„România Mare“ pe meridianele lumii

in Alte știri

Întreprinderea în societatea japoneză – asemănări

şi deosebiri faţă

de întreprinderea occidentală (3)

O forţă de muncă bine formată

Diferenţa fundamentală dintre Japonia şi ţările occidentale în ce priveşte sistemul de formare profesională rezidă în faptul că în Japonia aceasta este efectuată, în mod esenţial, în cadrul întreprinderii, în vreme ce în Occident în afara ei.

Sistemul japonez de formare profesională în întreprindere prezintă 3 caracteristici: formare de grupuri (calificare la locul de muncă – O.J.T.), diferenţierea pe categorii a programelor şi caracterul larg al acestora. După o anchetă efectuată de către M.I.T.I. (Ministerul Comerţului Internaţional şi al Industriei), peste 70% dintre întreprinderile japoneze efectuează formarea pe grupuri, angajaţilor permiţîndu-li-se diferenţierea programelor, formarea, pe diferite categorii, de personal: noii recrutaţi, cadrele medii, cadrele superioare. Deci, programul cuprinde sarcinile specifice şi unele aspecte mai generale. Spre exemplu, întregul personal tehnic este supus unui program de formare generală în ce priveşte tehnicile de producţie (structura echipamentelor şi a procesului de producţie, controlul producţiei). La rîndul lor, cadrele sînt invitate să poarte discuţii privind problemele de gestiune.

Potrivit datelor M.I.T.I., 80% dintre întreprinderile japoneze au un sistem de formare profesională adaptat tuturor categoriilor de personal (cifra atingînd 89% pentru marile întreprinderi). De subliniat şi caracterul larg al programelor de formare, care favorizează polivalenţa şi facilitează mobilitatea personalului în funcţie de conjunctură, fapt ce contribuie la securitatea locurilor de muncă. De asemenea, sistemul conferă o mai mare capacitate de adaptare la schimbările datorate inovaţiei tehnologice sau sociale. În sfîrşit, sistemul de calificare la locul de muncă permite transmiterea tuturor cunoştinţelor, tehnicilor etc. într-un mod mai exact şi mai precis.

Bătălia pentru calitate şi strategia

manageamentului cultural

Întreprinderile japoneze fabricau deja, înainte şi în timpul celui de-al II-lea război mondial, produse de înaltă tehnologie, acestea, în principal, fiind destinate industriei de armament. După război, aceste întreprinderi s-au orientat către reconversiunea spre produse civile, în special pentru export. Totuşi, acestea nu aveau calitatea necesară pentru a putea rivaliza pe piaţa mondială.

În 1946, producătorii industriali au fondat J.U.S.E. (adică, Uniunea oamenilor de ştiinţă şi a inginerilor japonezi), în scopul de a ajuta industria în problemele sale de ordin tehnologic. Masivul program de formare profesională a făcut din şefii de întreprinderi, specialiştii sau muncitorii japonezi forţa de muncă cea mai bună din lume privind calitatea. Aşa, japonezii au adus numeroase ameliorări calităţii produselor lor, care au acţionat asupra tuturor sarcinilor producţiei: conceperea produselor, achiziţionarea de componente, fabricarea, controlul, încercările, întreţinerea în exploatare ş.a.

Începînd cu anii ’80, a apărut o nouă temă importantă, aceea a viziunii culturale a întreprinderii, care a introdus o diversificare nouă în activitatea sa. Cele două şocuri petroliere, din anii 1973 şi 1975, au determinat diversificarea economiei japoneze, aşa putînd supravieţui într-o lume sever concurenţială. În 1985, anul expoziţiei ştiinţifice de la Tsukuba, strategia culturii întreprinderii a apărut ca o temă majoră.

Se susţine că, într-o epocă de felul aceleia pe care o cunoaşte perioada curentă, caracterizată printr-o deplină dezvoltate materială, este necesar ca o întreprindere să-şi dezvolte propriul său fel de a gîndi, propriul său mod de acţiune, propria sa cultură etc., pentru a putea contribui la crearea unui nou mod de viaţă întregii societăţi. Bunurile şi serviciile propuse societăţii de către o întreprindere vor fi, în fond, produsele culturii sale şi, în consecinţă, consumatorii le vor alege în funcţie de calitatea culturală a întreprinderii.

Managementul cultural al unei întreprinderi constă în a face înţeleasă, atît în interior, cît şi în exterior, filozofia sa. Definirea identităţii culturale a întreprinderii, întegrarea modului de a gîndi şi a acţiona, traducerea în planul producţiei ş.a. sînt esenţa managementului cultural. Pe viitor, apreciază tot mai mulţi specialişti, fără mangement cultural (de felul aceluia japonez – n.r.), întreprinderii îi va fi greu să supravieţuiască într-o lume în care competiţia este severă.

Sfîrşit

Prof. univ. dr. Gavrilă Sonea

COMENTARII DE LA CITITORI