Robotul slab de minte Klaus Iohannis îşi plăteşte datoria faţă de şovinii unguri

in Lecturi la lumina ceaiului

Peste 150 de persoane au intonat Imnul Ungariei

în faţa Prefecturii Covasna, în semn de protest

 

Peste 150 de persoane au intonat, luni după-amiază, 15 decembrie, Imnul Ungariei, în faţa Prefecturii Covasna, în semn de protest faţă de amenda de 5.000 de lei dată de instituţie Partidului Civic Maghiar (PCM), pentru intonarea aceluiaşi imn la Ziua solidarităţii naţionale a maghiarilor, din 4 iunie.

La iniţiativa PCM, peste 150 de persoane s-au adunat, luni, cu drapelul Ungariei şi cu steaguri secuieşti, în faţa Prefecturii Covasna, unde au cîntat Imnul Ungariei de mai multe ori, au citit pasaje din Biblie şi au spus rugăciuni. „Ne-a ajuns cuţitul la os. Este o jignire către comunitatea maghiară, către naţiunea maghiară făcută de prefectul judeţului Covasna, cel care a zis că vrea prietenie între popoare la vremea cînd s-a angajat să ocupe această funcţie“.

„Să nu putem intona imnul naţional, care este şi un cîntec religios, să nu-l putem cînta în Ziua maghiarilor de pretutindeni, Ziua unităţii naţionale, cînd peste tot în lume maghiarimea cîntă acest imn, noi să nu avem dreptul, eu zic că este o jignire“, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc, Gazda Zoltán. El a adăugat că acţiunile de protest vor continua şi în zilele următoare şi că, între timp, au fost demarate procedurile de contestare a sancţiunii date de Prefectura Covasna. La acţiune au fost prezenţi membrii tuturor partidelor maghiare, inclusiv liderul UDMR Covasna, Tamás Sándor, care a spus că se va implica activ în organizarea protestelor din zilele următoare. „Vă anunţ că, de mîine (marţi, 16 decembrie – n.r.), UDMR este alături de PCM în ceea ce înseamnă organizarea acestui eveniment. Intenţia noastră este ca în fiecare zi să fim cît mai mulţi, iar vineri, 19 decembrie, să fim foarte mulţi aici în faţa Prefecturii. Eu sînt mîndru că sînt secui, că sînt maghiar, sînt mîndru de imnul nostru maghiar, aşa cum şi românii sînt mîndri de Imnul Naţiunii Române. Cred că acesta este punctul zero, şi acesta s-a rupt la guvernanţii de la Bucureşti. E treaba lor din ce cauză, însă simt şi pot să afirm că este o răfuială politică venită din partea Bucureştilor, pentru că secuii au votat cum au votat la turul II al alegerilor prezidenţiale, şi pentru că UDMR a ieşit de la guvernare, iar deja a doua zi s-a rupt aţa“, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele UDMR Covasna, Tamás Sándor. La rîndul său, prefectul de Covasna, Marius Popică, a declarat, într-o Conferinţă de Presă, că amenda nu a fost dată pentru intonarea Imnului Ungariei la manifestarea din 4 iunie, ci pentru că nu a fost intonat şi Imnul României. „Prefectura nu a interzis şi nu va interzice niciodată intonarea vreunui imn. Aici vorbim strict de o amendă dată organizatorilor pentru faptul că nu s-a intonat şi Imnul României, aşa cum ar fi fost normal. Imnul Ungariei, sau al altui stat poate fi cîntat oricum şi oriunde, însă, dacă este intonat într-un cadru organizat, la evenimente festive, trebuie să fie urmat de Imnul României, ca semn de respect faţă de imnul ţării respective. Trăim într-un stat de drept, oamenii se pot manifesta cum doresc, dar să respecte simbolurile statului de drept“, a declarat Popică. În urmă cu cîteva zile, Partidul Civic Maghiar (PCM) Covasna a fost amendat de Prefectură cu 5.000 de lei pentru intonarea Imnului Ungariei la o manifestare publică organizată, la 4 iunie, în Municipiul Sfîntu Gheorghe, cu prilejul Zilei solidarităţii naţionale a maghiarilor şi comemorării Tratatului de la Trianon. Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, că i-a semnalat premierului Victor Ponta problemele legate de „dorinţa“ prefectului de Covasna de „a se război“ cu simboluri maghiare, „imn, steaguri“, arătînd că ele „pot fi rezolvate foarte uşor, pînă cînd ajung lista Guvernului şi structura“ în Parlament. Luni, Kelemen Hunor a declarat că a vorbit cu premierul Ponta despre situaţia de la Covasna, creată de prefect, şi a arătat că acest lucru a dus la schimbarea poziţiei iniţiale a Uniunii de a vota Guvernul Ponta 4, urmînd ca o decizie să fie luată în grupurile parlamentare.

COMENTARII DE LA CITITORI