ROMÂNIA, DE LA BLOCUL SOVIETIC LA BLOCAJUL AMERICAN

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

Stau la masa de scris şi privesc cînd la coala albă de hîrtie, cînd pe fereastră. E primăvară, dar parcă n-ar fi. Am senzaţia că trăim un anotimp care n-a mai existat. Totul e mohorît în jur, oamenii sînt abătuţi, îngrijoraţi de ziua de mîine. Niciodată n-am avut un asemenea sentiment de zădărnicie. Orice s-ar întîmpla în ţara asta – nu se schimbă nimic. Indiferent cîţi politicieni corupţi au intrat la răcoare, locul lor va fi umplut, rapid, de alţii, mai tineri şi mai lacomi. Fiindcă pedepsele sînt de faţadă, ca să-i păcălească pe fraieri: fură unul sute de milioane de euro, scrie o cărticică în închisoare (deşi el e analfabet) şi, gata, execută doar Ľ (un sfert) de pedeapsă. Marii scriitori ai acestei ţări – unii trecuţi de 80 de ani – trag targa pe uscat şi nu-şi pot permite publicarea unor volume, fiindcă aşa ceva costă. Dar Boier Căcărează e mai tare ca Balzac: a scos o carte (scrisă de alţii) şi, hai, liberare! Averea nu numai că nu i-a fost deranjată de nimeni, dar i-a şi sporit. Să tot stai la zdup! Atmosfera din România e din ce în ce mai apăsătoare. Eu vorbesc cu oamenii. Primesc mesaje. Toată lumea se revoltă de ceea ce se întîmplă. A devenit clar că Parlament nu avem. Poate Sculament; dar nu Parlament. De Guvern şi de Preşedinţie – ce să mai vorbim, oarba după ele! Şi atunci, cum funcţionează Statul acesta? Tocmai asta e, că nu funcţionează. Serviciile de apă, gaze şi electricitate merg înainte, de bine, de rău, pentru că au fost cedate unor străini, care fac ceea ce trebuie, fiindcă aşa ceva e o sursă de profit permanent. Carevasăzică, s-a intrat în acest cerc vicios: ţara e colonie, dar s-ar alege praful de ea dacă rechinii străini nu s-ar ocupa de una şi de alta. E limpede că nu ne putem gospodări singuri. Sau putem, dar mai întîi să ne umplem, noi, buzunarele, căpătuindu-ne rubedeniile, prietenii, vecinii, amantele. Aşa a făcut Ioan Popa, cînd era şef la PETROM. Mă uit la tupeul inimaginabil al stăpînilor yankei. Am o tristă consolare să citesc, în ziarul „Tricolorul“, amintirile unor foşti diplomaţi ai Americii în România. Lumea află acum, după 20 de ani, chiar din gura evreului îmbătrînit în rele Alfred Moses, cum i-a dat, el, ordine lui Ion Iliescu şi cum toată lumea făcea sluj în faţa lui. Unde, în lume, s-a mai petrecut aşa ceva?

Eu ştiam încă de atunci, în timp real, ba chiar aflasem cum părăsise România şacalul ăsta, în 1997, în avionul lui Bill Clinton – dar nu cu mîna goală, ci cu o valiză în care erau milioane de dolari. Şpaga lui. De chestia asta nu spune nimic borfaşul. Păi ce, e prost? Toţi au venit, au dat porunci, ca pe o plantaţie de negri, şi-au luat „tainul“ şi s-au cărat. Adică au făcut ce nu şi-ar fi permis, niciodată, în Cehia, de pildă. Ţară al cărei preşedinte, Miloş Zeman, i-a interzis ambasadorului SUA să intre în palatul prezidenţial. De ce? Fiindcă yankeul se obrăznicise şi şi-a permis să-i spună, lui, şefului statului, unde să se ducă şi unde nu, cu cine să serbeze Ziua Victoriei, 9 mai, şi cu cine nu. N-am înţeles. Cine le permite acestor primitivi, cu o Istorie de numai 200 de ani, să se comporte ca în Vestul sălbatic şi să-i trateze pe toţi ca pe nişte piei roşii? Tot blocajul societăţii româneşti pleacă de la aceşti gangsteri. Ei dictează cine să intre în Parlament. Ei hotărăsc şi cine vine la guvernare. Ei dau sarcini, şi chiar scoruri, „fabricilor“ de sondaje de opinie. Ei stabilesc cine e „frecventabil“ şi cine e pe „lista neagră“. Ei controlează, de fapt, tot. Dar numai unde li se permite. Adică în ţara „capului plecat“ şi a „drojdiei fanariote“.

Nu-i de mirare că România parcă e împăiată. Orice efort e inutil: nu se modifică nimic. „Cine vrea să fie vierme, să nu se mire că va fi strivit“ – zicea Kant. Care o fi scris el cărţi, desigur, dar nu ca puşcăriaşii noştri model. Ţara e trecută pe pilot automat, dirijat din Ambasada SUA. Nimic nu se va întîmpla – decît în contextul unor tulburări internaţionale. Aşa cum s-a petrecut şi la 1821, şi la 1859, şi la 1918, şi la 1989. Pentru sărmanul Popor Român, abia atunci va învia Mîntuitorul. Pînă atunci, parcă trăim într-o permanentă Sîmbătă a Morţilor. Totuşi, să-I mulţumim lui Dumnezeu că n-am fost bombardaţi, ca Serbia, în Noaptea de Paşti din 1999, cu bombe pe care nişte piloţi satanişti au scris „Paşte Fericit!“.

CORNELIU VADIM TUDOR

8 aprilie 2015

COMENTARII DE LA CITITORI