România, în perioada 1938 – 1965

in Alte știri

 

 

Analiza realizărilor înregistrate în dezvoltarea ştiinţei şi tehnologiei autohtone în anii 1945-1965, în interdependenţa lor directă cu transformările din viaţa reală a ţării, demonstrează că acestea au avut un impact pozitiv crescînd asupra dinamicii economiei şi progresului României. În 1965, faţă de 1950, producţia globală industrială era mai mare de 6,49 ori, producţia globală agricolă de 1,93 ori, producţia de construcţii-montaj de 6,49 ori, vînzările de mărfuri cu amănuntul de 4,79 ori, volumul comerţului exterior de 4,78, venitul naţional pe locuitor de 3,54 ori, salariul real, total salariaţi, de 2,26 ori, cheltuielile pentru acţiuni social-culturale de la bugetul statului de 6,33 ori.

Pe baza şi în contextul creşterilor înregistrate la principalii indicatori ai dezvoltării economiei naţionale au avut loc schimbări în structura producţiei globale a ţării, reflectate, mai ales, în gradul de participare a ramurilor producţiei materiale la crearea produsului social şi a venitului naţional. Aportul agriculturii la formarea produsului social, spre exemplu, deşi aceasta continua să fie principala ramură a economiei, a scăzut de la 25,8 %, în 1950, la 21,7%, în 1965, iar la cea a venitului naţional a crescut cu puţin: de la 28,0%, în 1950, la 29,3%, în 1965. În schimb, industria şi-a mărit contribuţia relativ sensibil: la producerea produsului social de la 46,6%, în 1950, la 57,3% în 1965, iar la cea a venitului naţional de la 44,0%, în 1950, la 48,9%, în 1965.

Concomitent, analiza reliefează că între anii 1945 şi 1965 evoluţia cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice a fost marcată şi de rămîneri în urmă, într-un număr de sectoare importante ale ştiinţei, în repartizarea unităţilor de cercetare pe ramuri, domenii şi sub aspect teritorial. Ele au fost determinate, mai ales, de deficienţe în organizarea şi îndrumarea cercetării ştiinţifice şi de lipsa unui plan de ansamblu care să dea o orientare şi o perspectivă clară spre direcţiile cerute de economia şi progresul social al României.

În anul 1965, aproape 80% din institutele de cercetare se aflau concentrate în Bucureşti, în restul centrelor industriale nedezvoltîndu-se în raport cu ritmul de creştere a economiei, cu nevoile dezvoltării ştiinţifice. O serie de descoperiri din ştiinţele naturii, din biologie şi, în special, din genetică, din cibernetică şi alte domenii au fost mult timp tratate ca pseudoştiinţe. Domenii ştiinţifice de importanţă vitală pentru dezvoltarea industriei şi agriculturii, întărirea puterii economice a ţării, precum energetica, construcţiile de maşini, electronica, automatica, chimia compuşilor macromoleculari, fizica energiilor înalte, biochimia, genetica, biofizica şi altele nu au ţinut pasul corespunzător cu cerinţele obiective.

Mult timp s-a menţinut părerea greşită potrivit căreia importul de utilaje, maşini, procese tehnologice şi licenţe ne scuteşte de cercetare, permiţîndu-ne să beneficiem, fără eforturi proprii, de rezultatele activităţii pe plan mondial pentru dezvoltarea şţiinţei şi tehnicii moderne. S-au făcut chiar propuneri de desfiinţare a unor institute de cercetare departamentale şi de renunţare la cercetarea în învăţămîntul superior. Viaţa a demonstrat că o asemenea atitudine faţă de ştiinţă are consecinţe grave, ea determinînd rămînerea în urmă pe întregul tărîm al cercetării şi creaţiei tehnice naţionale, frînarea dezvoltării economice şi sociale a ţării, pierderea independenţei şi suveranităţii statului faţă de marile puteri.

Sfîrşit

Prof. univ. dr. Gavrilă Sonea

COMENTARII DE LA CITITORI