„România Mare“ pe meridianele lumii

in Lecturi la lumina ceaiului

Momente şi documente cu caracter de îndrumare, referitoare la apărarea şi promovarea intereselor economice fundamentale – permanente – ale Statului Român (1)

 

Unirea Principatelor şi formarea Statului Naţional Român, în 1859, aduc în prim-plan – prin însăşi natura scopurilor istorice interne şi externe care au stat la originea înfăptuirii lor – nevoia stabilirii doctrinei şi cadrului de dezvoltare unitară şi organică a vieţii economico-politice a ţării, în următoarele coordonate: neatîrnarea în afară, primatul naţional şi dreptatea socială – exigenţe vitale pentru întreaga existenţă şi propăşire liberă a României, în sistemul ţărilor lumii. În primele decenii care au urmat, o contribuţie pozitivă importantă la definirea şi afirmarea acestor mari idealuri ale Poporului şi Statului Român a avut – în limitele în care liberalismul economic, adoptat ca doctrină şi politică de guvernare, s-a putut adapta şi îngemăna cu naţionalismul economic românesc – Partidul Naţional Liberal, prin înaintaşii lui, a căror operă scrisă se cere a fi avută în vedere şi în actuala etapă. Un prim exemplu ar fi discursul lui I.C. Brătianu, din data de 10 ianuarie 1861. La numai 2 ani de la înfăptuirea Unirii, „roşii“ au început să-şi schiţeze – în vederea organizării interioare a forţelor economice naţionale – programul politicii sale economice. Ideile iniţiale de bază ale formaţiunii politice sînt expuse de I.C. Brătianu într-un discurs în cadrul şedinţei Camerei, din 10 ianuarie 1861, cînd se opune cu vehemenţă programului guvernului de atunci, şi anume de a coloniza ţara cu elemente străine. „Nu vedeţi, în trecut – spunea I.C. Brătianu -, străbunii noştri au avut imprudenţa să aducă străini, cărora să le spună căpitani-vătaşi de curţi, crezînd că-i vor servi cu mai multă fidelitate, însă ei le-au luat locurile, iar familiile cele vechi au devenit clăcaşii veneticilor?“. După 1989, în România a avut loc un proces asemănător. Veniţi din afara graniţelor – datorită libertăţilor şi avantajelor nelimitate ce li se acordă de către noile instituţii ale Statului – străinii ne invadează ţara şi devin nu numai stăpînii unor tot mai întinse segmente ale avuţiei noastre materiale şi ai pămîntului românesc, ci şi ai unor masse din ce în ce mai numeroase de români, sărăciţi şi abandonaţi de actualul regim, pe care le transformă în propriile lor unelte de muncă şi de jaf, pe timp nedefinit. (n.a.)

„Cînd avem exemplul străbunilor noştri – avertizează I.C. Brătianu – cari din mormintele lor şi-au văzut urmaşii trăgînd la plugurile străine, trebuie să comitem aceeaşi greşeală, lăsînd pe streini să se substituie Poporului Român?“. Întrebarea este: cunosc partidele politice, succedate la guvernare, după 1989, şi liderii lor, acel trecut şi acele grave greşeli, cu urmările pe care acestea le-au generat pentru prosperitatea şi libertatea Poporului Român? Şi, dacă răspunsul este afirmativ, atunci este necesar ca ele să explice Naţiunii de ce Poporul Român trebuie să fie, din nou, lipsit de suveranitate în propria lui Patrie, dar mai ales asupra propriului lui destin, care se hotărăşte, independent de dorinţa şi voinţa sa, de către diferite forţe ostile din interior şi din afară. Nu putem spune decît că, datorită politicii economice sprijinite de Naţiunea Română – în acel început de nouă Istorie a României – şi a intervenţiei patriotice a lui I.C. Brătianu în acel for, susţinută de toţi marii demnitari români ai acelor vremuri, în Constituţia de la 1866 (rămasă în vigoare, cu unele modificări, din 1879 pînă în 1923), s-a putut introduce articolul III, care aşeza la temelia organizării economice a ţării următoarea axiomă naţională: „Teritoriul României nu se poate coloniza cu populaţiuni de gintă străină“. Urmare a politicii economice respective, România şi-a văzut pămîntul salvat, în perioada care a urmat, de la cotropirea lui de către colonişti din diferite alte state pînă la cele două ere noi de concesionări şi vînzări de bogăţii ale Patriei la străini, între anii 1888 şi 1914, respectiv 1918 şi 1932, în legislaturile în care la guvernare s-au aflat Partidul Conservator şi Partidul Naţional Ţărănesc, reeditate, după evenimentele din Decembrie 1989, fără nici o limită, cu toate marile lor dezastre aduse Poporului Român. În Manifestul-program al PNL, din 21 februarie 1867, se specifica: după adoptarea Constituţiei, în anul 1866, pentru propăşirea generală şi asigurarea independenţei integrale a ţării, înaintaşii de seamă ai Neamului Românesc îmbină, în mod tot mai fericit, politicul cu economicul. Procesul respectiv este favorizat, printre altele, de alegerile din 1867, cînd PNL vine cu un aport semnificativ, prin Manifestul-program din 21 februarie 1867, în cadrul căruia concepţia sa se concretizează.

(va urma)

Prof. univ. dr. Gavrilă Sonea

COMENTARII DE LA CITITORI