România demnă, nu arestată!

in Editorial

Motto: ,,Sînt succese care te înjosesc şi înfrîngeri care te înalţă”.

Nicolae Iorga

Fără îndoială, povestea Laurei Kövesi a ţinut capul de afiş al presei toată săptămîna trecută. Probabil, şi în continuare va fi la fel. Şi e firesc, pentru că Laura Kövesi nu este doar femeia relativ charismatică şi cu vorbire greoaie, nu e doar ceea ce spun juriştii – ,,un procuror mediocru, de provincie” – ci este un simbol. Simbolul unei tentative de anihilare a unei lumi, cu bune, cu rele, dar care mai avea ceva din vechea Românie. Da, Laura Kövesi a avut acelaşi rol (nu cred că asumat, ci doar a fost un instrument utilizat) precum ,,Tovaraşa Ana”, sau alte figuri de inspiraţie străină. Atunci, ca şi acum, ,,marele frate” ne-a trimis ,,modele” care să implementeze două idei fundamentale: tot ce ţine de România veche este corupt, este lucrarea ,,duşmanilor poporului”, iar ,,inamicul străin” pîndeşte; a doua idee este că modelul ,,marelui frate” este singurul de urmat! 

S-a schimbat doar ,,marele frate”, locul Uniunii Sovietice fiind luat de Statele Unite. Ei bine, odată ideile lansate şi (parţial) implementate, metoda venea de la sine: eradicarea! Pe vremuri, sistemul concentraţionar, sinistru, conform epocii, rezolva chestiunea în tăcere; azi, se lucrează altfel – din arestul în care a fost aruncată sau chiar din puşcărie, persoana în cauză e folosită pentru denunţuri… dar şi pentru a răspîndi, prin mass media aservite, exemplul victoriei sistemului şi al umilinţei ,,corupţilor”. Asta îmi aduce aminte de scrisorile adresate de soldaţii americani capturaţi de vietnamezi, în care îşi cereau iertare şi acuzau propria ţară de agresiune (vezi chiar cazul celebrului John McCain). Chestiunea e că americanii fac dovada unui infantilism periculos, preluînd aceste modele totalitare, la care lumea a renunţat.

Cazul Kövesi nu e chiar nou pentru ei, e o reiterare, la scară mai extinsă, a modelului ,,Mani pulite”, din Italia, soldat cu decesul premierului socialist Craxi, arestări masive, scădere economică şi preluări externe ale unor firme italieneşti – iar în final intrarea în politică a şefului campaniei ,,anticorupţie”, judecătorul Di Pietro. Un eşec total, recunoscut chiar de Di Pietro, un Kövesi local, cu un grad de profesionalism şi cultură asemănător, dar care ulterior şi-a pus cenuşă-n cap.

Mani Pulite a fost urmarea unui conflict între Guvernul Craxi şi SUA, practic, pe o temă de suveranitate; pe scurt, la finele anilor ‘80 are loc un incident terorist, un grup de palestinieni pun mîna pe un vapor italian, ,,Achille Lauro”, urmează negocieri, Craxi, deţinînd relaţii excelente cu Arafat, Gaddafi şi Nicolae Ceauşescu, avea şanse să negocieze predarea, americanii doreau să intervină în forţă, pentru că la bord se aflau şi cetăţeni SUA. Cazul a degenerat, iar, în final, palestinienii au ajuns în Portul italian Sigonella; premierul Craxi a spus că e dreptul autorităţilor peninsulare să-i aresteze şi să-i judece. Americanii au crezut că-i pot da cu tifla, au trimis o echipă specială de intervenţie, dar care s-a trezit… înconjurată de trupele italiene. Roma avea demnitate! Or, asta era o problemă care trebuie rezolvată, şi-au spus americanii, care au declanşat prigoana pe bază de procurori şi arestări. Peste 5.000 de figuri publice din Italia au fost afectate, fiind ,,suspectate” de corupţie – exact ca în România! – iar premierul Craxi a fost nevoit să se exileze la Tunis, unde a decedat. Adrian Năstase nu s-a pus de-a curmezişul, precum Craxi, dar, ca şi omologul său socialist, avea relaţii în toată lumea, datorită personalităţii sale, şi era adeptul unui suveranism de care ,,marele frate” nu avea nevoie. Aşa că au dat drumul aceluiaşi gen de prigoană, cu un plus: cucerirea suprastructurii politice, printr-un personaj mai sigur decît se dovedise Berlusconi – controversatul Traian Băsescu.

Băsescu a realizat ceea ce nu a dorit să facă suprastructura italiană – un control al statului prin instrumentele de forţă – şi o aservirea totală faţă de ,,marele frate”, ai cărui agenţi – oameni de informaţii din CIA şi FBI – au avut rolul lor în deciziile de la noi. Iar Laura Kövesi a fost (este?!) instrumentul cel mai bine implementat, cu potenţial remarcabil de influenţare a opiniei publice – şi cu o credibilitate internă şi internaţională la care s-a lucrat mai mult decît oricînd.

Acestea sînt auspiciile sub care se duce, la ora actuală, bătălia pentru Laura Kövesi – şi încă nu am spus care este, de fapt, cealaltă faţă a monedei: arestarea! Imaginea iconică a Laurei Kövesi este arestarea – iar introducerea acestui simbol şi a acestui concept în zona aşa-zis ,,progresistă” sau ,,pro europeană” a tulburatei societăţi româneşti a fost un obiectiv dus la îndeplinire. Nici nu era greu – românii nu sînt un popor foarte decis, iar în privinţa nemulţumirilor există motive reale, dar şi multe induse de propaganda occidentală. De asemenea, tendinţa românilor de auto-acuzare, invidia (,,capra vecinului”) dar şi dorinţa de ,,a avea” au generat un sentiment general de nemulţumire, care se manifestă de multe ori public. Adică, mediul perfect pentru apariţia unui vector puternic, de tip Kövesi-DNA, cu rezultate ,,concrete” – arest, în chip de puşcărie. ,,Anul acesta au fost anchetaţi, trimişi în judecată atîţia miniştri, parlamentari etc.” – aşa sună raportul DNA, ca şi cum ar fi vorba de raportarea de tone la hectar! Ei bine, acelaşi model trebuie impus şi la nivel european, consideră, se pare, ,,marele frate”.

Problema e alta; există încă o parte ,,sănătoasă” a societăţii, care nu vede în ,,puşcărie” şi ,,arestare” panacee universale. Or, această parte trebuie virusată – şi cum poate fi mai bine virusată decît oferind-o ca momeală chiar pe… Kövesi. Da, conform principiilor aplicate de Kövesi, în momentul de faţă ea ar putea fi arestată preventiv. Mai exact, atunci cînd a început campania arestărilor preventive, odată cu transformarea DNA într-o instituţie specială, susţinută de preşedinţie şi entităţi internaţionale, şi mai ales după adoptarea Noului Cod Penal, pe vremea premierului Ponta, arestul preventiv a devenit un fapt la ordinea zilei. Definit ca o măsură excepţională în spiritul vechiului Cod Penal, realizat de celebrii profesori Vintilă Dongoroz şi Nicolae Volonciu, avea ca ţintă principală infractorii violenţi (omor, tîlhărie, viol) – dar şi persoane care, prin funcţia deţinută, puteau influenţa date, martori etc. După apariţia Noului Cod Penal, au început să fie arestate preventiv persoane care nu prezentau nici pericol social, nu aveau funcţii în stat, ba chiar erau personalităţi – inclusiv din lumea culturii. La repezeală, îmi vine exemplul prietenului lui Vadim, dr. Florin Rotaru, critic şi istoric literar, unul dintre cei doi români laureaţi ai celei mai importante distincţii a culturii ruse, Premiul Puşkin. Rotaru, om de peste 60 de ani, şomer de 3 ani, a fost arestat preventiv… 7 luni, după care a fost achitat definitiv! Explicaţia constă în interpretarea unei prevederi, la finalul paragrafului (2) din Art. 223 al Noului Cod Penal: ,,Condiţiile şi cazurile de aplicare a măsurii arestării preventive”. Iată paragraful: ,,(2) Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată şi dacă (…) se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică”. Ei bine, aici se interpretează prin exemplul public dat de suspect – adică induce ideea că fapta/atitudinea faţă de lege a suspectului este un model de urmat pentru public. În felul acesta s-a extins arestul preventiv la persoane care nu prezentau pericol public direct, nu mai aveau nici influenţă directă asupra unor martori, probe etc. – dar, datorită notorietăţii, aveau acces la media sau erau personalităţi respectate de societate şi puteau promova ,,comportamentul infracţional”. Sau, prin faptul că făceau parte din sfere înalte (inclusiv ale intelectualităţii, cazul Rotaru) se presupunea că suspectul ar putea avea legătură cu persoane care ar putea influenţa, la rîndul lor, ancheta – martorii, datele etc. – chiar dacă nu exista nici o probă a unor asemenea contacte! Dar erau posibile, pentru că făceau parte din acelaşi mediu!… Halucinant, nu? Un lanţ al presupunerilor şi suspiciunilor care a funcţionat, băgînd oameni în arest ,,preventiv”.

În cazul Laurei Kövesi, în afară de super-notorietatea ei şi de accesul la mass media româneşti şi internaţionale, în favoarea ei au loc ieşiri publice mobilizatoare care îndeamnă la nesupunere socială! Cazul Iulian Fota este flagrant, nu ştiu unde mai lucrează, dar e fost consilier prezidenţial pe probleme de securitate şi director al (fostului?) Colegiu Naţional de Informaţii din cadrul SRI – iar acesta îndeamnă la ieşirea în stradă în cazul Kövesi! La fel, vedete media, care îndemnă isteric la nesupunere civică. În plus, au fost iniţiate proteste stradale şi se intenţionează organizarea de manifestaţii de amploare, cu participarea unor persoane care au fost sancţionate pentru atac la forţele de ordine! Deci, chiar susţinătorii ei (sau ai Sistemului) produc argumente pentru măsura ,,preventivă”! Aşadar, apare şi ,,starea de pericol pentru ordinea publică”, din cauza ,,modelului” Laura Kövesi. Dar ce transmite Laura Kövesi? Exact mesaje care incită: nu doar că susţine că e nevinovată, fapt normal, dar induce şi ideea că ,,nu e o coincidenţă”, că e o acţiune a ,,inculpaţilor”, se victimizează ş.a.m.d. Deci, o atitudine care incită – mai ales că vorbim de o persoană notorie şi respectată – chiar idolatrizată!

În concluzie, pe baza practicii DNA şi a argumentaţiei de mai sus, Laura Kövesi ar putea fi arestată preventiv! Mai mult, Laura Kövesi şi persoane importante din jurul ei (Fota, de exemplu) par că incită la aşa ceva! Cu alte cuvinte, invită ,,cealaltă parte” să simtă dulcele gust al răzbunării, virusînd-o, de fapt, cu meteahna nebuniei arestărilor!

Voi încheia cu o opinie nu doar avizată, dar, cred eu, şi demnă a fi luată în serios, dacă vrem să construim ceva în viitor, nu să ne lăsăm prinşi în capcana întinsă. ,,Kövesi ar putea fi arestată preventiv… dar doar dacă ar face chiar ea interpretarea Codului”, mi-a spus cunoscutul avocat Dan Chitic, unul dintre cei mai importanţi luptători pentru ideea naţională şi pentru resursele României. ,,Dar, a adăugat acesta, nu cred că trebuie să păstrăm modul abuziv de a interpreta şi aplica legea – nici faţă de abuzatorii noştri! Sincer!”.

La fel de sincer, cred eu că, dacă vrem să (re)facem România care ne place, nu trebuie să preluăm modelul care… nu ne place. Să nu uităm că am avut perioade în care România a ştiut singură să-şi facă şi dreptate, şi bogăţie – şi să rămînă demnă. Iată, vorbeam de Italia şi de similitudinile cu România; după ani de zile în care a fost călcată pe grumaz de Bruxelles şi de Washington, Roma îl urmează pe liderul naţional-conservator şi suveranist, Matteo Salvini. Europa face spume, îl numeşte pe Salvini ,,populist” – dar care e vina lui? Că ţine cu propria naţiune, vrea să fie respectate suveranitatea şi tradiţiile Italiei? Bravo lui, sper să vadă şi românii că se poate aşa: o ţară demnă – nu arestată.

DRAGOŞ DUMITRIU

Păreri și opinii