Reportajele ,,României Mari“ (14)

in Lecturi la lumina ceaiului

Popor Român, fă-ţi o cruce mare,

că dracul e negru!

Nu este doar o aparenţă faptul că episoadele acestor reportaje sînt ,,cenzurate” de neorealism. Termenul, reprezentînd o adevărată şcoală, a creat, uneori, confuzie. Pentru cei care n-au înţeles că mediul social este atins de ambianţa, mai mult sau mai puţin fabuloasă, care îl caracterizează: maidane (aşa cum a devenit Palatul Cotroceni după ‘90), bodegi jegoase (Palatul Victoria), prostituate (cum este nefericita aceea, de la ,,Ora Regelui”, care, duminică, 26 octombrie, susţinea că Mişu Proxenetu’ e cel care a finalizat intrarea României în UE), vagabonzi (de teapa lui Rimel Muiada, scuzaţi!, Mirel Palada, insul acela care este de neoprit cînd afirmă că e singurul din România care ,,emite” sondaje corecte). Adăugaţi fauna de la unele spectacole TV şi veţi avea pîrtie liberă spre o totală decădere morală, conturată şi de ,,desenele în peniţă” ale unor politicieni pentru care săpunul de rufe n-a existat niciodată. A contat doar Chanel-ul, nu doar ca element al unei alienări mintale, ci şi ca o chintesenţă a corupţiei, precum şi a putrefacţiei, care li se citeşte pe figură. Am trăit s-o auzim şi pe-asta: că Elena Udrea şi-a vîndut pînă şi ultima casă, din dorinţa de a deveni agricultoare! Încercaţi să vă imaginaţi tabloul următor: Traian Băsescu, dînd cu sapa pe răzor, topit de arşiţa… ,,vizichiului”, cu un sombrero enorm pe cap, şi, la cîţiva metri de el, Nuţi Pompadour, care, privind speriată în urmă, îi spune: ,,Trăienel, umblă unii după noi, cu o colibă exotică – Puşcăria Comunitară!”. În aceste vremuri tulburi, ,,meseria” de a trăi a devenit una extrem de dură, ea influenţînd pînă şi sentimentele. ,,Zîna Surprizelor”, aflată la al N-lea bărbat cu acte, şi-a dat seama că ,,nici turcul nu-i de aur!”. Ea, care, cu vreo 3-4 ani în urmă, anunţa că a fost la Hollywood, unde a dat probe, şi că va juca într-un film ,,trăznet”. Unde-i filmul, cucoană? Despre o surată de-a ei, şi asta ,,celebră”, şi tot moldoveancă, Mihaela Rădulescu, am fost luat la întrebări, acum vreo lună, cînd mă aflam la Hotel ,,Ceahlăul”, din Piatra Neamţ: ,,Dom’le, asta a zis că-l va da în gît pe evreul ăla cu care a făcut copilul, dezvăluind felul în care a meşterit el banii din hoţii, aşa cum fac mai toţi din naţia lor. A luat-o, cumva, DNA-ul la întrebări? Sau, dacă nu mai trăieşte în România (ce ruşine!), nu se mai atinge nimeni de ea? Ştii matale că, pe vremea cînd n-o cunoştea nimeni şi defila pe… autostradă, fără a nimeri drumul Bucureştilor, a cumpărat un apartament luxos, cu 4 camere, de la directorul general al Fabricii de mobilă? De unde avea paralele?”. O priveam nehotărît pe doamna care mă apostrofase – medic pediatru, de meserie: ,,Păi…”. ,,Nu, domnule, nici un păi, jegurile astea se cred vîrfuri ale societăţii, devin modele pentru copii, dar ele nici măcar nu-şi dau seama că şi-au pierdut identitatea. Fii sigur că o vor vota pe Udrea, aşa cum l-au votat şi pe ţiganul Ion Iliescu; n-au nici o treabă cu munca onestă, le au cu ghicitul în ghioc, pe care îl exploatează ca pe o mină de aur, prăduind televiziunile şi pe bărbaţi. Apoi, indiferent cine va fi ales preşedinte, tot aia e! Poporul, neisprăvitul ăsta de popor, trebuie să-şi facă semnul crucii – o cruce mare, fiindcă dracul e negru! Pe ăsta îl vrea, pe ăsta îl va avea! Deh, Vadim nu era bun…”.

Aleargă pe gheaţă, iepure!

În materie de scris, aş vrea să fiu – dar nu pot – un neprofesionist, circulînd liber, la lumina zilei. Fără priorităţi şi angajamente asumate benevol. Dar, nu pot. Nu am, întotdeauna, cînd plec în documentare, un scenariu prestabilit. Fire invizibile mă leagă de realitate, balansîndu-mă, uneori, într-un joc periculos. Nu mă ocolesc procesele – căci evazioniştii, traficanţii de droguri şi de maşini furate din străinătate stau pe saci de bani. Primarii sînt, nu în puţine cazuri, aliaţii lor, iar Poliţia le este subordonată acestora. Ei, primarii, exploatează ramura ,,comunitarilor”, a acelor oameni în uniformă, care îşi fac datoria cu bună credinţă, chiar dacă sînt discriminaţi pînă şi de conducerea M.A.I. Legea celorlalţi poliţişti nu este şi legea lor! Domnul G.M., care lucrează de 15 ani în Poliţia Comunitară, îmi spunea că, faţă de un poliţist, cu aceeaşi vechime în muncă, plătit de ministerul de resort, el cîştigă cu 1.500 de lei noi mai puţin. Este stupefiant! ,,De multe ori – îmi explică el – noi facem şi munca lor, nu doar colaborăm, şi nu doar păzim pieţele. Reţineţi faptul că, în unele sectoare ale Capitalei, primarii nu le acordă acestor poliţişti nici bonurile de masă – cazul lui Onţanu. La acest capitol, Piedone este un om corect. Dar, în general, poliţiştii comunitari, cei plătiţi de Primării, sînt net dezavantajaţi faţă de cei care semnează pe statele M.A.I. Cît despre banii de haine – ăştia vin din an în Paşte”. Sînt multe de schimbat şi în instituţia condusă de vicepremierul Gabriel Oprea, chiar dacă unul dintre

pionii care aranjau, contra ,,taxă”, promovările, Viorel Hrebenciuc, a fost tras pe linie moartă.

Întrucît ceea ce dvs., cititorii, aflaţi din revista ,,România Mare” nu este, niciodată, rezultatul unor improvizaţii, zilele trecute l-am însoţit pe domnul T.T., la sediul societăţii ,,Transelectrica”. Omul dorea să se transfere de la ,,Enel”, unde ocupă postul de şef de tură pe Bucureşti, cu un salariu de 4.500 de lei, în speranţa că mutarea îi va aduce un plus de bani. Surpriză: ca dispecer teritorial de la Constanţa la Dîrste, deci avînd, din punct de vedere profesional, o răspundere mult mai mare, leafa era cu 250 de lei mai mică! Bărbatul a ieşit din biroul în care se purtase discuţia, zîmbind amar: ,,Este o adevărată băiaie de joc! În capitala britanică, unde s-au implicat chinezii, un dispecer – doar pe Londra – cîştigă, lunar, 6.000 de lire sterline. În România, cu toată ştiinţa de carte, experienţa şi răspunderea pe care le am, sînt pus în situaţia de a face lucrări particulare, pentru a-mi putea întreţine familia”. Ce era să-i spun acestui om? Că amîndoi alergăm, precum nişte iepuri năuciţi de lumina reflectoarelor, pe gheaţa unui patinoar? Dar, oare, poate un iepure să alerge pe gheaţă?

(va urma)

ILIE COSTACHE

P.S. – ,,Vorbele pe dos” ale domnului colonel ,,G.”: Ceauşescu, la odihnă pe Valea Prahovei. Fiind ora prînzului, îl cheamă pe bucătarul-şef, Maftei:

– Mă, Maftei, mi-e foame, ce-mi dai să mănînc? Ai făcut sarmale, cum ţi-am zis? Dar, mai întîi, adu-mi nişte slănină cu ceapă. Şi ceva băutură, din sticla aia…

Slănină, sarmale, tărie – exact ce nu avea voie, fiind păzit cu stricteţe nu doar de medic, ci şi de ,,Cabinetul 2”. Maftei, neavînd încotro, s-a conformat. Luat, însă, la întrebări de Coana Leana (Ceauşescu mîncase singur), a dat din colţ în colţ:

– Şefa, tovarăşul a gustat doar o feliuţă de slănină…

– Nenorocitule, ştii că nu are voie!

– Şi două sarmale…

– Nu se poate, o să te dau afară. Eu spun una, tu faci alta!

După plecarea tovarăşei, Maftei zise, rîzînd, către cei de la ,,Pază”:

  • Dacă ar şti că Nea Nicu a mîncat 6 sarmale, stropite cu 200 de grame de tărie scoţiană, m-ar împuşca! Veniţi să vă hrănesc, are tăticu’ şi pentru voi.
COMENTARII DE LA CITITORI