Reportajele ,,României Mari“ (16)

in Lecturi la lumina ceaiului

,,Tel-Aviv-ul în flăcări!”

– Deci, ,,Tel-Aviv-ul în flăcări”. Va fi scandal, domnule avocat Tiberiu Gorun.

– E treaba celor care îl vor face. Mi-am încheiat documentarea, trecînd prin Washington, Berlin şi Madrid. Trei puncte esenţiale, unde evreii au mari probleme.

– Escaladarea asta…

– Ce escaladare? Nu-i vezi că nu se potolesc? Nu vor să înţeleagă faptul că nu se pune problema unei stări de spirit antisemite la adresa lor, ci e vorba de mult mai mult. Şi, totuşi, tupeul nemăsurat îi împinge să pedaleze pe un drum care îi va duce la pierzanie. Va exista, şi pentru ei, un 11 septembrie…

– Deci Washington…

– Stai puţin. Amintesc, în context, vorbele rostite de un congresman de Virginia, pe nume Jim Moran, care, înaintea declanşării războiului din Irak, afirma că SUA s-au dus în Golf, împinse de interesele Tel-Aviv-ului. În urmă cu nişte ani, acelaşi politician îl atacase dur pe Ariel Sharon, fără să prezinte, apoi, scuze. Arborele lui genealogic trece şi prin sîngele lui Charles Lindberg, fondator al ,,America First”, cel care, prin anii ‘30, îi sorcovea pe evrei, fiindcă manevrau intrarea americanilor în război, contra Germaniei. Luat în totalitatea lui, Israelul este o organizaţie, extrem de periculoasă. Nu ei sînt ,,poporul ales”; Dumnezeu ştia ce se va întîmpla, de-aia i-a şi zis profetului Osea: ,,Du-te şi ia-ţi nevastă curvă şi copii din curvie”.

– Jucaţi dur, foarte dur!

– La Washington am mulţi prieteni europeni, inclusiv români. Bătălia este pe termen lung: vrem să smulgem România de sub influenţa evreiască.

– Bănuiţi ce vă aşteaptă?

– Ei, şi?! N-am chef ca, la capătul drumului prin viaţă, să mor ca un dobitoc. Poate-ţi aminteşti că, în 1987, primul-ministru al Israelului, Shamir, a declarat că nu a aprobat niciodată participarea ţării sale la o conferinţă internaţională de pace în Orientul Mijlociu. Dacă observi cu atenţie, în România au creat, la nivel politic, un fel de centură de securitate, aşa cum au procedat în Liban, în vara lui 1982. Cu evreii, românii nu trebuie să facă greşeala de a le lăsa deschisă scena de pe care aceştia să provoace violenţe şi să lanseze insulte la adresa lor. Actuala invazie de trupe americane în România are rădăcini mai vechi. În 1943, Churchill a spus, la Teheran, că ,,România caută de pe acum Statul în faţa căruia să poată capitula; este, deci, timpul să culegem roadele”.

– Extremism, tovarăşe ,,avocat”! În zilele noastre nu e de bun augur să ţii cu ţara ta. Şi vrei dumneata ca eu să scriu toate ,,balivernele” astea, să dea Vadim cu mine de toţi pereţii: – Fiule, ia-ţi geanta de voiaj şi mută taraba! Să fie, oare, adevărat că, peste tot în lume, evreii au jefuit ţările care i-au adoptat, că au pus la cale căderea unor guverne şi mari lovituri financiare? Parcă n-aş crede.

– O dai pe mişto! Ai auzit de Cartea Albă, emisă de englezi, în 1939, act care, prin limitarea migrării evreilor, punea stavilă intenţiei de creare a unui Stat al lor, în Palestina? Chiar şi după venirea lui Hitler la putere, evreii care nu se dedau la manifestări anti-germane, erau în siguranţă. ,,Soluţia finală” încă nu făcuse pui. Mai mult, pentru a înfuria Marea Britanie, se creau condiţii ca evreii să ajungă în Palestina. Cel mai elocvent exemplu este acela al lui Adolf Eichmann, care, la începutul carierei sale, în calitate de şef al unui departament din cadrul Direcţiei II-112 (Probleme evreieşti), a efectuat mai multe zboruri la Haifa şi Cairo, pentru a studia variantele ce puteau fi puse în practică. Dacă Germania vroia să radă orice urmă evreiască de pe faţa pămîntului, se pune întrebarea: de ce autorităţile naziste au permis, în 1939, îmbarcarea, în porturile Hamburg şi Emden, a 80.000 de evrei, pentru a fi transportaţi clandestin? Urmarea unor astfel de acţiuni a fost aceea că, la declanşarea războiului, în Germania se mai aflau doar 200.000 de evrei. Este clar că intenţiile nemţilor vizau expulzarea şi NU exterminarea, Hitler mergînd pînă într-acolo încît, într-o discuţie avută cu Mussolini, în 18 iunie 1940, l-a anunţat pe acesta din urmă despre intenţia creării unui stat evreiesc în Madagascar, Guvernul de la Vichy urmînd să-i cedeze insula din Oceanul Indian. Faptul că acest plan nu s-a realizat s-a datorat atitudinii evreilor faţă de Germania, din timpul războiului, mărturisitei lor vocaţii comuniste şi intenţiei de a domina lumea. Sigur că neamţul a fost, şi el, obsedat de mondializarea puterii sale, dar, oare cît de cuminţi au fost evreii, de-a lungul istoriei, dacă, ducîndu-ne ceva mai în urmă, în Secolul al XVII-lea, întreaga societate engleză era dominată de ei, iar regii Angliei proveneau din tribul lui Efraim? O istorie a evreilor de pretutindeni, numai pe perioada Secolului XVII, ni-l aduce sub lupă pe francmasonul Oliver Cromwell – nimeni altul decît cel care a făcut jocurile lui Mannasch Ben Israel, Marele Rabin al Olandei, care, în 1649, l-a asasinat cu sînge rece pe Carol I al Angliei, tocmai pentru a permite caracatiţei evreieşti să-şi exindă tentaculele asupra marilor puteri ale lumii. Englezii nu au uitat asta şi, în primii 2 ani ai celui de al II-lea război mondial, aveau să-i captureze pe toţi evreii clandestini, internîndu-i în lagărele de pe Insula Mauritius şi din Cipru. A fost momentul cînd a ieşit la rampă Ben Gurion. Sub conducerea lui a luat fiinţă un Serviciu de Securitate al clandestinităţii. Hagana, aşa cum a fost denumită această structură paramilitară, lovea într-un stil ,,personal”, pe la spate, după o lozincă parşivă: un glonţ pentru fiecare soldat britanic din Palestina. În acest fel, i-a obligat pe britanici, în iunie 1941, să cadă la pace, Lordul Moyne oferind o soluţie neaşteptată: după înfrîngerea Germaniei, să fie creat un Stat evreiesc în Prusia Orientală, de unde nemţii să fie, pur şi simplu, izgoniţi! Deloc surprins, Ben Gurion ripostează: ,,Nu mă îndoiesc că-i veţi bate pe nemţi, noi, însă, nu avem ce căuta în Prusia Orientală. Ţara evreilor este Palestina!”.

– Domnule Tiberiu Gorun, mare belea v-aţi luat pe cap cu ideea publicării acestei cărţi. O vom vedea, totuşi, pe piaţă? Aveţi prieteni în Mossad, ori în alte Servicii Secrete?

– Să ştii că am acceptat să stăm de vorbă, fiindcă publici în ,,România Mare”. Te respect şi, în acelaşi timp, am o mare consideraţie pentru Vadim. L-aş invita la nişte ,,întruniri” de-o anumită orientare, însă sînt sigur că nu va veni. Nu de frică, dar atitudinea domniei-sale ar fi răstălmăcită. Răspunsurile lui Vadim la anumite probleme ale Istoriei nu sînt şi ale evreilor. Cît despre carte, la începutul anului viitor, sper să iasă în SUA, precum şi în alte două ţări, din Europa. Apariţia variantei în limba română o discut zilele acestea cu o editură.

– Lansarea trebuie să vă fie ,,asigurată” de un batalion al Legiunii Străine…

– Nici vorbă! Toţi murim o singură dată. Important este că în urma mea voi lăsa nişte adevăruri. Inclusiv acela că Hitler a pierdut războiul pe mîna unei evreice.

– Buf!

– Da, da! În 1938, la Berlin, pe Strada Unter den Linden nr.69, într-o secţie a Ministerului Ştiinţei, funcţiona un laborator condus de Lise Meitner, care avea în subordine alţi doi mari savanţi: Otto Hahn şi Fritz Strassman. Tocmai obţinuseră un succes fantastic: bombardarea uraniului cu neutroni! Hitler declanşase Anschluss-ul, ocupînd Austria. Lise era şi ea austriacă, ba mai mult, chiar evreică. De aceea, intră sub incidenţa legilor rasiale şi este aruncată din laborator, numele său fiind trecut pe un mandat de arestare. Într-un efort solitar, colegii o scot din Germania. Eroare de neiertat, în acel moment, ea avînd un avantaj de cîţiva ani în cercetarea fenomenului ,,reacţie nucleară în lanţ”, pînă la data cînd Roosevelt va semna ordinul pentru declanşarea operaţiunii secrete ,,S-1” (Proiectul Manhattan), instalîndu-i pe Oppenheimer şi echipa sa la ferma părăsită din Los Alamos…

(va urma)

ILIE COSTACHE

COMENTARII DE LA CITITORI