România, ca o căprioară sfîşiată de lupi… (1)

in Pentru împrospătarea memoriei

Am impresia că ne pierdem în argumente juridice şi finanţiste şi nu observăm un lucru esenţial: în cele 100 de zile ale actualei guvernări, viaţa s-a degradat atît de mult, încît am ajuns să trăim de pe o zi pe alta. Aflăm mereu că mai este grîu pentru 6 zile, că mai este apă pentru 10 zile etc. Ne aflăm în cădere liberă. Aici nu mai e vorba nici de stînga, nici de dreapta, aici e vorba de supravieţuire! România, care era „schela de grîne” a Europei şi fixa preţurile la grîu pe piaţa continentală în urmă cu 60-70 de ani, a ajuns acum la mîna turcilor, care ne fac pîine. Domnilor, vreau să vă aduc aminte că ocupaţia turcească a luat sfîrşit la 1877. Un student la Medicină dintr-o Ţară a lumii a 3-a, care se face că învaţă la Bucureşti, a mărturisit recent că a intrat într-o afacere în 1990 cu 25 de dolari şi acum are în bancă 1,2 miliarde de lei. Dacă asta se cheamă „acumulare de capital”, atunci e mai mare rîsul.

În privinţa Strategiei şi Programului de guvernare Văcăroiu, Partidul România Mare a dat girul de principiu acestui guvern, încă din noiembrie anul trecut, în ideea că Ţara trebuie să aibă un guvern. Există foarte multe măsuri antipopulare în Programul Guvernului. Nu vom fi niciodată de acord cu rata infernală a şomajului. Am fi înţeles, poate, creşterea numărului de şomeri dacă, în paralel, inflaţia ar fi fost diminuată şi moneda naţională s-ar fi redresat. Din păcate, însă, moneda noastră naţională a ajuns din leu un motan mai afurisit chiar şi decît celebrul Arpagic. La ultima întîlnire cu dl. Ion Iliescu, acesta ne-a invocat de cîteva ori cuvîntul magic „eficienţă”. Adică unele platforme industriale şi fabrici trebuie închise pentru că produc pe stoc sau nu produc nimic, fiind mari consumatoare de energie. Asta ar justifica, pe undeva, şomajul. L-am scos atunci pe interlocutor din peisajul rece al cifrelor şi al parametrilor economici şi l-am rugat să-şi amintească de filmul „Umbre albe”, pe care mai toţi l-am văzut în tinereţea noastră.

Acolo era vorba tot de un fel de eficienţă: bătrînii unor comunităţi de eschimoşi îşi dădeau seama că fac umbră pămîntului, sau zăpezilor, absolut de pomană, că mănîncă hrana familiei şi consumă lumînările, aşa că erau abandonaţi pe sloiuri de gheaţă şi pluteau în derivă, spre nicăieri, fiind lăsaţi pradă vietăţilor Oceanului îngheţat, şi păsărilor lacome ale cerului, şi foametei, şi beznei cosmice. Pe undeva, cam aşa procedăm şi noi cu milionul nostru de şomeri, în spatele cărora se află familiile lor, care sînt pradă celei mai umilitoare boli din Istorie: sărăcia! Putem noi, în numele unei iluzorii eficiente, să abandonăm milioane de destine? Fără a avea pretenţia că am descoperit oul lui Columb, vreau să spun de unde credem noi că pleacă tot răul: de la o teribilă laşitate, care ne înmoaie genunchii. Nu avem curajul să recunoaştem că, încă din ianuarie 1990, am pornit treaba greşit, că mai existau şi alte variante de reformă, că am ajuns să fim dependenţi de o oligarhie financiară suprastatală, care acţionează peste capul guvernelor lumii şi care ne dirijează într-o singură direcţie. Dacă, pînă în 1989, părea un sacrilegiu curajul de a ataca nişte cuvinte tabu, ca „partid” sau „lagărul socialist”, astăzi nu poţi să zici nimic despre „reformă”, pentru că eşti taxat imediat drept neocomunist, adept al vechilor structuri etc. Este un dogmatism întors pe dos. L-aş ruga pe Nicolae Văcăroiu să aibă curajul să nu pledeze pentru strategia lui, decît dacă prezintă în faţa Naţiunii un raport detaliat al guvernărilor anterioare Roman-Stolojan, care au ruinat Ţara, A fost emoţionant citatul dat de dl. Petre Roman, dar păcat că n-a precizat dacă Nicolae Titulescu îi spunea treaba asta lui Walter Roman. Pentru că, fără a şti exact de unde am plecat, nu putem face treabă bună, gospodărească, de acum încolo. Îl invit pe dl. Văcăroiu să aibă curajul de a spune ceea ce a spus delegaţiei Partidului România Mare, şi anume că Ţara funcţionează acum cu 3 guverne: Guvernul Văcăroiu, Banca Naţională, condusă de Mugur Isărescu, şi Fondul Proprietăţii de Stat. Am tot mai mult senzaţia că Banca Naţională se profilează ca un stat în stat şi nici un argument teoretic al lui Mugur Isărescu nu ne va convinge de ce s-a prăbuşit moneda naţională la cea mai jenantă cotă a sa din Istorie, de cînd a instituit-o domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Trebuie ca Nicolae Văcăroiu să aibă curajul de a solicita toate forţele sănătoase ale României pentru combaterea şi smulgerea din rădăcină a Mafiei interne. Un as al serviciilor noastre secrete îmi mărturisea că cifra de afaceri a Mafiei care acţionează pe teritoriul României însumează peste 1,5 miliarde de dolari. Şi asta pentru că s-au legiferat bişniţa şi specula, şi asta pentru că nu Constituţia este Legea fundamentală a Ţării, din nefericire, ci Legea Junglei. Probabil că, dacă faimosul Ştefănescu, falsificatorul de vinuri, ar fi supravieţuit, ar fi ajuns acum ministrul Comerţului, ba chiar ar fi avut şi certificat de dizident.

CORNELIU VADIM TUDOR

(9 martie 1993, plenul Camerelor Reunite ale Parlamentului)

COMENTARII DE LA CITITORI