri şi calamităţi, iar atunci cînd acestea se pot produce, Doamne fereşte, să nu mai existe nici un sfanţ în vistieria statului? Îţi stă mintea în loc şi-ţi faci cruce cu limba în gură – dar o cruce cît mai mare, fiindcă dracul e bătrîn – cînd vezi la ce se poate preta un partid pretins creştin-democrat, aflat în cîrdăşie cu alte forţe fără doctrină, fără minte. Totuşi, nu-mi reţin uimirea: dacă tot au brăzdat cerul nopţii de toamnă atîtea elicoptere, de ce n-o fi aterizat unul şi pe clădirea fostului C.C. al P.C.R., ca să-şi facă pomană, să le ia şi să le ducă pe drumul Tîrgoviştei pe toate marionetele astea? Într-o succesiune galopantă, care nu-ţi lasă timp nici să respiri, nici să te dezmeticeşti, echipa Constantinescu-Ciorbea inventează, de pe o zi pe alta, tot felul de anomalii, pentru a face pe plac stăpînilor străini şi, desigur, pentru a distrage atenţia oamenilor de la nenorocirile vieţii din plan real. Astfel, chiar în această săptămînă s-a declanşat un fel de urmărire penală împotriva generalului Ştefan Guşă. Numai că generalul e mort de mai bine de 3 ani. A te răfui cu morţii – iată ceea ce bunul meu prieten, Aurel Baranga, numea, ca subtitlu al piesei „Interesul general”, o farsă atroce. În Europa s-a mai petrecut un singur caz de acest fel, dar în urmă cu mai bine de 300 de ani – e vorba de răfuiala monarhiştilor cu Oliver Cromwell, căruia i-au deshumat cadavrul, la 2 ani de la moartea sa, şi i l-au spînzurat, într-o procesiune macabră. Cine are interes să culpabilizeze eroica Armată Română? Şi din ordinul cui e trimis în judecată generalul-erou Ştefan Guşă, cel care a hotărît înfrăţirea Armatei cu revoluţionarii şi, lucru extrem de important, s-a opus în mod categoric celei de a 21-a invazii a României de către trupele ruseşti? Nu cumva actuala Putere de la Bucureşti face jocul K.G.B.-ului, care, de altfel, se află în spatele aşa-zisei Fundaţii Hans Seidel, patroana şi ordonatoarea de credite a P.N.Ţ.C.D.-ului? Şi ce ar fi fost astăzi Emil Constantinescu, Victor Ciorbea, Ion Diaconescu şi Petre Roman fără jertfa unui om ca Ştefan Guşă?

România, Ţara tuturor posibilităţilor. România, sat fără cîini. Cu cît îi merge mai rău Poporului Român, cu atît mai mult ne laudă străinătatea.

Adevărul este că, începînd cu 17 noiembrie 1996, România se află sub cea mai primejdioasă ocupaţie străină. Ce nu s-a reuşit cu armele în acest secol, în cele două războaie mondiale, se încearcă acum prin perfidie, vicleşug, şantaj, burse Sörös, francmasonerie, cosmopolitism. Trădarea de Ţară a fost ridicată la rang de politică de stat. Pîlcuri îndobitocite de compatrioţi de-ai noştri, care nu vor să recunoască în ruptul capului că, în noiembrie 1996, au făcut cea mai mare greşeală a vieţii lor, continuă să acorde credit moral unei Puteri iresponsabile. Dacă din 100 de cetăţeni există unul care crede că România se află pe drumul cel bun şi că nu ar mai fi o altă variantă – mai multe posturi de Televiziune îl vor extrage ca pe un loz cîştigător, îl vor ferchezui ca pe Alberto Sordi în peliculele neorealismului italian şi vor populariza „luminile” minţii lui. Vom spune din nou: asta e Ţara în care trăim! La urma urmei, poate că ne merităm soarta, fiindcă tot ce a avut mai valoros şi mai curat acest Popor a sfîrşit prin a fi batjocorit, şi pălmuit, şi exilat, şi scos din minţi, şi răpit din tabăra sa, şi asasinat. Sîngele martirilor noştri Mihai Viteazul, şi Horea, şi Tudor, şi Iorga, şi Antonescu, şi Ceauşescu a căzut pe capul nostru în acest sfîrşit de mileniu şi ne-a prins în cleştele lui de foc! Este nevoie de o descătuşare puternică a tuturor energiilor naţionale, de o terapie prin rugăciune, de o trezire zdravănă din comă, de o adevărată concordie a tuturor acelora care încă mai cred că Poporul Român nu s-a ticăloşit de tot, pentru a scăpa de acest blestem şi a începe o viaţă nouă. Astăzi, la 8 ani de la tenebroasele evenimente din Decembrie 1989, se vede treaba că cifra 8 ne poartă ghinion: am ajuns la 8 milioane de dolari datorii externe şi la 8 milioane de avorturi, adică un popor cît Serbia. Cum e posibil aşa ceva?

(va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR

(8 noiembrie 1997, Casa Republicii;
discurs rostit  în deschiderea Congresului
al II-lea al P.R.M.)

Păreri și opinii