România apărată – sau despre fata care plăteşte pentru a fi abuzată

in Editorial

Motto:  „Cînd cineva vă spune că vă puteţi ridica altfel decît prin cultură, muncă şi economie, ocoliţi-l”.

Benjamin Franklin

Pe scurt, aş putea spune despre contractul pentru sistemul „Patriot” că e plin de cinism şi încheiat în cel mai păgubos mod pentru noi, deoarece ignorăm din nou sistemul avantajos utilizat în achiziţii de aceste gen, „offset-ul militar”, şi plătim cu banii jos, ca ăi mai bogaţi din lume, de exemplu Arabia Saudită.

Anunţată triumfal, aprobarea Departamentului de Stat, transmisă printr-un comunicat, se referă la vînzarea către România a sistemelor militare ,,Patriot”, destinate aparării antiaeriene. Tranzacţia este estimată la o sumă colosală, de 3,9 miliarde de dolari, deci ceva mai mare decît valoarea iniţială, de circa 3,5 miliarde şi, desigur, este doar o estimare. În comunicat se menţionează că The Defense Security Cooperation Agency (Agenţia de cooperare în domeniul securităţii militare) a furnizat certificarea necesară, notificînd şi Congresul SUA în legătură cu această „posibilă tranzacţie”.

Pe lista celor achiziţionate prin această tranzacţie se regăsesc, printre altele, 7 sisteme Patriot, 7 seturi radar AN/MPQ-65, 28 de staţii de lansare M903, 56 de rachete ghidate Patriot MIM-104E TBM (GEM-T), 168 de rachete Patriot PAC-3 Missile Segment Enhancement (MSE) şi alte dotări. Lista mai cuprinde echipament de comunicaţii, echipamente şi dotări pentru testări, auxiliare, generatoare, piese de rezervă, documentaţie etc. – în total ajungîndu-se la suma de 3,9 miliarde USD. În acest cost sînt incluse şi stagii de pregătire pentru personalul care va deservi modernul sistem de apărare. Imediat, oficialii au anunţat că sîntem ,,în clubul select” al celor care posedă rachete ,,Patriot”, o mîndrie specifică oricărui chelbos care poartă tichia de mărgăritar. Hai să mai menţionăm că echipamentele vor fi livrate de celebrii coloşi de producţie militară Raytheon Corporation şi Lockheed-Martin, care au avut grijă să includă în contract o precizare de maximă importanţă: nu există ,,offset agreements” cunoscute cu privire la această tranzacţie – cu alte cuvinte, spre deosebire de alte state care cumpără la asemenea sume uriaşe prin intermediul ,,offset-ului militar”, România ia cu banii jos, un aspect condamnat de multe ori în trecut de politicieni şi analişti, chiar de cei care sînt actualmente la putere sau în opoziţie. Dar, astăzi, nimeni dintre ei nu a mai ridicat această problemă. De ce? Pentru că toată lumea înţelege că nu e vorba de nici un sistem de apărare, fiindcă „pericolul” rus e o poveste – ci e vorba de un tribut, un haraci, dat Înaltei (şi înstelatei) Porţi de la Washington. Prin comparaţie, să spunem doar că mult discutatul tezaur de la Moscova, cele 93,4 tone de aur bancar, ar fi azi echivalentul a cca. 3 miliarde de dolari. Practic, pe lîngă această ,,cumpărătură”, România plăteşte NATO (adică SUA) în ficare an peste 1,5 miliarde de dolari; calculul e simplu – din cei 2% din PIB, adică peste 3,5 miliarde de dolari, scoatem necesarul armatei, cca. 2 miliarde USD, şi rămîn cei 1,5 miliarde. Ceea ce înseamnă că, la fiecare doi ani, România plăteşte SUA mai mult decît echivalentul tezaurului de la Moscova. Diferenţa este că, în ciuda poveştii, acela nici măcar nu era aurul statului romîn, ci al BNR, bancă 100% privată la acea vreme – pe cînd banii pentru NATO sînt 100% ai statului romîn, adică sînt bani de dezvoltare şi investiţii, sănătate şi educaţie etc. Faceţi socoteala că un spital judeţean costă cam 50 de milioane de dolari, şi vedeţi cam cu cîte spitale NU ne apărăm noi contra bolii. Dar, există un remediu – farmaciile, care cresc şi se înmulţesc pe măsură ce buzunarul tot slăbeşte.

Revenind la contractul cu americanii. Am vorbit de offset-ul militar; pe scurt, acesta presupune achiziţia, în paralel cu investiţii ale ţării furnizoare, care să ducă, în final, la acoperirea valorilor din serviciile şi venitul rezultat. Acum, ca şi în cazul tuturor achiziţiilor făcute de România după 1989, ţara noastră a plătit în cel mai dezavantajos mod. De aceea americanii au ţinut să specifice faptul că nu s-a discutat despre nici un offset în acest caz. Poate că de aceea s-a supărat Liviu Dragnea cînd şeful Statului Major General s-a apucat să vorbească de capul lui despre această achiziţie, trecînd peste Guvern, cel care, de fapt, realizează această tranzacţie şi discută condiţiile. Dar, ascultaţi cum sună un paragraf absolut superb din contract: ,,Această vînzare va întări obiectivele politicii externe şi securităţii naţionale ale SUA”, se spune în comunicat, care precizează abia în partea a doua a frazei ,,ajutînd la îmbunătăţirea apărării unui aliat NATO”. Cu alte cuvinte, pe banii românilor, americanii recunosc oarecum cinic că realizează ,,obiectivele politicii externe şi securităţii naţionale” şi, abia după, apărarea plătitorului. Tot cinică pare şi afirmaţia următoare: ,,Vînzarea sistemului Patriot va sprijini nevoile României de autoapărare şi va întări obiectivele de apărare ale NATO”. Este ciudat, fiindcă ştiam că în NATO există apărare colectivă, autoapărarea fiind ceva depăşit, sau cel mult temporar, pînă ajunge cavaleria ,,Articolului 5”. Iar apoi se vorbeşte de ,,obiectivele de apărare ale NATO”, ceea ce e cel puţin suspect, fiindcă NATO, de la înfiinţare sa, nu a apărat niciodată nimic, ci doar a atacat. În fine, după alte formalisme tipice, apare o altă afirmaţie interesantă: ,,Achizitia acestor rachete şi echipamente (de către România) nu va afecta balanţa militară în regiune”. Fiecare interpretează cum poate acestă afirmaţie. Îşi poate pune cineva problema că aceste baterii ar face ceva în cazul unui – Doamne fereşte! – conflict de amploare între greii planetei? Dar, hai să punem altfel problema – avea nevoie România de aceste sistem? Eu unul nu mă pot pronunţa, nu mă pricep. Dar, mă gîndesc că un sistem antiaerian nu se schimbă aşa, ca o maşină a unei familii modeste, la 10-15 ani; în aceste context, de ce nu se spune nimic de sistemului antiaerian Hawk, achiziţionat de la olandezi în 2003-2004 şi nedesfăcut din cutii cam pe toată perioada în care s-a vorbit de ,,Axa Bucureşti – Londra – Washington”, adică de perioada în care Băsescu şi, într-o oarecare măsură, Tăriceanu, premierul, plus Geoană, şeful PSD – au livrat ţara americanilor?

Ştie cineva, eventual investitorul general Ciucă, şeful Statului Major General, cel care se repede să cumpere jucării scumpe, oare ce se întîmplă cu acel sistem? Sau, ca un elogiu adus doamnei Kövesi, pe care uneori o găsesc un rău necesar, oare nimeni nu răspunde pentru banii în cauză? Spuneam că nu mă pricep la jucării militare – în schimb, amicul Valentin Vasilescu, fost pilot de vînătoare şi unul dintre cei mai apreciaţi analişti militari, e sceptic şi în privinţa protecţiei date de aceste rachete, dar afirmă şi că alde Băsescu putea să ne scutească de această cheltuială, prin condiţionarea amplasării bazei de la Deveselu de un sistem de protecţie pe care SUA să-l aducă odată cu baza. În fine, militar, sînt convins că Vasilescu are dreptate, dar politic – greşeşte. România nu e partener; nu poţi fi partener cu un imperiu, fie el SUA, Rusia, China sau UE – ca ţară mică şi care umblă fără părinţi, ba chiar şi-i reneagă, are o singură şansă: să fie abuzată în fel şi chip. Ceea ce se întîmplă, acum, cu contractul despre care vorbim, cu plăţile pentru ,,apărare”, cu MCV, cu restricţiile comerciale, cu impunerea unor ,,investitori” care să se ocupe de resurse etc. etc.

Dar, dacă lumea e fericită, ce rost mai are să ne facem noi griji? În fond, de cînd pidosnicia a devenit normalitate, de ce să nu devină şi violul o formă de serviciu care, desigur, trebuie plătit, fiindcă aşa e în capitalism? Poate şi cu un bonus pentru proiect, pentru concept, pentru ,,brand”?

DRAGOŞ DUMITRIU

COMENTARII DE LA CITITORI