Revolta ortodoxă 2015

in Lecturi la lumina ceaiului

 

Rusia, după marea vînzare din anii ’90, se ridică, sub Vladimir Putin, din genunchi, nu mai acceptă o singură supraputere şi e în război cu „Vestul fascist“. Grecia premierului Alexis Tsipras şi-a recîştigat demnitatea, refuză colaborarea cu FMI, BCE, CE şi cere despăgubiri de război Germaniei. Premierul Victor Ponta nu semnează Acordul cu FMI. Revolta ortodoxă e firească. După imensul eşec din 1989, cînd lumea aştepta refacerea unităţii creştine, a urmat o perioadă de lehamite şi de promovare, fără tragere de inimă, a unităţii tehnico-economice mondialiste, fără Dumnezeu: modernizare (laică) fără occidentalizare (religioasă). Ăsta e mărul discordiei, ne asigură Vladimir Putin, nu Ucraina. Occidentalii, azi, prizonierii unui laicism arogant, ai unei imagini deformate a islamului şi a creştinismului sînt, şi ei, în derută, aşa că greco-pravoslavnicii profită de lipsa de unitate din lagărul catolicilor şi protestanţilor, adică al catolicilor care au trecut prin Reformă. Ei cîştigă timp pînă la Marele şi Sfîntul Sinod Panortodox de la Constantinopol, 2016.

La începutul anilor ’60, după ridicarea, de către Patriarhul grec şi de către Papă, a anatemei reciproce, urma să aibă loc un Sinod Panortodox (ultimul a fost în anul 787), concomitent cu al doilea Conciliu de la Vatican. Sinodul nu s-a mai ţinut, din cauza Lagărului comunist, în timp ce amintitul Conciliu a pus bazele destinderii, sfîrşitului războiului rece şi ale unităţii creştine. Ce vor greco-pravoslavnicii? Un Imperiu, de la Moscova la Muntenegru (…Dughin), o Uniune Eurasiatică, un URSS fără Karl Marx şi izolarea, discriminarea Cortinei de Fier, dar care, oricum, ar genera, ŕ la longue, aceleaşi probleme economice şi sociale care au dus la prăbuşirea Lagărului moscovit. Vezi dictatura de dezvoltare, panortodoxie, panslavism.

Occidentalii s-au luptat mereu pentru refacerea unităţii creştine şi salvarea creştinismului oriental, ameninţat de Islam, cu sabia, cruciaţii, cu buna înţelegere a egalilor, la Conciliul de la Florenţa, 1437 (vezi Biserica unită cu Roma, din Ardeal), mai recent, cu generozitatea de la Conciliul Vatican II. Creştinismul respiră cu 2 plămîni. Tensiunile, urmare a lipsei de unitate creştină, au dus la deformări grave şi în Vest: ateism, modernism, materialism, naţionalism, fascism, socialism, naţional-socialism, consumerism. De aceea sînt aşteptări la fel de mari de la Sinodul Panortodox atît în Vest, cît şi în Est. Mai mult decît atît, dar civilizaţia creştină este model pentru întreaga lume. Un mileniu de adversitate a creat, însă, un întreg catalog de prejudecăţi reciproce. În aceste zile de criză, din Ucraina pînă în Grecia, ele reapar, precum ciupercile după ploaie. Deja simpatia şi respectul pentru ortodocşi, din anul 1989, sînt pe cale de dispariţie, iar greco-ortodocşii, cetăţeni de categoria a II-a, se văd, din nou, ameninţaţi de fantome fasciste. Cum s-a ajuns aici? Imediat după Marea Schismă, în Secolele XI-XIII, Revoluţia papală a pus bazele civilizaţiei occidentale actuale, prin sanctificarea raţiunii: ratio, ştiinţa şi şcoala, de la greci; dreptul, individualitatea şi proprietatea privată, de la romani; ambele puse, apoi, în slujba escatologiei şi eticii Bibliei. Sinteză străină ortodoxiei. (H.J. Berman; P. Nero)

Occidentalii Îl preamăresc pe Creator prin muncă (după protestanţi, condiţia mîntuirii) şi perfecţionarea condiţiilor de trai, dar ortodocşii cred că, astfel, El este mai degrabă trecut cu vederea şi trădat. Primii se uită de sus la mizeria materială din Est, iar ortodocşii cred în superioritatea lor duhovnicească şi sobornicească. (F. Dostoievski; A. Soljeniţîn)

După eşecul modernizării ţariste, proces început de ţarul Petru I, în Secolul XX, ortodoxo-comuniştii sperau că, imitînd revoluţia industrială, cu ajutorul unei dictaturi de dezvoltare, vor ajunge din urmă şi chiar vor depăşi Occidentul. Eludînd, însă, Revoluţia papală, dialogul, unitatea cu Roma, totul s-a năruit, iar azi, ortodocşii Putin, Tzipras, Ponta sînt dezorientaţi.

Ce-i de făcut? Lumea aşteaptă ca Sinodul Panortodox să depăşească dezorientarea şi revolta actuală, prin refacerea unităţii, fără de care civilizaţia creştină, fractura dintre Est şi Vest, generează conflicte binecunoscute, de la Marea Schismă la războiul rece. Vezi criza de astăzi din Ucraina, Moldova, România şi Grecia.

Istoria, fireşte, nu se repetă; nimeni nu mai vrea un război, mai ales unul între creştini, sau o imitare superficială a Vestului, o modernizare fără occidentalizare, ca aceea de după anul revoluţionar 1989. Dorinţa de refacere a unităţii creştine, în era globalizării fără graniţe, niciodată nu a fost mai puternică.

Sîntem, oare, martorii debutului unei noi ere istorice?

Prof. dr. Viorel Roman,

Consilier academic la Universitatea din Bremen

COMENTARII DE LA CITITORI