Revine naţionalismul românesc? Cifre care te pun pe gînduri!

in Editorial

Motto: „Naţionalitatea şi limba sînt mai scumpe decît libertatea, căci libertatea pierdută se poate recîştiga, dar naţionalitatea niciodată”.  George Bariţiu

Sînt unul dintre cei care au crezut că, gata, s-a terminat, am fost ocupaţi de Occidentul consumerist, transformaţi într-o colonie, iar românii „operaţi de reflex”, vorba lui Mitică Dragomir. Marile demonstraţii de manipulare în massă vin în susţinerea acestei neîncrederi în trezire, la fel spiritul gregar dovedit cu diverse ocazii – de la manifestaţiile de aşa-zis doliu naţional după regele Mihai, pînă la spaţiile enorm-obsedante alocate unor actori, declaraţi invariabil „mari”, „geniali”… deşi, stînd strîmb, dar judecînd drept, totul e un mare circ!

Pe scurt, cînd nu mai aveam speranţe, iată că, spre surprinderea mea, date noi, obţinute ştiinţific, arată o schimbare majoră.

Marius Pieleanu a realizat o cercetare sociologică la comanda Antena 3 şi „Jurnalul Naţional“, două instituţii mass-media cu atitudine patriotică în mare măsură. Ei bine, rezultatele sînt de excepţie: pentru prima dată după mult timp, un naţionalist intră în top, avînd chiar potenţial de creştere mai însemnat decît al ocupantului primului loc, preşedintele Klaus Iohannis.

Este vorba de actorul şi scriitorul Dan Puric, unul dintre cei mai iubiţi maeştri ai scenei, dar şi un nou simbol al naţionalismului românesc. Conform sondajului, în Dan Puric au încredere 40% dintre români şi doar 33% nu au încredere – în timp ce în zona „nu pot aprecia“ există un potenţial de 25%. Cu alte cuvinte, dacă aplicăm procentul încredere/neîncredere la doar 50% din această rezervă, Puric trece de primul clasat, Klaus Iohannis, care are 47% încredere, 43 nu au încredere (deci încă stă bine!), dar „rezerva” sa este de doar 9 procente. În plus, Dan Puric este un monarhist declarat, deci numărul în creştere al celor care simpatizează monarhia s-ar putea constitui într-un avantaj decisiv pentru apreciatul om de cultură.

Din punct de vedere „vadimist”, este de subliniat că naţionalismul lui Puric se diferenţiază de excesele unor personaje care încearcă să adopte această ideologie, preluînd fără autorizaţie morală moştenirea lăsată de Vadim; din acest unghi de vedere, Puric este un exponent al naţionalismului cult, al tradiţionalismului, dar şi un promotor al bunei înţelegeri internaţionale, mai ales cu zona estului. De aici apare şi supărarea „Statului paralel” pe Dan Puric, manifestată prin atacurile presei-satelit, dar şi prin expunerea tendenţioasă, deformată a unor date scoase din arhivele serviciilor.

Explicaţia susţinerii lui Puric constă tocmai în puritatea mesajului naţional-tradiţionalist, asociată şi cu mesajul de pace şi bună înţelegere, o idee care, în ultimii 15 ani, a fost înlocuită cu diverse „ameninţări externe“, pe primul loc fiind plasată Rusia, idee afirmată direct sau indusă. Românii s-au convins de falsul acestor „ameninţări“, precum şi de adevăratul scop al manipulării – plata unor sume uriaşe către industria americană de război şi ocuparea României de trupe americane, plasarea de baze SUA, creatoare de conflicte care nu au legătură cu interesele României. Este capabil buzoianul Puric să ducă la capăt cvasi-imposibila sarcină a renaşterii naţionalismului? Auspiciile nu sînt rele, mai rămîne de făcut… cel mai greu pas: înţelegerea între români, renunţarea la orgoliile celor care se declară partizanii aceluiaşi spirit naţionalist!

Respectivul sondaj relevă o altă creştere importantă, a unui tînăr om politic ce s-a manifestat ca un opozant al tendinţelor hegemonice occidentale (mai ales americane), cu accente patriotice bine definite, dar şi cu o prestaţie intelectuală apreciabilă. Liviu Pleşoianu scrie bine, cu nerv, are un discurs din care se vede că a citit –, iar toate acestea, plus curajul şi determinarea, l-au făcut să-l egaleze în preferinţe pe însuşi liderul PSD, Liviu Dragnea. Dar, ca în cazul lui Dan Puric, Pleşoianu are o rezervă mare de potenţiali susţinători – atît dintre cei 39% care „nu pot aprecia“, cît şi de la cei care nu aveau încredere la vremea realizării cercetării – adică finalul mandatului Tudose.

Liviu Pleşoianu are o dinamică specială, deosebită de a restului liderilor PSD, fapt pentru care este privit cu simpatie şi speranţă, dar nu ca o certitudine, deocamdată. PSD este un partid al „greilor“, „baronii“ sînt cei cotaţi cu încredere de pesedişti, iar tinereţea şi aplombul deputatului ies din paradigma simpatizantului PSD, acesta deocamdată. Ce atuuri are Liviu Pleşoianu? Dinamismul şi inteligenţa expunerii îl plasează pe Liviu Pleşoianu pe urmele lui Dan Puric, în zona unei dorinţe a generaţiilor educate în perioada ceauşistă de a avea un preşedinte intelectual, cu o prestaţie superioară. Umbra lui Băsescu, cu primitivismul şi sărăcia exprimării sale, planează şi asupra lui Iohannis, în ciuda unei prestanţe superioare şi a unor performanţe de invidiat la limba engleză. Pleşoianu surprinde, mai ales pe apropiaţi, printr-un spirit de sacrificiu în folosul echipei, al familiei sale politice; este primul care iese în bătăliile politice, manifestă în stradă, în chiar faţa temutei Laura Kövesi, o atacă pe aceasta la Bruxelles, se duce peste Iohannis la Cotroceni -, iar toate astea într-o formulă educată, superioară ca limbaj şi prestaţie. De precizat că Pleşoianu, spre fundamentală deosebire de Puric, nu este monarhist, ci republican. În schimb, Pleşoianu, ca şi Puric, nu sînt anti-europeni; dimpotrivă, fac parte dintre românii care vor binele Europei, dar pentru asta îi arată că a ales calea greşită, că se rătăceşte. Pleşoianu, ca şi Puric, sînt exponenţii unei Românii demne, de anvergură internaţională – o Românie care caută relaţii bune şi profitabile, nu „ameninţări“, caută parteneriate reale, nu „strategice“, în care ţara noastră să fie doar plătitoare şi supusă intereselor altora. O atitudine pe care lumea nu a mai cunoscut-o de la Corneliu Vadim Tudor încoace.

Nu în ultimul rînd, atît Pleşoianu, cît şi Puric, sînt descrişi de propaganda Sistemului ca fiind „oamenii ruşilor“. Este de precizat aici că românii au început să înţeleagă ce este cu această acuzaţie mincinoasă care se aplică acelora care nu se supun sistemului! Primo – românii care resping colonizarea, diktatele străine de interesele naţionale, distrugerea valorilor tradiţionale, introducerea perversiunilor şi imoralităţii ca noi concepte ale societăţii, ei bine, aceşti români trebuie distruşi ca imagine şi acuzaţi că sînt în slujba „marii şi veşnicei ameninţări, Rusia“! În al doilea rînd, din ce în ce mai mulţi români îşi dau seama de falsul „ameninţării ruse“, care de ani de zile bîntuie ca o fantomă România-ţară-NATO – şi ia, deloc fantomatic, din buzunarele statului român, pentru a umple seifurile superbogaţilor „parteneri“.

Acestea sînt cîteva din motivele pentru care dinamica viitorului apropiat, relevată de cercetarea sociologică menţionată propune, pentru viitorul apropiat, un meci electoral ceva mai inteligent şi onorabil — fapt pe care încep să-l dorească, iată, tot mai mulţi români – deci şansele unor reuşite naţionaliste intelectuale cresc. Sau, pe scurt, Dumnezeu nu uită România, în ciuda strădaniilor nefaste, de prea multe ori, din afară şi chiar dinăuntru.

DRAGOŞ DUMITRIU

 

 

COMENTARII DE LA CITITORI