#rezistenţii versus România

in Polemici, controverse

Motto: „Am să mă lupt pînă la ultima picătură de sînge pentru ca tu să ai dreptul să nu fii de acord cu mine”.

(Ion Raţiu)

De mai bine de un an, poate doi, sîntem asaltaţi de către o masă de protestatari, care îşi spune că rezistă la orice, numai ca ei să lupte pentru drepturile românilor. Sau poate doar o parte din drepturile românilor, sau poate doar pentru o mică parte din români, încă nu ne este clar. Cert este că ei există, ei sînt tineri, rar am văzut printre ei vreunul ceva mai sus ca vîrstă, şi auputer ea de a lupta. Bravo lor! Sîntem mulţumiţi şi fericiţi că în România celor care se tot plîng că este greu, că este corupţie, că nu este deloc bine, că prosperitatea nu este bine distribuită pe orizontală, există oameni care luptă pentru ea, pentru România. Ei vin şi ne mitraliază cu mesaje: dacă ne pasă, să ieşim din case, corupţia ucide – cred că eu mă aflu printre cei care au folosit printre primii acest termen, dacă nu mă înşel – PSD-ul este „naşpa”, iar Iohannis e „cool”, Laura este „the best”, iar restul sînt rataţi. În mare, cam au dreptate. Este adevărat, premierul de acum, dar şi şeful PSD, sînt deplorabili pe toate nivelurile. Nu cred că România a avut pînă acum o formă de guvernare mai… discutabilă. Pe de altă parte, au dreptate în mare şi cu cel care priveşte tăcut România din dealul Cotrocenilor, sau, după caz, de la Sibiu. Este destul de prezentabil, are acceptul şi bunăvoinţa cancelariilor occidentale. Laura Kövesi, la fel. Este bine privită în străinătate, este decorată de către ambasadele străine, este bine văzută de către SUA, deci numai de bine. Privind aşa, de departe, ce vor ei să facă, şi anume să îndepărteze PSD de la putere, prin mijloace neconstituţionale, gen Maidan, pare de înţeles. Conceptul de democraţie în România, oricum nu prea a prins. Încă din ’90, democraţia la noi a fost pusă în fruntea luptei, ca un paravan, dar totul s-a desfăşurat în realitate la umbra bastoanelor, într-o primă fază, ca acum să fie umbrită total de blazarea celor care trebuiau să îşi exercite dreptul democratic de a vota, şi a activităţii acerbe a celor care lucrează în Sistem, a bugetarilor şi a funcţionarilor publici, care sînt cam singurii care votează. Să revenim, aşadar, şi să validăm activitatea acestor oameni de bine, pentru că nu mă îndoiesc de bunele lor intenţii, care vor să demonstreze ceva ce se ştie de mult, şi anume că democraţia este cam pe făraş în România. Pe de o parte, dacă e să fim realişti, PSD-ul conduce acum în Parlament prin acceptul unei majorităţi dintr-o minoritate. Aşa este un prim punct de plecare în demersul prodemocratic al unor idealişti care încă mai cred că mămăliga explodează. Pe de altă parte, a schimba un guvern doar cu mişcările de stradă ale unei minorităţi, chiar dacă măsoară ea peste 100.000 de participanţi, la fel nu este democratic, pentru că ei nu reprezintă o majoritate a unei majorităţi, aşa cum jocul democratic real o cere. Pînă una, alta, cam asta e realitatea. PSD este majoritar şi a făcut guvernul avînd majoritatea voturilor unei minorităţi, pentru că la alegerile din 2016 s-a prezentat la vot mai puţin de jumătate din populaţia cu drept de vot a României. Pe de altă parte, cei care manifestează în stradă, susţinuţi atît la nivel declarativ, dar şi fizic, de către PNL şi alte partide „de dreapta” în nici un caz nu reprezintă o majoritate, aşa că nici ei nu sînt pe deplin îndreptăţiţi cînd zic că Guvernul trebuie să plece. Mă rog, au voie să zică, dar nu să-i dea jos cu forţa, aşa cum a fost la Kiev. Care este soluţia atunci?

Dreptul de a manifesta este temelia democraţiei. Dreptul de a ne exprima liber împotriva celor care ne conduc este un drept al fiecărui cetăţean al României. Nu putem să nu încurajăm astfel de manifestări. Chiar dacă nu sîntem de acord cu ce spun cei din piaţă, fie că sînt de partea Puterii, fie că sînt de partea Opoziţiei, ei au acest drept de a lupta non violent pentru dreptul lor la exprimare. Este un drept pe care l-am obţinut în urmă cu foarte mulţi ani, şi recăpătat în 1989.

Chiar dacă pe mine mă deranjează că ei, rezistenţii, nu se luptă cu aceeaşi motivaţie pentru ca România să aibă autostrăzi, pentru un sistem de învăţămînt performant, pentru o justiţie cu adevărat oarbă, pentru ca pădurile să nu mai fie tăiate cu aşa furie, pentru ca populaţia să fie cu adevărat sănătoasă, pentru ca politicienii să fie închişi toţi dacă au furat, şi nu doar cei care nu convin, cred cu tărie că acest mod de manifestare trebuie să fie păstrat, optimizat şi poate chiar pus în slujba României. Acum, ce fac cei din Piaţă este doar o formă partizană de protest, nu este în totalitate pentru România. Chiar dacă mesajele lor online par să fie extrem de oneste, ce vor ei de fapt este, cum am spus, subiectiv şi limitat, în folosul unei clase politice adverse celei care guvernează acum ţara. Cu toate acestea, ce se întîmplă este bine. Nu avem voie, noi, ca naţiune, să adormim la loc şi să lăsăm ca toţi cei de la putere să uite că sînt acolo şi pentru România, nu numai pentru ei.

În ciuda criticilor şi a mesajelor pompoase, în ciuda faptului că nu rezonează întru totul cu interesele românilor, ce fac #rezistenţii este un exerciţiu pe care toţi cei care vor să lupte pentru România trebuie să şi-l însuşească. Fie că sînt din Bucureşti, fie că sînt de aiurea, toţi au dreptul, poate chiar obligaţia, să apere interesele acestei naţiuni, dacă împrejurările o cer. Românii trebuie să înţeleagă că dacă ei nu îşi apără interesele, nimeni nu o va face. Iată de ce, în ciuda faptului că ei nu sînt perfecţi, lupta lor, a rezistenţilor, este totuşi un factor pozitiv al societăţii româneşti. Ei ţin aprins spiritul activ al actualei generaţii, spirit care, poate în cîţiva ani, cînd ei vor fi ceva mai maturi, se va dezvolta şi va aduce în Piaţa Victoriei milioane de oameni care vor cere ca România să prospere, românii să fie bogaţi, sănătoşi, educaţi, cu autostrăzi şi cu păduri, aşa cum nu se întîmplă acum.

 

Tano

 

Alecu era spion

COMENTARII DE LA CITITORI