România pitorească

in Alte știri

Restaurante, birturi şi cafenele

din Bucureştii de altădată (3)

 

Cafenele (3)

La Cafeneaua Fialkovsky îl căuta, adesea, I.L. Caragiale pe prietenul său, profesorul Suchianu, cu care hotărîse să plece să viziteze cele mai frumoase judeţe de munte din ţară. Ion Suchianu mărturiseşte că datorită acestei excursii a luat naştere drama ,,Năpasta”. În acest local, şi autorul romanului ,,Ciocoii vechi şi noi”, Nicolae Filimon, „îşi odihnea truda sufletească, boala de plămîni şi melancolia ce-l cuprinsese în cei din urmă ani ai vieţii“. Timp de 4 decenii, Cafeneaua Fialkovsky a făcut parte din viaţa politică, socială şi spirituală a epocii, ajungînd o adevărată instituţie. Ea şi-a închis porţile odată cu moartea patronului, petrecută în 1898, cînd localul a fost luat cu chirie de grecul Ian Kolomiris şi transformat într-un restaurant select, cu emblema Elizeu. Acesta a dispărut, şi el, odată cu Casa Török, cînd a fost dărîmată, pentru a se construi blocul Adriatica. O altă cafenea renumită a fost cea deschisă în anul 1868, la parterul Hotelului Imperial, aflat la întretăierea dintre Calea Victoriei cu Strada Imperială, şi care a purtat numele hotelului. Cafeneaua Imperial a fost proprietatea unui inginer austriac, venit în ţară odată cu Strousberg, pe nume Kübler. Acesta, după izbucnirea scandalului în care a fost amestecat Consorţiul Strousberg, şi-a investit banii în cofetăria-cafenea, care mai era cunoscută şi sub denumirea de Cafeneaua Kübler, după numele întreprinzătorului. Acolo se adunau pensionarii cei mai de seamă şi lume din colonia germană a oraşului, iar mai tîrziu s-a închegat şi un cerc de intelectuali. Cafeneaua avea, în mijloc, o masă rotundă, care ocolea unul din stîlpii de susţinere ai clădirii, special rezervată pentru toţi cei care cochetau cu „muzele, foamea şi oftica“. La această masă, Macedonski a înfiripat cenaclul său ,,Literatorul”, şi tot acolo a citit epigrama la adresa lui Mihai Eminescu, epigramă care i-a adus oprobriul public. Maestrul, aşa cum îi plăcea să i se spună, văzut ca un „amestec de ambiţie, de trufie aristocratică şi de prea multă îngăduinţă pentru începători“, prezida, la această masă, în fum de ţigară şi clinchete de pahare, şedinţele literare pe care le iniţia, materializate, apoi, în coloanele ,,Literatorului”, ori ale ,,Danube bleu”, precum şi ale altor reviste care apăreau în spiritul şi sub egida lui. Cafeneaua a fost frecventată şi de Mihai Eminescu, înainte de a se îmbolnăvi. Alexandru Vlahuţă, în ,,File rupte”, evoca o întîlnire a sa cu Eminescu, la Imperial, marele poet sfătuindu-l „să traducă în versuri «Cei Şapte de la Teba»“, lăudînd, astfel, seninătatea şi măreţia tragediilor antice. Vlahuţă i-a dăruit o garoafă roşie, ştiută fiind pasiunea lui Eminescu pentru flori. La Imperial mai veneau I.L. Caragiale, Mircea Dimitriadi, Aurel C. Popovici, Al. Szathmary, Ştefan Luchian, Aurel Jiquidi şi mulţi alţii, care l-au urmat pe „tata Kübler“ în Strada Academiei, unde se mutase la începutul Secolului al XX-lea.

O altă cafenea foarte cunoscută a fost Cafeneaua Oteteleşanu. Localul era un fel de berărie-cafenea, aşezată în curtea răposatului vornic Oteteleşanu. A fost deschisă la sfîrşitul Secolului al XIX-lea, după moartea proprietăresei Elena Oteteleşanu (1888), şi botezată Terasa Oteteleşanu, însă toată lumea îi spunea simplu Terasa. Acestei cafenele i s-a atribuit importanţa pe care, în viaţa literară a Parisului, au avut-o celebrele cafenele Tortoni, Procop sau Vachette. Gloria, însă, nu a cunoscut-o decît la începutul veacului următor, pînă la intrarea României în primul război mondial, cînd destinul cafenelei a fost curmat brusc. Practic, Terasa se rezuma la o sală, unde se găseau 2-3 mese, a cîte 4 persoane, şi alte 2 mese mai mari, unde scriitorii şi actorii vremii îşi dădeau întîlnire.

(va urma)

LELIA ZAMANI

COMENTARII DE LA CITITORI