România, în perioada 1938 – 1965 (2)

in Pe meridianele lumii

 

 

Concomitent, pe fondul schimbărilor intervenite în situaţia internă şi externă a ţării, în viaţa politică şi economică a României au avut loc prefaceri importante.

Acestea, cu deosebire constituirea Republicii Populare Române, la 30 decembrie 1947, ca stat popular, unitar, independent şi suveran, adoptarea Consituţiei Republicii, la 13 aprilie 1948, şi trecerea principalelor întreprinderi ale economiei în proprietatea statului, la 11 iunie 1948, au creat oportunităţi şi posibilităţi, esenţial diferite şi mult sporite, dezvoltării ştiinţei şi tehnologiei autohtone. Ele aveau la origine, în primul rînd, imperativul grăbirii proceselor de reconstruire a economiei, distrusă de război, şi de reorganizare, pe baze tehnice avansate, cu sprijinul precumpănitor al muncii de concepţie şi de creaţie proprie, a tuturor ramurilor şi domeniilor de activitate. În al doilea rînd, prevederile Constituţiei Republicii Populare Române, care legiferau dreptul şi obligaţia statului de a interveni, în interesul naţiunii, atît în conducerea şi dezvoltarea ramurilor producţiei materiale, cît şi în a celorlalte domenii economico-sociale, vitale pentru propăşirea patriei şi ocuparea, de către aceasta, a locului cuvenit în lume.

În condiţiile noii ordini, de stat şi economice, instaurate în România, în consens cu comandamentele vremii, Guvernul a înfăptuit, la 3 august 1948, prin Decretul nr. 175, Reforma Învăţămîntului. Obiectivele de bază au fost: 1) Lichidarea analfabetismului, care cuprindea aproape jumătate din populaţia de vîrstă şcolară şi adultă a României, cu impact negativ complex asupra progresului ştiinţei, economiei şi societăţii româneşti; 2) Formarea, în afara calificării muncitorilor, de cadre cu pregătire medie şi superioară, în numărul şi în structura de specialităţi cerute de transformările aflate în curs de realizare în economia şi viaţa socială a statului român.

De relevat că, la acea dată, în ţară funcţionau doar 2 şcoli de subingineri şi 3 de ingineri pentru pregătirea cadrelor tehnice necesare tuturor domeniilor de activitate ale economiei: Şcoala de subingineri de lucrări publice din Bucureşti şi Şcoala de subingineri electro-mecanici din Cluj; respectiv, Şcoala politehnică din Bucureşti, Şcoala politehnică din Timişoara şi Şcoala politehnică din Iaşi, cu un număr restrîns de elevi şi studenţi.

La 13 august 1948, acelaşi organism executiv central al ţării, prin Decretul nr. 186, a reorganizat Academia Republicii Populare Române. Noul decret a reglementat: 1) cadrul instituţional în care aveau să se studieze posibiliăţile de punere în valoare a bogăţiilor naturale şi forţelor productive ale naţiunii; 2) măsurile pentru legarea cercetării şi creaţiei tehnico-ştiinţifice naţionale de nevoile economice şi sociale; 3) sarcinile privind promovarea ştiinţei şi culturii în viaţa socităţii româneşti.

În anii care au urmat, pînă în 1959, prevederile normative respective au fost completate, printr-un număr de 7 noi decrete, cu reglementări privind căile extinderii cercetării ştiinţifice şi formele de stimulare a intensificării ei. Pe baza şi în viziunea aceloraşi oportunităţi şi posibilităţi, în 27 decembrie 1950, prin Decretul nr. 214, a fost înfiinţat Comitetul pentru Invenţii şi Descoperiri al Republicii Populare Române.

Acesta avea să funcţioneze pe lîngă Consiliul de Miniştri, ca reprezentantul legal al său pentru toate invenţiile proprietate publică. În Regulamentul privind organizarea Comitetului şi a organelor din ministere, instituţii şi întreprinderi, adoptat prin HCM nr. 943/ 1950, şi în Regulamentul inovaţiilor, modificat prin HCM nr. 2267/ 1953, au fost prevăzute dispoziţiile referitoare la înregistrarea invenţiilor, inovaţiilor şi raţionalizărilor, la modul de experimentare şi aplicare şi la posibilităţile de recompensare a autorilor.

Mijloacele materiale şi fondurile băneşti pentru activitatea în domeniu, potrivit aceloraşi reglementări, urmau să fie puse la dispoziţie de către stat, precum pentru toate celelalte activităţi de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică ale ţării.

Drept efecte nemijlocite ale măsurilor adoptate şi aplicate, începînd din 1945, au crescut şi s-au diversificat cheltuielile afectate pentru cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică. Numai în ultimul an al etapei, 1965, statul a cheltuit din fondurile sale pentru dezvoltarea ştiinţei şi implementarea realizărilor ei peste 2 miliarde lei, echivalente cu 337,5 milioane dolari, respectiv 0,88% din venitul naţional al României. Numărul cercetătorilor şi al celorlalte categorii de lucrători care desfăşurau activitate în sisitemul ştiinţei şi creaţiei tehnice româneşti era de 59.147, din care 17.221 cu studii superioare.

(va urma)

Prof. univ. dr. Gavrilă Sonea

COMENTARII DE LA CITITORI