Restitusion, comision, presion, furculison… Arestasion-confiscasion, nexam?!

in Alte știri

MOTTO: Tiriplici pe care lumea nu putea să-i mai încapă,/ Au venit şi-n ţara noastră, de-au cerut pămînt şi apă.

 

O spun din capul locului, să fie clar: plagierea, uşor parodică, din marele Eminescu, nu se referă la micul prinţ. Nici întrebarea din titlu, vizînd o maladie ce tinde alarmant spre epidemie.

Iar acum, de la general, la particular. La micul, crăcănatul, băgăciosul, tupeistul, antipaticul şi vopsitul prinţ. Acum, da, e vorba despre Paulică de Românica. Că e mic şi crăcănat, nemoştenind nimic din semeţia regelui Mihai, se vede cu ochiul liber. La aproape un secol de viaţă, regele cel întors din drum de Ion Iliescu, monarhul făcut „trădător” de Traian Băsescu, încă arată mai falnic decît tripleta Iliescu-Băsescu-Românescu la un loc! Nici dinspre Carol al II-lea nu pare să fi dobîndit prinţişorul vreo genă, una mică şi veselă, dacă înţelegeţi încotro bat. Dar, mă rog, aici mergem pe prezumţia de nevinovăţie. Nu mai e problema noastră, ci a prinţesei Lia; dumneaei n-are decît să dea dezminţire şi o vom crede pe cuvînt, fără înscrisuri sau martori.

Băgăcios şi tupeist… Păi, ce vreţi mai mult tupeu decît atunci cînd pretinzi, vorba vine, aproape un sfert din România?! Sorin Roşca-Stănescu a declarat, în direct şi la ore de vîrf, că micul prinţ îl agasa cu vizitele la redacţia ziarului ZIUA. Motiv pentru care nici nu-l primea în birou, lăsîndu-l să aştepte minute în şir în parcare. Pe mine, ca ofiţer de presă al FRF, la mondialele din Franţa din 98, alde P&L m-au sufocat cu rugămintea de a le organiza o întîlnire cu tricolorii. Scria pe ei că vor să iasă în faţă. Cu toată dragostea, dar i-am cam uşuit. Cum aveam să o fac, la Budapesta, cu alt antipatic, un anume Raduly, parcă, primar pe undeva, prin Ţinutul Secuiesc… Tupeistul ăstălalt, ţinînd să intre în vestiarul nostru, după ce declarase, public, că ar da orice să cîştige Ungaria. I-am răspuns cu tot respectul: Nem sobot! Şi uşcheşte-te, repede, să nu ţi-o dau la bot!

Că îi zic antipatic vopsitului prinţ, luaţi-o numai ca pe un sentiment personal, dumneavoastră n-aveţi decît să-l simpatizaţi! Gusturile nu se discută – unora le place jazzul, altora prazzul. Iar cînd afirm că e vopsit, mă refer la păr, nu şi la calitatea lui monarhic-succesorală, nerecunoscută de normele dinastice în general, nici de regele Mihai, în special, ci doar la tribunal. Ştia unul din eroii lui nenea Iancu de ce tot striga La tribunal, birjar, la tribunal!… Ce-i drept, nu i-a precizat birjarului dacă vrea la tribunalul din Braşov. Despre care un distins avocat afirma, tot în direct şi la ore de vîrf, că e de departe cel mai blînd din ţară. Probabil s-o trage şi el din os domnesc; din Alexandru cel Bun, nu din Ioan Vodă cel Cumplit, ca alte Instanţe. Dar nici asta nu mai e problema noastră, ci una demnă de CSM. Dacă nu cumva de  procuratură!

Abia acum, la bătrîneţe, îmi dau seama că versurile celei de-a III-a Scrisori nu vizau vreun măreţ trecut istoric, precum îşi imagina mintea mea de copil, ele reprezentînd, de fapt, sinteza unui senzaţional roman de anticipaţie. Unul mai tare decît toate romanele lui Jules Verne la un loc! Dacă nu mă credeţi, vă propun o scurtă analiză pe text a versurilor imediat următoare:

Şi nu voi ca să mă laud, nici că voi să vă-nspăimînt,

Cum veniră, se făcură toţi o apă şi-un pămînt!

Băiet fiind, păduri cutreieram, şi mă culcam ades lîngă izvor. Nici cu gîndul negîndind că, într-o zi, pădurile şi izvoarele nu vor mai fi alte mele, ale tale, ale noastre, deci, pe stil vechi, ale tutulor oamenilor muncii veniţi în concediu plătit de Sindicat. Ci ale tiriplicilor! Pe vremea aceea, tălmăceam versurile 3-4 drept „duşmanii ţării făcuţi una cu pămîntul de bravii noştri oşteni”, şi mi se umfla pieptul de mîndrie patriotică! Azi înţeleg că, vorba lui Birlic în „2 lozuri”, e viceversa! Că ai noştri ca brazii  îi făcură pe tiriplicii lumii nu „o apă şi-un pămînt”, ci, pe bază de comision între 30 şi 80 %, cu foarte multe ape şi pămînturi! Cu păduri-uzine-privatizări-retrocedări-despăgubiri!

Susţinînd că regele Mihai e încă falnic, să nu mă suspectaţi că aş fi regalist. Eu, vorba lui Luigi Cazzavillan, fondatorul „Universului”, nu sînt Niţi cu ala, niţi cu ala, ajungînd la concluzia că sînt toţi o apă şi-un pămînt. Pentru mine, regalitatea românească, pe care o respect ca etapă istorică importantă, se va termina odată cu regele Mihai. Cu alte cuvinte, sufletul meu abia o mai acceptă pe principesa Margareta, nicidecum şi pe principele Dudă – ce să faci cu duda? Cel mult, viermi de mătase… Aşa stînd lucrurile, unde ar putea sufletul meu să-l aşeze pe „Prinţul Paul de România?” Poate în banca a patra, rîndul de la geam. Dar niţi acolo, locul fiind ocupat, pentru totdeauna, de prinţul unanim recunoscut şi iubit, Dan Spătaru. După cum tricoul cu nr. 10 al naţionalei de handbal îi va aparţine pentru totdeauna lui Gruia de România! Prinţ?… N-am să afirm, precum Neagu Djuvara la radio, că, în afara Casei Regale, oricine pretinde un asemenea rang e bolnav mintal! Dar sufixul – că nu nimeresc acum să-i zic altfel – de România? Înţeleg că bunul tribunal din Alexandria i l-a recunoscut, drept care prinţul şi l-a trecut cu grăbire în buletin. Nu cumva, însă, acest sufix tricolor ar trebui să primească, prin lege, o anume sacralitate, şi nu să rămînă la aprecierea cine ştie cărei judecătoare, despre care cine ştie ce mai aflăm mîine-poimîine? Că s-a mai întîmplat… Aşa, ne putem trezi că şi cerşetorul căsătorit recent cu suedeza aceea purisancă, avînd 6 copii, din indemnizaţia cărora vor trăi bine mersi… Că la ei indemnizaţia de copil e indemnizaţie, nu pantomimă! Deci şi băiatul acela brunet se va putea autointitula Băsel, Gigel sau Cordel de România! Sigur, însă, nevestei lui nu i se va aproba să-şi zică de Suedia. Nu i s-a aprobat lui Zlatan Ibrahimovici, darămite purisancei!

Ar mai fi un motiv pentru care n-am cum să-l simpatizez pe micul prinţ. Nici, să zic aşa, pe prinţesa Lia. Că, deh, şi ea-i prinţesă, boala luîndu-se prin contact princiar… Faptul că, deşi hălăduiesc amîndoi de 26 de ani pe aici, deşi îşi zic de România, abia leagă două vorbe pe româneşte! Vin studenţi de prin Gabon, comercianţi  din Pago-Pago, vin chinezi cu duiumul şi, toţi, într-un an, vorbesc Limba Română mai bine decît destui parlamentari! Numai prinţişorii de România o bălmăjesc pe presion, confusion, eu resussitat la lesin de sos al meu… Vodevil în toată regula, dar sub nivelul furculisionului coanei Chiriţa. Bine, măi, Paulică, fă Liuţo, că vă iau neaoş, dacă tot ţineţi morţiş să vă ziceţi de România, cine vă împiedica să luaţi nişte meditaţii de română? Bunăoară, de la doctorul Raed Arafat; nu de alta, dar să-l băgaţi în boale pe naşu’ Băsescu! Ori vă temeaţi că vă zice şi vouă ADIO? Nu făcea el una ca asta, că prea era miza mare…

Şi uite cum picarăm pe problemă! Concret (citez declaraţia televizată a doamnei Kövesi), pe cele 136 de milioane euro cu care ar fi fost păgubit Statul, prin retrocedările ilegale ţinînd de Paulică de Românica. Păi, dacă aşa stau lucrurile, cum de nici unul din cei implicaţi în această poveste urît mirositoare n-a fost băgat la zdup?! La revoluţie ne făceam că lucrăm, iar acum ne facem că-i condamnăm?! Drăguţa de Crinuţa lu’ Oltean, pentru mai puţin, s-a trezit vîrîtă într-o celulă mizeră, iar Paulică-Truică-Andronic, şi care-au mai acţionat pe-acolo, sînt „condamnaţi” la puşcăriile de catifea, din somptuoasele lor reşedinţe?! Pentru ei, numai retrocedările sînt domneşti, nu şi beciul?! „Lotul fotbaliştilor” zace în puşcării pentru sume totalizînd de vreo zece ori mai puţin decît în cazul prinţişorului… Apropo: am aflat că, la următorul meci, băieţii vor juca în aşezarea 1-4-3-3, formaţia probabilă fiind: Becali de Pipera – Borcea de Pantelimon, Ştefan di Pietrişica, Nicolae de Giurgiu, Copos dă Giuleşti – Meme de Ghencea, Neţoiu de Craiova – Capră de Ploieşti, Iancu de Timişoara, Walter de Cluj, Penescu de Piteşti. Fiind accidentaţi, Pădureanu de Bistriţa şi Adamescu de Galaţi nu vor evolua. Remarcaţi, vă rog, nici unul de România! Dar mai multe despre toţi aceştia, într-un viitor şi incendiar articol, ca să adopt şi eu stilul România TV.

Domnilor parlamentari, domnilor guvernanţi, stimată Justiţie, domnule preşedinte Iohannis, sînteţi siguri că vreţi să stîrpiţi corupţia? Aşa, cu puşcării de catifea?! Un alt distins avocat afirma că soluţia ar fi dublarea numărului de procurori. Frecţie la un picior de lemn, ca să mă exprim elegant. Dublaţi numărul anilor de puşcărie, nu procurorii! Şi aspriţi condiţiile de detenţie, nu le îmbunătăţiţi! Cît timp tîlharilor nu le va fi groază că-şi vor petrece ani buni din viaţă în nişte celule de coşmar şi că le vor fi confiscate absolut toate ciordelile, molima se va extinde. Străvechea înţelepciune de România ştie bine că numai şi numai Frica păzeşte bostănăria! Altminteri…

Altminteri, vă place – nu vă place, îi veţi da dreptate lui Tudor Chirilă. Artistul care, prin cîntecul-mesaj lansat zilele trecute (Eu nu mai am ţară, o declar pierdută… Tată, ce-ai făcut cu viaţa ta? Cu ţara mea?!…), devine un Vladimir Visoţki de România.

Chiriluţă, da! Prin acest cîntec, răbufnit din sufletul lui rebel, dar strigat, urlat cu disperare, pe sufletul oamenilor cu adevărat de România, îşi merită din plin sufixul!

SORIN SATMARI

COMENTARII DE LA CITITORI