„România Mare“ pe meridianele lumii

in Lecturi la lumina ceaiului

 

Ce-ar fi dacă i-am imita

pe polonezi?

 

Ideea acestui titlu ne-a venit citind articolul „România şi Polonia, ţinte «automate» pentru Rusia“, apărut în revista „România Mare“, din 3 iulie. De asemenea, am făcut o asociere cu titlul unui material publicat în presă de unul dintre colaboratorii noştri, cu cîţiva ani în urmă: „Ce-ar fi să-i imităm pe americani?“.

La acea dată, colegul nostru semnalase descoperirea pe care profesorul universitar Iulian Creţu, preşedintele Fundaţiei Henri Coandă, a făcut-o cu mulţi ani în urmă, la Biblioteca ONU, aflată la etajul al 32-lea al sediului Organizaţiei Naţiunilor Unite, din New York, şi anume că România se plasa pe locul doi, în lume, în domeniul creaţiei şi al creativităţii. Din păcate, însă, aceste calităţi s-au văzut din plin şi în marele jaf săvîrşit, în perioada post-decembristă, asupra bunurilor acestui popor, realizate, în condiţii de grele privaţiuni, de bunicii, părinţii şi fraţii noştri, în cei 45 de ani premergători anului 1989. Din acel moment, guvernele care s-au perindat la conducerea ţării au băgat mîna în miliardul de dolari ce se strînsese pînă atunci, risipind banii pe nimic. Apoi, au contractat împrumuturi la bănci străine, după ce, mai întîi, au fost lichidate majoritatea băncilor româneşti, aducîndu-ne în situaţia ca, după numai 22 de ani, să avem datorii de 100 de miliarde de euro, fără ca măcar să le cunoaştem scopul.

Ni s-a spus că şi americanii au datorii uriaşe. Da, este adevărat, dar americanii sînt datori la propriile bănci, iar profiturile şi dobînzile rămîn în America. De ce n-ar face asta şi ai noştri? Banca Naţională şi celelalte bănci autohtone, cîte au mai rămas, să rezolve problema în linişte, fără tam-tam, iar dobînzile să rămînă la noi, nu la americani (prin intermediul FMI) şi la alţi străini… Este o soluţie banal de simplă. Şi, dacă respectivele organizaţii financiare internaţionale nu văd cum se poate pune în practică o asemenea măsură, n-au decît să întrebe, şi le lămurim noi. Oricum, nu degeaba sîntem, în materie de creaţie şi de creativitate, în fruntea celorlalte ţări.

Am făcut referire, în titlu, la Polonia. Şi asta, pentru că apreciem patriotismul de care dau dovadă polonezii, şi mai cu seamă tinerii acestei ţări, atunci cînd declară că, în afara protejării graniţelor actuale, preocuparea lor este şi aceea ca Polonia să-şi recapete teritoriile luate de URSS. E vorba de acele teritorii pe care sovieticii le-au atribuit Ucrainei în timpul celui de-al II-lea război mondial şi care nu au fost înapoiate odată cu semnarea Tratatului de Pace de la Paris, din anul 1947.

Legat de acest aspect, amintim că Vladimir Jirinovski, într-o declaraţie relativ recentă, a ,,recomandat“ ca România, Polonia şi Ungaria să-şi ia înapoi teritoriile luate prin rapt de Ucraina, după încheierea celui de-al II-lea război mondial. Iar Vladimir Putin a propus guvernului polonez împărţirea Ucrainei, prin preluarea de către Polonia a teritoriilor care i-au fost luate de către Ucraina. României nu i-a fost făcută o propunere similară, din motive pe care urmează să le mai analizăm. În schimb, mai recent, acelaşi Jirinovski a recunoscut, în cadrul unui interviu televizat, combătînd teoriile sovietice ale „moldovenismului“, cu care s-a încercat îndoctrinarea basarabenilor, pentru grăbirea procesului de rusificare a acestora, că ,,nu există o limbă moldovenească“, subliniind că moldovenii sînt români iar limba lor este limba română.

Din păcate, am mai avut şi alte situaţii păguboase pentru Poporul Român, cum ar fi aceea prin care moştenirea ,,Gojdu“ a fost cedată Ungariei, sub preşedenţia anterioară a ţării şi cu „sprijinul“ neprecupeţit al lui MRU.

Din toate aceste considerente, este bine ca românii să ia exemplul unor state a căror politică este impregnată de un vădit şi profund spirit patriotic. Acest nobil sentiment, nouă, românilor, ne cam lipseşte. Mă refer, în primul rînd, la tineri, cei care ar trebui să fie în fruntea unor activităţi care stau sub semnul patriotismului, al dragostei de ţară. Iar cauzele acestei stări de fapt derivă, în principal, din lipsa unei culturi adecvate, totul începînd cu programele şcolare, tot mai precare din acest punct de vedere. Aşa s-a ajuns, de pildă, ca unii intelectuali, percepuţi ca făcînd parte din ,,elita“ ţării, îi acuză pe patrioţi că ar fi extremişti.

Chiar nu se întreabă nimeni cum se face, oare, că dintre patrioţii pe care îi mai avem astăzi, majoritatea o reprezintă cei care şi-au încheiat studiile preuniversitare în perioada interbelică şi pînă la începutul anilor ’70?

Pentru reglementarea acestei situaţii triste, soluţiile sînt simple. La nevoie, vom reveni asupra lor, în intervenţiile următoare.

PRIETENII LUI NOSTRADAMUS

COMENTARII DE LA CITITORI