Reportajele ,,României Mari“ (20)

in Lecturi la lumina ceaiului

Sezonul Scorpionului (1)

Destin de suflet sărat, probabil că într-o altă viaţă am lucrat într-o salină. Nu pot merge la biserică şi să spun: Doamne, coboară-Ţi harul peste cuminţenia mea!, fiindcă L-aş mînia pe Cel de Sus. Sînt Scorpion, născut la 27 octombrie. În aceeaşi lună, dar cu o săptămînă mai devreme, încep evenimentele din ,,Shogunul“. Nicăieri nu am nici un drept, întotdeauna ajung prea tîrziu (oare?). Întru desfrînare sînt desăvîrşit, morala nu există. Doar dacă o privesc ca pe o suprastructură ce guvernează arta, nu şi viaţa oamenilor. Şi, apoi, o femeie rămîne Paradisul şi Infernul deopotrivă. Pe puntea care le desparte, foarte scurtă, de altfel, ,,cineva“ a scris: SEZONUL SCORPIONULUI. Şi mă încăpăţînez să demonstrez că aşa este, sau că aşa va fi, chiar dacă reprezentanţii mai multor instituţii, începînd cu DNA, continuînd cu nu ştiu care Parchet de sector şi pînă la un ,,necunoscut“ de la Antidrog, toţi trag de mine, sau mă ameninţă: ,,Domnule, îţi vîri nasul prea mult, şi ne strici treburile. Ai răbdare!“. Serios? Cît timp să mai am? Ştiţi voi de ce mă aflu, în acest moment, la Cluj? Să adun (şi alte) probe despre felul cum se dau ,,patalamalele“ de absolvire la o facultate de Silvicultură. Cum anume se dau? Ei bine, pe parale! Pe care unii dintre domnii profesori le încasează de la hoţii de păduri şi de la traficanţii de droguri. Maşinăria funcţionează, deoarece la vremea cînd a intrat la guvernare, Partidul Conservator a anunţat că nu ştiu care ,,doi sus-puşi“ nu vor fi schimbaţi, pe motiv că aceştia ar fi… foarte competenţi. Daniel Constantin, te mănîncă pielea, băiatule? Care-i problema? E vremea colindelor, aşa că nu vei scăpa ,,nesorcovit“. În aceeaşi ordine de idei: DNA Cluj, aşteaptă-mă, că sosesc! Chiar dacă nu înţeleg de ce un angajat al acestei instituţii a pus, şi el, ,,botul“. Că doar sesizări despre ce ceea ce se întîmplă (şi) la Silvicultură aţi mai primit. Unde-i rezolvarea cazurilor? Vă voi oferi-o eu, contra-cost: îmi veţi deconta TOTUL, din buzunarele celor care au luat şi ale celor care au dat. Başca felia lor de puşcărie!

Alb-negru

Hotelul este unul de mîna a doua. Zic eu că, aici, nu mă cunoaşte nimeni. Mă înşel. Întorcîndu-mă de la redacţia unui ziar local, găsesc un plic la Recepţie: ,,La orele 19, la «Iarba Verde». Puştoaica“. Tipa asta a luat-o razna! Am scris despre ea în urmă cu 10 ani, cînd venise, ,,ocazional“, în România. Fugise din ţară pe cînd avea doar 20 de ani, ajungînd dincolo de Ocean, unde – după cum avea să-mi mărturisească – nu cunoştea pe nimeni. S-o creadă ea că m-a dus de nas. Acum, însă, ce caută? E doar cu cîţiva ani mai mică decît mine; mai mult ca sigur că fuga ei a fost aranjată. Sau, poate că e adevărată zicerea conform căreia, într-o anumită ,,meserie“ eşti liber doar cînd eşti scos din casă cu picioarele înainte. A ajuns la locul anunţat. Stă la o masă, în colţ, cu un pahar de vodcă în faţă. Băutura noastră din tinereţe, cînd, în singurul an pe care îl urmase la Facultatea de Filozofie, o descîntasem, cu gură amară, că este frumoasă precum ,,o vacanţă în Caraibe“. Nu se salutăm, de parcă abia ne-am despărţit ieri. Ciocnim paharele şi-mi spune rîzînd:

– Nu ţi-ai onorat promisiunea. Unde-i cartea?

Mi-am amintit: ,,Viaţa unui criminal de război civil: Ion Iliescu“. Promisesem că o voi scrie, dar n-am aşternut un rînd. Am considerat că nu merită cîteva sute de pagini un KGB-ist care, în 2000, a furat alegerile prezidenţiale, în detrimentul lui Vadim.

– Am citit ce ai scris atunci în ,,România Mare“. Chiar am fost întrebată: ,,De unde cunoaşteţi atîtea amănunte?“. Le-am spus că ne cunoaştem. Erau lucruri importante din viaţa mea, dar mai… periferice.

– Cădem la pace? Eu plătesc vodca, şi tu vorbeşti. Văd că în cîrciumă au intrat 2 indivizi. Mi se par suspecţi: cam trag cu coada ochiului spre noi. Dar, să începem: cînd te-ai lansat, ai fost plasată în Europa, parcă aşa mi-ai zis. Adică ai respirat aerul celebrului Ron Hary S., între altele, un mare amator de fuste. Deci, ai ,,căzut“ uşor.

– Nu fi obraznic! Tipul juca pe picior mare, lucrînd, concomitent, pentru mai multe Servicii Secrete. L-am întîlnit ,,întîmplător“, într-o cafenea din Florenţa, în toamna anului 1972. Se ştia că existau grupări teroriste internaţionale, finanţate de KGB, şi tocmai asta era misiunea lui: să se infiltreze în aceste reţele. Şansa nu l-a ocolit, primul cu care a făcut cunoştinţă fiind Roberto Fiorenzi, dat în urmărire pentru complicitate, în celebrul atentat de pe Aeroportul Fiumicino, din Roma, organizat de un comando palestinian, asupra unui avion de linie aparţinînd Israelului. Mai tîrziu, s-a dovedit că Fiorenzi a fost cel care i-a facilitat lui Ron Hary S. intrarea în lumea terorismului internaţional, pe uşa principală. Altfel, el era un veteran în traficul de arme şi droguri. Cu 5 ani înainte, CIA îl expediase în Europa, cu sarcina de a înfiinţa filiale ale sectei ,,Fraternitatea iubirii eterne“, în Franţa şi Anglia. L-a trimis CIA, dar l-a luat în primire Departamentul american Anti-Drog. Cam tîrziu, ce-i drept, abia în 1971. O instanţă din California îl condamnă în contumacie, însă CIA nu cere extrădarea. Ron Hary S. e omul ei. Totuşi, chiar dacă a schimbat cuibul, stabilindu-se la Milano, în cele din urmă, ,,cade“: este arestat, la 15 februarie 1975, în timpul unei ,,conferinţe“ la ,,Grand Hotel Baglioni“, din Bologna. Într-una din locuinţele secrete ale americanului, Poliţia găseşte 4 tone de morfină, marijuana şi cocaină. Italienii habar nu aveau, însă, că drogurile veniseră chiar din Statele Unite, trimise de… CIA, pentru continuarea jocului. Un film în alb-negru, interminabil…

Un mort pe Calea Victoriei

– Mişcări într-un labirint ciudat, Puştoaico! Toate avînd o finalitate cam îndepărtată, sau, cel puţin, aşa mi se pare mie. Te-ai mişcat în cerc; rolul tău în ce anume a constat?

– Ai răbdare. La percheziţie au ieşit la iveală şi alte aspecte: mai multe documente ce probau relaţiile lui Ron Hary S. cu Vito Micellini, fost şef al Serviciilor Secrete, şi cu politicianul Giovanni Alliata di Montereale, ambii consideraţi periculoşi de statul italian. Într-un fel, Hary trăgea pe sfoară CIA-ul, dar eu aveam grijă ca ,,dincolo“ să se ştie exact care este situaţia. A urmat o scurtă perioadă de acalmie, apoi, dintr-odată, ,,bomba“: anchetatorii primesc informaţii de la un anonim că, într-o anumită cutie poştală, pot găsi documente care certifică legătura lui Ron Hary S. cu creştin-democratul Salvatore Lima, unul dintre capii sicilieni ai Mafiei, şi cu Graziano Verzotto, preşedintele renumitei ,,Ente Minerario Siciliano“ – nimeni altul decît cel care îl prezentase pe Hary lui Bernardino Andreola, figură importantă în conducerea trupei de şoc fasciste ,,Decima Mas“, înfiinţată, după război, de şeful extremei-drepte, Prinţul Borghese. Nume mari, garanţii temeinice pentru Ron Hary S., care îl ajută să capete încrederea Mafiei siciliene, a Lojei masonice P2, şi chiar a… Serviciilor Secrete italiene.

– Bănuiesc, pe bună dreptate, că ,,prietenul nostru comun“ folosea o mulţime de identităţi. I le cunoşteai pe toate?

– Numai două dintre ele: una de palestinian, Khury Ali, şi alta, sub numele de Terence William Abbot. Într-un moment ,,delicat“ al relaţiei noastre…

– Vrei să spui că era beat?

– Nu l-am văzut niciodată într-o astfel de stare. Era doar puţin ameţit, dar poate juca teatru. Ei bine, în momentul acela mi-a mărturisit că era agent al MOSSAD şi al Biroului Securităţii de Stat (Bureau of State Security), din Africa de Sud.

– A existat o celebră Afacere Pollard, cînd documente secrete americane, transmise MOSSAD-ului, ajungeau rapid şi pe birourile Securităţii de la Pretoria.

– Aici l-am ,,pierdut“ pe Ron Hary S. Nu puteam umbla peste tot după el. Sub ce pretext să o fac? În împrejurări neoficiale, a ajuns prin Israel, Nigeria şi Africa de Sud. L-a cunoscut şi pe Umaru Dikko. Atunci cînd a fost pusă la cale tentativa de răpire a acestuia, Ron Hary se afla la locul faptei: Londra. Numele lui n-a fost implicat, totuşi, în desfăşurarea evenimentelor, sau, poate că aşa s-a dorit.

– Viaţă trăită pe muchie de cuţit, dar nu ai avut ,,norocul“ să-l vizitezi la vorbitor. De fiecare dată, a reuşit să scape.

– Nu chiar. A stat la Ucciardone. Tot acolo se afla în detenţie şi un român, fugit din ţară de mai mulţi ani. Căzuse ,,pe bec“, pentru trafic de droguri şi legături cu Mafia. După decembrie ‘89, a revenit în România, fără a renunţa la vechile obiceiuri. Îţi dau un indiciu: a falimentat Banca Lambrosiana, din Milano.

– Te-am ghicit! Firma ,,Stimel“, din Timişoara, care se ocupa de trafic de armament, a fost a lui, dar a pierdut-o prin intrarea în vigoare a Decretului nr.180, din 1990. A fost şi patronul altor firme: Lirom SRL, Metal Star SRL, Stimel S.A. A luat de la Banca Dacia Felix credite în valoare de 20 de miliarde de lei vechi şi de 2,5 milioane de dolari, folosind scrisori de garanţie false, unele emise de Banca di Napoli, filiala Brescia. El este cel care a dat 1 milion de dolari firmei de avocatură Kaspere, din Zürich, determinînd-o să-l pună sub acuzare pe Sever Mureşan. Relaţia lui de bază la firma în cauză a fost Charles Poinseis, devenit, ulterior, judecător de Instrucţie. Individul a distrus şi societatea ,,Moga Hilton“, din Geneva. Am dat de numele lui cînd am scris despre privatizarea Hotelului ,,Bucureşti“ şi a Braseriei ,,Cina“, din Capitală.

– S-ar spune că nu eşti chiar pe dinafară…

– Poate că nici nu sînt, Puştoaico! Dar personajul despre care discutăm, coleg cu Ron Hary S. la Ucciardone, şi anume Ion Ilie Mania, a fost găsit mort, într-un apartament de pe Calea Victoriei. Pe la adresa acestuia trecuse şi Charles Poinseis. Ceea ce nu înseamnă că insinuez ceva…

(va urma)

ILIE COSTACHE

P.S.: Excepţională Orchestra Naţională de muzică populară ,,Valahia“, condusă de tînărul dirijor Marius Zorilă!

COMENTARII DE LA CITITORI