România – o veşnică surpriză pentru Europa (2)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

Comunismul nu se mai poate revigora nici măcar în Rusia, nu pentru că Putin şi Medvedev ar fi niscai dulăi fioroşi, capabili să sfîşie orice pulpană a fostului Imperiu roşu, ci pentru că marea corupţie, care a pus stăpînire pe această ţară, este cu mult mai puternică şi mai atractivă decît toată ideologia marxist-leninist-stalinistă, proferată mai bine de un secol. Agitatorii băsişti de esenţă bolşevică acuză permanent PSD-ul că este o formaţiune comunistă, încercînd să dilueze culoarea propriului sînge stalinist. În acest sens, ei tot arată cu degetul înspre acelaşi personaj: Ion Iliescu. Da, Ion Iliescu a fost un comunist cu ştaif, ocupînd un loc de frunte în ierarhia PCR (a fost membru supleant al Comitetului Politic Executiv şi secretar al CC al PCR). Dar, intrînd în conflict cu Nicolae Ceauşescu, şi-a pierdut toate funcţiile şi privilegiile, fiind la un pas să-şi piardă şi viaţa. Iliescu s-a dezis total de ideologia şi de politica dictatorială a fostului lider comunist, asumîndu-şi toate riscurile. El a greşit, însă, atunci cînd i-a revalorificat pe unii dintre foştii activişti, pe care-i considera comunişti de omenie. Dar toţi aceştia nu mai sînt. Alexandru Bîrlădeanu, fost preşedinte al Senatului, Dan Marţian, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, şi alţi au trecut de mult în lumea umbrelor. Ce mai reprezintă, azi, fostul activist Viorel Hrebenciuc, decît un inculpat, la fel ca şi Şerban Mihăilescu? Însuşi Ion Iliescu nu mai este altceva decît o ,,bunicuţă”, care se răsteşte, din cînd în cînd, la nepoţi, dar, de fapt, pe el nimeni nu-l mai ascultă. Tot felul de căpşunari, unii de-a dreptul necopţi, plecaţi să lucreze cu ziua prin ţări occidentale, nu mai prididesc, împreună cu verii lor, rămaşi încă acasă, să-l acuze pe Ponta că ar fi fost comunist. Stînd prost cu abecedarul şcolar, ei şi alţi tineri politicieni de baltă (viitorul ţării?) nu s-au gîndit că, în 1989, Victor Ponta avea doar 17 ani. Aceşti agitatori portocalii nu ştiu că, în Guvernul Ponta, cei mai mulţi dintre miniştri au pînă în 40 de ani. Dacă tot vor să caute comunişti cu lumînarea, atunci să-i caute de cealaltă parte a baricadei politice. Acolo îi vor găsi, în carne şi oase şi, probabil, cu cotizaţia la zi, trecută în carnetul cu secera şi ciocanul pe copertă, pe mulţi, între care şi pe Traian Băsescu, clona perfectă a dictatorului din Scorniceşti, turnător fruntaş al Securităţii, implicat, de tînăr, în tot felul de afaceri ilegale, pe care, în cei 10 ani în care a domnit la Cotroceni, le-a ridicat la cote inimaginabile, prin fraudă electorală, prin mită la Înalta Poartă şi încălcarea Constituţiei. E vorba de comunistul notoriu Traian Băsescu, care n-a participat la evenimentele din decembrie 1989, mărginindu-se să le privească dezolat, înmărmurit, de după perdea. Spera ca situaţia să se calmeze repede, iar el, marele beneficiar al dictaturii comuniste, sprijinit de Cabinetul 2, unde deşerta traista cu plocoane, să urce pe unul din înaltele catarge ale vieţii politice. N-a fost să-i iasă pasienţa. De aceea, a început să-l urască de moarte pe Ion Iliescu, cel care se aflase în miezul evenimentelor şi nu după perdea. Dar mafiotul din port, care lucra la două capete, avea să sară repede într-o altă barcă, iar din această postură avea să condamne, făţarnic, regimul comunist, împreună cu odraslele celor mai zeloşi promotori ai bolşevismului (Tismăneanu, Patapievici, Oişteanu şi alţi cameleoni, năpîrliţi peste noapte în porumbei ai păcii şi democraţiei). În PDL există, de asemenea, mulţi tovarăşi PCR-işti, precum Vasile Blaga, Theodor Stolojan, Cristian Preda, Mihai Răzvan Ungureanu, Monica Macovei, Gabriel ,,Puiu” Popoviciu, mai mulţi dintre ei ocupînd fotolii parlamentare ori ministeriale, de la înălţimea cărora s-au implicat vîrtos în afaceri mafiote scandaloase, pe care Justiţia le-a tratat, tot atît de „scandalos“, cu NUP.

Comentînd rezultatul recentelor alegeri prezidenţiale din România, publicaţia spaniolă ,,La Vanguardia” ajunge, şi ea, la o concluzie aberantă, ca multe alte organe de presă occidentale. ,,Succesul lui Iohannis, scrie publicaţia din Spania, este rezultatul dorinţei multor români de a vedea un german la conducerea ţării, întrucît consideră că familia regală română, ce are, de asemenea, origine germană, a jucat un rol important în modernizarea ţării”. Este ca şi cum românii ar elogia monarhia spaniolă, pentru că a subordonat Inchiziţia regalităţii, sau că, după războiul cu Anglia (bătălie navală), dominaţia maritimă a Spaniei a luat sfîrşit, iar, în urma războiului de 30 de ani, Statul spaniol a pierdut hegemonia în Europa. Comentatorii de la publicaţia amintită se dovedesc cam deficitari în privinţa Istoriei, de vreme ce afirmă că, în cei 78 de ani cît s-a aflat pe tronul României, dinastia de Hohenzollern a avut un mare rol în modernizarea ţării noastre, ei omiţînd, sau neştiind că acela care a înnoit şi a reformat ţara în mai toate domeniile (politic, economic, militar, legislativ, juridic, administrativ) a fost prinţul Unirii Principatelor, Alexandru Ioan Cuza. Carol I de Hohenzollern a sosit în ţara noastră, după ce monstruoasa coaliţie a liberalilor şi conservatorilor l-a somat pe Cuza, cu pistolul la tîmplă, să abdice. Prinţul Carol a venit îmbrăcat modest, într-un costum ponosit de căpitan rezervist, şi cu un geamantan mai mult gol. Era sărac şi zgîrcit.

(va urma)

NICOLAE DĂSCĂLESCU

COMENTARII DE LA CITITORI