Români, păstraţi-l pe Tribun în inimile voastre aşa cum l-aţi cunoscut

in Tabletă de scriitor

Comeliu Vadim Tudor s-a născut la 28 noiembrie 1949. Dacă era în viaţă, ar fi împlinit 66 de ani, iar românii patrioţi i-ar fi adus omagiile lor cu această ocazie şi l-ar fi felicitat, aşa cum au făcut-o de fiecare dată, urîndu-i tradiţionalul „La Mulţi Ani!”. Tribunul ar fi fost sărbătorit de toţi cei care l-au apreciat pentru curajul cu care s-a împotrivit minciunilor lansate de politicieni şi fărădelegilor tuturor acelora care au jefuit ca în codru bunurile Poporului Român. Tribunul ar fi fost sărbătorit, în mod aparte, de familia sa, de membrii de partid şi de cei din anturajul său, oameni care i-au fost mereu aproape şi l-au respectat. Din păcate, a plecat prea devreme dintre noi pe drumul neîntoarcerii. Niciodată nu vom înţelege cum de a fost posibil ca acest munte de om să fie doborît aşa de repede de aripa necruţătoare a morţii. Nu vom înţelege cum de l-au chemat ai săi în ceruri, cînd, aici, pe pămînt, mai avea multe lucruri de realizat, în beneficiul poporului său, pe care l-a iubit cum numai oamenii adevăraţi, oneşti, devotaţi idealului lor, de mari patrioţi, ştiu să o facă. Vadim Tudor s-a stins ca o lumînare şi a lăsat în sufletul românilor multă jale. Numele său va străluci atîta vreme cît va dăinui Neamul Românesc pe acest pămînt. Au trecut aproape 26 de ani de aşa-zis capitalism, care a săpat răni adînci în fiinţa acestei ţări, spre huzurul şi bunăstarea clasei politice, a oamenilor pe care alegătorii i-au trimis să le reprezinte intersele şi care, din păcate, au demonstrat că puţin le pasă de încrederea ce le-a fost acordată… Vedem cu toţii cum şi-au onorat promisiunile făcute în campaniile electorale, cu cîtă neruşinare au păcălit aşteptările celor care i-au votat.

Acum, românii, cu lacrimi în ochi, vin la mormîntul Tribunului să-i aducă flori şi lumînări, să-i aducă piosul lor omagiu şi să se roage pentru el. Ei nu-l vor uita vreodată, pentru că el, Corneliu Vadim Tudor, a făcut prea multe lucruri bune pentru ţara sa. A ţinut vie flacăra patriotismului, însufleţind, prin vocea şi scrierile sale, dragostea pentru Tricolor şi pentru România. Corneliu Vadim Tudor nu a trăit pentru sine, ci pentru brazda de pămînt în care dorm străbunii şi în care şi-a găsit, şi el, locul pentru odihna veşnică.

E noiembrie… Prea tristă lună pentru noi: frunzele pomilor sînt în doliu, iar cerul toamnei plînge cu ciorchini de lacrimi… Pruncul ce se năştea în urmă cu 66 de ani avea să devină un nume falnic, o pagină de istorie a României moderne. Dumnezeu să-l ierte, iar noi, cei care l-am preţuit în timpul vieţii, avem datoria morală să-i cinstim memoria aşa cum se cuvine unui adevărat voievod al acestor plaiuri, pentru care s-a luptat pînă la jertfa supremă.

Români, păstraţi-1 pe Tribun în inimile voastre aşa cum l-aţi cunoscut, iar clopotele să bată în toate bisericile şi mînăstirile, pentru pomenirea numelui său de mare OM, cu credinţă nestrămutată în Dumnezeu.

ION MACHIDON,

Preşedintele Cenaclului „Amug sentimental”

COMENTARII DE LA CITITORI