Revizionismul ungar – un monstruos angrenaj destabilizator în Europa (3)

in Pe meridianele lumii

Dezintegrarea monarhiei austro-ungare a condus, desigur, şi la sfîrşitul dominaţiei Ungariei asupra popoarelor supuse, fără voia lor, între graniţele regatului maghiar, denumit „stat naţional“! Fiindcă şi Ungaria, la rîndul ei, „nu a fost decît un conglomerat artificial de neamuri diferite şi, în unele cazuri, ostile“. Procesul de descompunere al Ungariei, ca şi cel al Imperiului Habsburgic, a început înainte de debutul lucrărilor Conferinţei de Pace de la Paris, prin voinţa popoarelor. Acest proces nu a putut fi acceptat cu nici un preţ de grofii şi baronii unguri. Ei s-au opus cu toate puterile şi prin toate mijloacele pierderii privilegiilor, motiv pentru care au pus la cale cele mai oribile crime şi pogromuri asupra românilor, sîrbilor, croaţilor, slovenilor, slovacilor şi polonezilor. De aceea, imediat după semnarea Tratatului de Pace cu Ungaria, la Trianon, în 4 iunie 1920, s-a pus în mişcare angrenajul uriaş al reacţiunii ungureşti, prin „martirajul revanşard“, pentru anularea „nedreptăţii istorice“ făcută Ungariei. Întreaga aristocraţie ungară şi-a exprimat voinţa de a lupta „pînă la ultima suflare“ pentru ca prevederile Tratatului să nu devină niciodată o realitate. Deviza lansată de Parlamentul din Budapesta: „Nem, nem, soha“! („Nu, nu, niciodată“) a devenit deviza simbolică a revizionismului unguresc, un fel de catehism revizionist. Era, astfel, spulberată dorinţa exprimată la Conferinţa de Pace de la Paris, anume că „Ungaria viitoare va fi în Europa un element de stabilitate şi pace“. Nici nu putea fi vorba de stabilitate şi pace, din moment ce revizioniştii unguri au început o aprigă campanie pentru reînvierea Ungariei „milenare“: „Pretindem hotarele noastre milenare, pretindem munţii ce au încojurat patria ungară! Vom muri, dacă va trebui, dar nu vom avea linişte pînă cînd nu vom recîştiga ţara“! Aristocraţia ungară, generaţiile de politicieni care s-au perindat pe la Budapesta, din 1920 şi pînă astăzi, au reuşit, cu dibăcie, să infiltreze în sufletul poporului ungar ideea că Ungaria nu poate exista fără redobîndirea vechilor hotare, instigînd astfel la ură împotriva popoarelor vecine, care le-au „furat“ ţara. Aceasta nu a încetat nici o clipă, din 1920, şi pînă în prezent.

(va urma)
Ilie Şandru

COMENTARII DE LA CITITORI