Renașterea Patriei (5)

in Pentru împrospătarea memoriei

Doamnelor şi domnilor, onoraţi delegaţi şi invitaţi, cel de-al II-lea Congres al Partidului România Mare îşi desfăşoară lucrările într-un Templu al geniului creator românesc – care este Casa Republicii – dar şi într-un moment crucial pentru viitorul Neamului. Familia partidului nostru este din ce în ce mai numeroasă şi, cu cît sîntem mai prigoniţi, aidoma primilor creştini, cu atît vin rîruri-rîuri de oameni către noi. Pentru că noi spunem Adevărul. Pentru că noi ţinem cu Ţara. Pentru că noi n-am abjurat şi n-am depus armele, chiar şi atunci cînd am fost tîrîţi prin tribunale, şi ameninţaţi, şi cu creştetele descoperite la groapa acelora care s-au jertfit pentru Idealul României Mari. Dacă cineva crede că eu nu mai pot de plăcere să fiu hăituit zilnic, şi tîrît prin tribunale, şi rupt de liniştea şi bucuriile vieţii de familie, cînd aş putea, foarte bine, să-mi urmez cariera literară, se înşală amarnic. Cineva trebuie să o facă şi pe-asta, cineva trebuie să dea de veste, din clopotniţă în clopotniţă, că se joacă ceardaşul pe mormîntul Neamului Românesc şi că acesta este chemat la înviere. Şi cum la temelia fiecărei zidiri Dumnezeu aşează oase de martiri, de la primul Congres al P.R.M. şi pînă acum au trecut în veşnicie cei mai buni dintre noi: deputaţii Eugen Barbu, Mircea Muşat, Dan Cristian Popovici, Toader Constantinescu şi Toma Năstase, consilierul municipal Dan Iacovişac, generalul Ioan Alexandru Munteanu şi mulţi alţii, care au crezut în Poporul Român ca în soare. Nu mai departe decît astă-noapte a trecut în veşnicie un veteran de război, care a luptat eroic în Crimeea, iar acum s-a stins ca o lumînare, la aproape 90 de ani – întîmplarea face că el era fratele mai mare al iubitei mele mame. Dumnezeu să-l ierte. Nu mă întrebaţi ce-i în sufletul meu…

Partidul România Mare se înfăţişează astăzi în faţa Ţării ca un partid din ce în ce mai puternic, modern, unitar, într-o vreme în care aproape toate partidele s-au scindat, ele oferind uneori spectacole degradante opiniei publice – dar Partidul România Mare şi-a văzut liniştit de drum, şi-a rezolvat inerentele litigii în pace şi cu maturitate, oferind tuturor imaginea unei citadele inexpugnabile. În comparaţie cu atîtea formaţiuni efemere, care s-au grăbit să lanseze la apă tot felul de programe, strategii şi doctrine, care n-au durat mai mult decît ochelarii de pe nasul premierului-primar Victor Ciorbea, luînd-o vertiginos la vale – Partidul România Mare a avut nu mai puţin de 6 ani de acumulări. Astăzi, ne prezentăm în faţa Poporului Român cu cea mai puternică, cea mai tradiţională şi cea mai articulată Doctrină: Doctrina Naţionalismului Luminat. În virtutea ei, vom cultiva, cu prioritate, interesele şi valorile Neamului Românesc. În spiritul şi litera ei, România trebuie şi poate să devină o Mare Putere, în toate domeniile şi în sensul cel mai bun al cuvîntului. Geniul, vitalitatea şi forţa de regenerare a Poporului Român ne îndreptăţesc să nutrim o asemenea aspiraţie. Totodată, minorităţile se vor bucura de toate drepturile prevăzute de standardele internaţionale în materie şi vor avea prilejul să-şi dovedească loialitatea faţă de Statul Naţional Unitar Român. Niciodată în Istorie românii nu au fost în situaţia umilitoare de a sta în genunchi, cu mîna întinsă şi cu obrajii brăzdaţi de lacrimi. Putem apărea noi astfel în ochii copiilor noştri? Ce viitor vrem noi să le facem acestor prunci nevinovaţi? Cumva acela de zilieri, sau sclavi, sau victime ale turismului sexual, sau mercenari, sau carne de tun, sau bancă de organe pentru diverse spitale? Trădătorii Neamului Românesc au arătat, cu prisosinţă, ceea ce vor şi ceea ce pot. Misiunea lor s-a încheiat. Acum e rîndul nostru! Patria e în primejdie mortală, începînd cu scăderea dramatică a natalităţii şi terminînd cu provocările monarhiste şi jocul cu focul al grupărilor paramilitare de factură horthystă. Am oferit, astăzi, programul de Guvernare al Partidului România Mare. Este un document de o însemnătate majoră. Liniile lui de forţă sînt realizarea „capitalismului popular”, revenirea urgentă a României pe piaţa mondială de valori, încurajarea capitalului autohton, păstrarea rolului asistenţial al statului în domenii strategice, ca educaţia, sănătatea, rezervele naturale şi industria de apărare, precum şi ieftinirea mîncării, controlul sever al preţurilor, instaurarea Dictaturii Legii. Dacă cineva are naivitatea să creadă că nu vom putea realiza toate acestea, înseamnă că nu ne cunoaşte. Îi avertizez pe toţi vrăjmaşii mei şi ai acestui Popor: pe mine nu mă va opri nici glonţul! În eventualitatea că voi fi ales preşedintele României, voi avea un program de lucru neobosit: de pildă, vă destăinui de pe acum că, în primele 3 zile ale fiecărei săptămîni, deci luni, marţi, miercuri, voi vizita cîte un judeţ din cele 41 de judeţe ale Ţării, însoţit de echipe multidisciplinare, de specialişti, pentru a rezolva, în mod concret, problemele de viaţă ale oamenilor – iar joi, vineri şi sîmbătă voi munci în Bucureşti, voi primi delegaţii şi mă voi ocupa de celelalte treburi ale statului. Aşa ar fi trebuit să procedeze Emil Constantinescu, nu să viziteze 3 judeţe şi 41 de Ţări.

Iubiţii mei fraţi şi dragele noastre surori întru Domnul, după cum se vede, eu n-am putut rosti un Discurs, sau un Raport, în spiritul de acum cunoscut al unor asemenea manifestări politice. Pentru cei care se aşteptau, poate, la o prezentare laborioasă a programelor şi documentelor noastre, există o mapă specială, cu toate aceste texte. Ceea ce am făcut eu acum, în faţa dvs., poate fi asemuit cu o spovedanie. Am considerat că e clipa să-mi pun sufletul în palma voastră, pentru că n-am nimic de ascuns. În pofida tuturor calomniilor pe care le-au ţesut păianjenii în jurul meu, eu rămîn drept ca un arbore în mijlocul furtunii, n-am avere, n-am orgolii bolnave – de altfel, în două rînduri am refuzat propunerile măgulitoare ale celor mai puternice Loji Masonice din Italia şi S.U.A. – sînt un iubitor de familie, un fanatic al cinstei şi un soldat credincios al lui Dumnezeu. Vă rog să mă credeţi că nu sînt nici atît de bun cum mă cred prietenii mei, dar nici atît de rău precum mă prezintă adversarii mei. Am generozitatea şi nobleţea să întind o mînă frăţească tuturor adversarilor mei, iar dacă, în iureşul polemicilor parlamentare sau de presă, am jignit pe cineva, îl rog să mă ierte. Eu, unul, pe ei i-am iertat de mult, fiindcă sînt un creştin practicant şi nu cunosc spiritul de răzbunare. Important este: ce facem cu această Ţară? Putem să stăm strînşi roată, în jurul ei, şi să asistăm pasivi cum se zvîrcoleşte aidoma unei căprioare rănite, din care smulg hălci întregi lupii şi şacalii? Atunci, ne merităm soarta. Dar eu cred că nu e totul pierdut. În acest veac, a existat un an şi mai tragic, cînd păream pierduţi pentru veşnicie: 1940. Şi, cu toate acestea, bunul Dumnezeu ne-a salvat din fundul prăpastiei. Pe termen lung, Răul nu a triumfat niciodată în Istorie. În Cartea Biblică a lui Iov aflăm cîteva versete care se potrivesc, de minune, peste milenii, situaţiei de azi a românilor: „Nu ştii tu că, de mult de tot, de cînd a fost aşezat omul pe pămînt, biruinţa celor răi a fost scurtă şi bucuria nelegiuitului numai de o clipă? Chiar dacă s-ar înălţa pînă la ceruri şi corpul i-ar ajunge pînă la nori, va pieri pentru totdeauna, ca murdăria lui, şi cei ce-l vedeau va zice: «Unde este?» Va zbura ca un vis şi nu-l vor mai găsi; va pieri ca o vedenie de noapte. Peste fiii lui vor năvăli cei săraci, şi mîinile lui vor da înapoi ce a răpit cu sila. (…) Va da înapoi tot ce a luat şi nu se va mai bucura de el, căci a asuprit pe săraci şi i-a lăsat să piară, a dărîmat case şi nu le-a zidit la loc. (…) Dumnezeu va trimite peste el focul mîniei Lui şi-l va sătura cu o ploaie de săgeţi. (…) Aceasta este soarta pe care o păstrează Dumnezeu celui rău!”.

Fraţi români veniţi din toate unghiurile zării, mult a fost, puţin a rămas. Nutresc speranţa că lucrările celui de-al II-lea Congres al Partidului România Mare se vor desfăşura într-un profund spirit democratic şi că, prin votul liber exprimat, vom reuşi să-i promovăm în organele de conduce pe cei mai buni şi mai devotaţi dintre noi. Atunci cînd vă veţi întoarce pe la vetrele voastre, din judeţe, vă rog să spuneţi românilor mei dragi că m-aţi văzut, că mă simt într-o formă intelectuală şi fizică excelentă, că nu mi se va întîmpla nimic rău şi că, dacă mă va ajuta bunul Dumnezeu, voi fi Reformatorul Ţării mele. Puterea politică va cădea, ca mîine, în palma noastră, ca o fructă coaptă. Vom fi rugaţi să venim la guvernare şi să salvăm ce se mai poate salva! Pregătiţi-vă pentru acele zile de muncă şi eroism! Le vom arăta, tuturor, cum se conduce o Ţară ca România! Eu pace vă aduc, nu sabie! Marşul nostru către Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria va fi triumfător şi va însemna Renaşterea Patriei! Trăiască România Mare, din hotare în hotare, să ne-ajute Sfîntul Soare!

Sfîrșit

CORNELIU VADIM TUDOR

(8 noiembrie 1997, Casa Republicii; discurs rostit  în deschiderea Congresului al II-lea al P.R.M.)

Păreri și opinii