Reportajele ,,României Mari“ (7)

in Alte știri

Reportajele ,,României Mari“ (7)
Amintiri din prezentul lui Adi Constantin
Pînă la un punct, este un fel de Orson Welles. Şi în prima, şi în a doua tinereţe, acum ducîndu-se spre 45 de ani, şi-a rulat viaţa în imagini. Pentru ceilalţi, secvenţele „semnate” de el au devenit amintiri. Amintirile lor, despre viaţa lui. Îl respectăm nu neapărat pentru alura de star de cinema – chiar a făcut furori -, ci pentru că îi bate la spate pe mulţi şmecheri de pe „Huliud”, însă a intrat pe autostrada riscului, de mic, precum peonul sărac din celebrul film „Maria Candelaria”. Nu este o găselniţă gratuită, de vreme ce nevasta lui, doamna Lili, chiar pare că a apărut din pelicula aceea, de un farmec nebun, cum a fost, şi încă mai este, povestea lor de dragoste. Cei 3 copii nu reprezintă capătul drumului. Pare băiat deştept – „despre noi ştim doar ce ne spun alţii!” -, a jucat rugby la cel mai înalt nivel, în Divizia A, dar s-a ţinut şi de carte: Mine şi Petrol. Faptul că a pus pe picioare cea mai „zeiss” piaţă agroalimentară din România, în Berceni, lîngă fostul cinematograf „Cultural”, n-a fost un moft. „O lucrare de o asemenea anvergură reprezintă o aventură! Puteam să rămînem pe drumuri toţi din familia mea, pentru că împrumuturile pe care le-am făcut au fost uriaşe. Plătesc şi astăzi, însă treaba a început să se mişte. M-am mai liniştit. Ideea a fost aceea de a asigura un loc de desfacere a produselor pentru oricine, venit de oriunde. Iar preţul plătit pe tarabă să nu-l sece la ficat. Umblaţi prin alte pieţe şi veţi vedea că la mine sînt cele mai mici taxe din Capitală. Şi mai e ceva: nu veţi găsi urmă de ţigan, sau de altă «vieţuitoare», care să subtilizeze marfa ţăranilor. Dincolo de toate astea, nu mă vor căuta niciodată organele de anchetă. Nu mă întind mai mult decît mi-e plapuma. Dar nici nu cotizez. Pur şi simplu nu-mi plac «cotizaţiile» pentru «nu ştiu cine». Altfel, sînt receptiv la necazurile celor din aziluri, sau ale copiilor abandonaţi”. Priorităţile guvernanţilor nu întotdeauna sînt cele reale. Îl avertizez că fac un reportaj despre politică, iar el ridică din umeri: „Într-un fel, politica începe chiar de la tarabă. Dar este cu totul altceva decît «taraba» pe care se afişează prea înţelepţii noştri parlamentari!”.
Îi dau dracului şi p-ăia, şi p-ăia!
„Cartofi de Suceava”. Îl privesc, mă priveşte şi el, cu ochii de pe faţa cam mototolită de nesomn, străjuită de un fes fără moţ, şi dă din cap: „Chiar sîntem de-acolo. Şi cartofii, şi eu”. ,,Atîta drum, zic, n-aveai alte tîrguri mai aproape?”. „De ani de zile am locul meu aici. Plec de acasă, cu săptămînile, iar cînd marfa e pe sfîrşite, sun şi vine camionul”. Îi amintesc că, în vremuri ceva mai vechi, comuna lui era cunoscută în toată ţara. Preşedintele CAP-ului ajunsese pînă în Marea Adunare Naţională. Primise decoraţii, iar în zona aceea lucrurile chiar mergeau bine. Cotele realizate la hectar erau aproape de cele raportate la centru, lumea fiind mulţumită. „O fi fost, dar s-au schimbat toate. Şi oamenii, şi obiceiurile. Poate că io, Todoran Ion, la 62 de ani, am rămas la fel. Trag din greu, ca boul la jug, s-o scot la capăt. Nu mă întreba dacă mi-e greu, fiindcă îmi este. Mă spăl la robinet şi dorm pe saci, n-am ce face. Banul pe care-l cîştig e amar, însă nu e negru, ca Băsescu în cerul gurii, cînd minte şi aruncă România în necazuri, şi nici ca «protejata» lui, Elena Udrea. Chiar este de etnie rromă, cum zicea, despre ea, Mădălin Voicu, la televizor?”. ,,Nu ştiu, dom’le, şi eu aş vrea s-o văd dimineaţa, nespălată şi nevopsită. Atunci îi poţi mirosi culoarea cu adevărat. Dar vin alegerile, dă cu parafa pe numele ei, linge-i cazmaua şi fă-o preşedinte”. „Ea?! De cînd toată Moldova a fost trasă pe sfoară de Iliescu, după Revoluţie, m-am învăţat minte. Poate şi alţii, dar mi-e frică să nu fie prea tîrziu. Ne-au încălecat toţi. Şi UE, şi americanii. I-a chemat cineva pe-ăştia să ocupe România? Acum ne apără de ruşi, dar de ce n-au venit, după război, să ne scape de ei?! Dacă-mi dai voie matale, îţi spun una pe şleau: io, moldoveanul, rămîn Todoran Ion, îi dau dracului şi p-ăia, şi p-ăia. Toţi sînt numai pe luate!”. Vecinul de alături e mai rasat, se vede după ţoale. Şi marfa e alta: fructe extra, vin şi ţuică. Îl salut şi mă ia la rost: „Trebuie să vă arăt certificatul de producător?”. ,,N-ai nimerit-o! Deşi, după cum arăţi, mai, mai că-ţi lipseşte papionul”. „Dar ce-o-ţi vrea, fiecare după educaţie. 20 de ani am fost maistru la IMGB. Cînd m-au pus pe liber, într-o dimineaţă, în timp ce mă bărbieream, m-am privit în oglindă şi mi-am zis: «Prietene Stavarache… Ăsta-i nume de grec!». «Aiurea, sînt român get-beget». «Prietene Stavarache, n-ai încotro, e cazul să te întorci la origini». Am lăsat copiii în apartamentul din Militari şi m-am apucat de treabă la ţară, la Şoldanu de Călăraşi. Muncesc de-mi sar capacele, banul se cîştigă cu trudă şi n-are valoare…”. ,,După cum îţi merge gura, oi fi fost ceva cu partidul?”. „De nici un fel. Aş fi vrut casier, însă erau alţii mai hoţi ca mine. Fiindcă asta este gena Neamului Românesc: hoţia! Adaugă şi prostia de a se lăsa călcat în picioare şi trage linie: sîntem un popor fără genă istorică. Turmă. Turmă de nesimţiţi şi dobitoci. Să ai unul ca Vadim şi să-l votezi pe Iliescu, sau pe Matroz Vizichi… e poveste de Secţia a XV-a, la Psihiatria de la Spitalul Obregia. Nici Tăriceanu, nici Iohannis nu sînt mai breji. Oricum, între un grec corcit şi un neamţ de second-hand, eu şi ai mei tot în barca peremistă rămînem. Numai cînd mă gîndesc unde ar fi fost ţara asta cu Vadim preşedinte şi mă apucă furia!”.
(va urma)
ILIE COSTACHE

COMENTARII DE LA CITITORI